Lamentations 1
1 Cum stă acum părăsită cetatea cea plină de popor altădată! A ajuns ca o văduvă! Capitala multor neamuri, stăpână peste provincii, a ajuns la muncă silnică!
2 Plânge amarnic noaptea și‑i curg lacrimi pe obraji. Nu-i nimeni să-i aline suferința dintre toți iubiții ei. Toți prietenii ei au trădat‑o; acum îi sunt vrăjmași.
3 Iuda a ajuns în exil, umilit de suferință și de multă robie. Locuiește printre neamuri și nu găsește loc de odihnă. Toți cei ce-l urmăreau l‑au ajuns când nu mai avea nicio ieșire.
4 Drumurile Sionului sunt îndoliate, căci pelerinii nu mai vin la sărbători; toate porțile lui sunt pustii, preoții oftează; fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este amărât.
5 A ajuns condus de dușmani, vrăjmașii lui sunt fără grijă, căci DOMNUL l‑a făcut să sufere din pricina mulțimii păcatelor lui; copiii lui au plecat în robie, mânați înaintea vrăjmașului.
6 S‑a dus de la fiica Sionului toată splendoarea ei. Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune și merg vlăguiți de puteri înaintea celor ce-i gonesc.
7 În zile de necaz și pribegie, Ierusalimul își aduce aminte de toate scumpeturile de care avea odinioară parte, cum cădea poporul lui în mâna dușmanului și nimeni nu-i venea în ajutor, iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de sfârșitul lui.
8 Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de batjocură. Toți cei ce‑l prețuiau îl disprețuiesc văzându‑i goliciunea, și el însuși oftează și se întoarce cu spatele.
9 Necurăția era în poalele lui și nu se gândea la sfârșitul său. Spre uimirea tuturor, s-a prăbușit și nu este nimeni să‑i aline durerea. „Uită-Te, DOAMNE la nenorocirea mea, vezi cum triumfă vrăjmașul!”
10 Dușmanul a pus mâna pe toate odoarele lui; ba încă a văzut cum în sanctuarul lui intrau păgânii, despre care Tu porunciseși să nu intre în adunarea Ta!
11 Tot poporul lui suspină căutând pâine; și‑a dat scumpeturile pe hrană numai ca să‑și țină viața. „Uită‑Te, DOAMNE, și privește cât sunt de disprețuit!
12 Să nu vă ajungă și pe voi, trecătorilor! Priviți, mai degrabă, și vedeți dacă mai este vreo durere ca a mea, ca durerea cu care am fost lovit și cu care m‑a întristat DOMNUL în ziua mâniei Lui aprinse!
13 Mi‑a aruncat de sus un foc, mi l-a azvârlit în oase; mi‑a întins un laț sub picioare, m‑a făcut să dau înapoi. M‑a lăsat pustiu și bolnav în fiecare zi.
14 El a vegheat asupra răzvrătirilor mele, care sunt urzite de mâna mea și s-au urcat pe grumazul meu. Da, mi-a doborât puterea; Domnul m-a dat în mâna celor cărora nu le pot sta împotrivă.
15 Domnul i-a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu; a vestit împotriva mea o vreme hotărâtă în care să-mi zdrobească flăcăii; pe fecioarele din casa lui Iuda Domnul le-a călcat în teasc.
16 De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S‑a depărtat de mine Mângâietorul, Cel ce îmi înviora sufletul; copiii mei sunt îngroziți, căci vrăjmașul a biruit.”
17 Sionul întinde mâinile rugător, și nimeni nu‑l mângâie. DOMNUL i-a trimis împotriva lui Iacov pe vrăjmașii lui de jur împrejur; iar Ierusalimul, în ochii lor, a devenit un morman de gunoi.
18 „Dar DOMNUL este drept în judecata Lui, pentru că m‑am răzvrătit împotriva cuvântului Lui. Ascultați, popoare toate, și priviți‑mi durerea! Fecioarele mele și flăcăii mei au luat calea robiei.
19 I‑am chemat pe iubiții mei, dar ei mi‑au înșelat așteptările; preoții și bătrânii mei au murit în cetate, pe când își căutau de mâncare ca să se țină în viață.
20 Privește, DOAMNE, cât sunt de necăjit! Îmi fierb măruntaiele în mine, mi se întoarce inima înăuntrul meu pentru că am fost atât de îndărătnic. Afară sabia m‑a lăsat fără copii, în casă este numai moarte.
21 M‑au auzit gemând, dar nimeni nu m‑a mângâiat. Toți dușmanii mei au auzit de nenorocirea mea și s‑au bucurat de ce mi-ai făcut. Adu și peste ei ziua pe care ai vestit-o: să ajungă și ei ca mine!
22 Să vină înaintea Ta toată răutatea lor și să Te porți cu ei cum te‑ai purtat cu mine pentru toate răzvrătirile mele! Căci multe sunt gemetele mele și inima îmi este bolnavă.”