1După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colțuri ale pământului. Ei țineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
2Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare către cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul și marea,
3zicând: „Nu vătămați nici pământul, nici marea, nici copacii până nu punem pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”
4Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: o sută patruzeci și patru de mii, pecetluiți din toate semințiile fiilor lui Israel:
5din seminția lui Iuda, pecetluiți douăsprezece mii; din seminția lui Ruben, douăsprezece mii; din seminția lui Gad, douăsprezece mii;
6din seminția lui Așer, douăsprezece mii; din seminția lui Neftali, douăsprezece mii; din seminția lui Manase, douăsprezece mii;
7din seminția lui Simeon, douăsprezece mii; din seminția lui Levi, douăsprezece mii; din seminția lui Isahar, douăsprezece mii;
8din seminția lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminția lui Iosif, douăsprezece mii; din seminția lui Beniamin, pecetluiți douăsprezece mii.
9După aceea m‑am uitat și iată că era o mare mulțime, pe care nu putea s‑o numere nimeni, cu oameni de orice neam, din orice seminție, din orice popor și de orice limbă, care stăteau în picioare înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini,
10strigând cu glas tare și zicând: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe tron, și a Mielului!”
11Și toți îngerii stăteau împrejurul tronului, al bătrânilor și al celor patru făpturi vii. Și s‑au aruncat cu fața la pământ înaintea tronului, s‑au închinat lui Dumnezeu
12și au zis: „Amin! Ale Dumnezeului nostru să fie binecuvântarea, slava, înțelepciunea, mulțumirea, cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor! Amin!”
13Și unul dintre bătrâni a luat cuvântul și mi‑a zis: „Aceștia, care sunt îmbrăcați în haine albe, cine sunt oare? Și de unde au venit?”
14„Domnul meu”, i‑am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi‑a zis: „Aceștia sunt cei ce vin din necazul cel mare; ei și‑au spălat hainele și le‑au albit în sângele Mielului.
15De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu și‑I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce stă pe tron Își va întinde cortul peste ei.
16Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete și nu‑i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță.
17Căci Mielul, care stă în mijlocul tronului, îi va păstori, îi va conduce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor. ”