1Toată adunarea a ridicat glasul și a început să se vaiete. Și poporul a plâns în noaptea aceea.
2Toți fiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron și toată adunarea le‑a zis: „De ce n‑om fi murit noi în țara Egiptului sau de ce n‑om fi murit în pustiul acesta?
3De ce ne duce DOMNUL în țara aceasta, în care vom cădea uciși de sabie, iar nevestele noastre și copilașii noștri vor ajunge o pradă? Nu ar fi oare mai bine pentru noi să ne întoarcem în Egipt?”
4Și au zis unul către altul: „Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt!”
5Moise și Aaron au căzut cu fața la pământ înaintea adunării fiilor lui Israel.
6Și dintre cei ce iscodiseră țara, Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, și‑au rupt hainele
7și au vorbit astfel întregii adunări a fiilor lui Israel: „Țara pe care am străbătut‑o ca s‑o iscodim este o țară nespus de bună.
8Dacă DOMNUL va fi binevoitor cu noi, ne va duce în țara aceasta și ne‑o va da: este o țară în care curge lapte și miere.
9Numai nu vă răzvrătiți împotriva DOMNULUI! Voi să nu vă temeți de oamenii din țara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: DOMNUL este cu noi, nu vă temeți de ei!”
10Toată adunarea vorbea să‑i ucidă cu pietre, când slava DOMNULUI s‑a arătat la Cortul Întâlnirii, înaintea tuturor fiilor lui Israel.
11Și DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Și până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le‑am făcut în mijlocul lui?
12De aceea îl voi lovi cu molimă și‑l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare și mai puternic decât el.”
13Moise I‑a zis DOMNULUI: „Când vor auzi așa ceva, egiptenii, din mijlocul cărora ai scos poporul acesta prin puterea Ta,
14le vor spune acest lucru locuitorilor țării. Ei știau că Tu, DOAMNE, ești în mijlocul poporului acestuia, că Te arătai în chip văzut, Tu, DOAMNE, că norul Tău stă deasupra lui și că Tu mergi înaintea lui într‑un stâlp de nor ziua și într‑un stâlp de foc noaptea.
15Dacă omori poporul acesta ca pe un singur om, neamurile care au auzit vorbindu‑se de Tine vor zice:
16« DOMNUL nu avea putere să ducă poporul acesta în țara pe care jurase că i‑o va da, de aceea l‑a omorât în pustiu!»
17Acum, Te rog, fă să se arate puterea Stăpânului meu în măreția ei, după cum ai spus:
18« DOMNUL este îndelung răbdător și bogat în bunătate, iartă fărădelegea și răzvrătirea, dar nu-l socotește nicidecum pe cel vinovat drept nevinovat, pedepsind fărădelegea părinților în copii până la a treia și a patra generație»!
19Iartă, Te rog, fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum i‑ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici!”
20Și DOMNUL a spus: „Iert, cum ai cerut.
21Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu și că slava DOMNULUI va umple tot pământul,
22atât este de adevărat că toți cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea și minunile pe care le‑am făcut în Egipt și în pustiu, și totuși M‑au ispitit de zece ori și n‑au ascultat glasul Meu,
23toți aceia nu vor vedea țara pe care le‑am jurat‑o părinților lor; toți cei ce M‑au nesocotit nu o vor vedea.
24Cât despre robul Meu Caleb, care a fost însuflețit de un alt duh și M‑a urmat în totul, pe el îl voi duce în țara în care a intrat, iar urmașii lui o vor stăpâni.
25Amaleciții și canaaniții locuiesc în vale, deci mâine întoarceți‑vă și plecați în pustiu, pe calea care duce spre Marea Roșie!”
26DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel:
27„Cât să mai rabd această adunare rea pe care am auzit‑o cârtind împotriva Mea? Am auzit cârtirile pe care le‑au rostit fiii lui Israel împotriva Mea.
28Spune‑le: «‘Pe viața Mea ’, zice DOMNUL, ‘că vă voi face întocmai cum ați vorbit în auzul urechilor Mele!
29Trupurile voastre neînsuflețite vor cădea în pustiul acesta. Voi, toți cei numărați când s‑a făcut numărătoarea, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, care ați cârtit împotriva Mea,
30nu veți intra în țara pe care am jurat că o să v‑o dau, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun.
31Pe copilașii voștri însă, despre care ați zis: ‹Vor ajunge o pradă!›, îi voi duce în ea, ca să cunoască țara pe care ați nesocotit‑o voi.
32Cât despre voi, trupurile voastre neînsuflețite vor cădea în pustiu.
33Iar fiii voștri vor pribegi în pustiu patruzeci de ani și vor purta astfel vina desfrâului vostru, până ce trupurile voastre neînsuflețite vor sfârși în pustiu.
34După cum vreme de patruzeci de zile ați iscodit țara, tot așa patruzeci de ani veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an pentru fiecare zi, și veți ști atunci ce înseamnă să‑Mi trag Eu mâna de la voi.’»
35Eu, DOMNUL, am vorbit! Negreșit așa îi voi face acestei adunări rele care s‑a strâns împotriva Mea; vor fi nimiciți în pustiul acesta și aici vor muri!”
36Bărbații pe care îi trimisese Moise să iscodească țara și care, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cârtească împotriva lui, ponegrind țara,
37oamenii aceia care ponegriseră țara au murit înaintea DOMNULUI, loviți de o moarte fulgerătoare.
38Numai Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viață dintre oamenii aceia care se duseseră să iscodească țara.
39Moise le‑a spus aceste lucruri tuturor fiilor lui Israel, și poporul a jelit mult.
40A doua zi, s‑au trezit dis‑de‑dimineață și s‑au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată‑ne! Suntem gata să ne suim în locul de care ne‑a vorbit DOMNUL, căci am păcătuit.”
41Moise le‑a zis: „De ce călcați porunca DOMNULUI? Nu veți avea izbândă.
42Nu vă suiți, ca să nu fiți bătuți de vrăjmașii voștri, căci DOMNUL nu este în mijlocul vostru!
43Amaleciții și canaaniții sunt înaintea voastră și veți cădea uciși de sabie. Odată ce I‑ați întors spatele DOMNULUI, DOMNUL nu va fi cu voi.”
44Ei s‑au încumetat și au urcat pe vârful muntelui, dar Chivotul Legământului DOMNULUI și Moise nu au părăsit tabăra.
45Atunci s‑au coborât amaleciții și canaaniții care locuiau pe muntele acela, i‑au bătut și i‑au risipit până la Horma.