Matthew 14— EDCR

¹În vremea aceea, tetrarhul Irod a auzit de faima lui Isus

²și le‑a spus slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morți și de aceea lucrează aceste puteri prin el!”

³Căci Irod îl prinsese pe Ioan, îl legase și‑l aruncase în temniță din pricina Irodiadei, soția fratelui său Filip,

⁴pentru că Ioan îi zicea: „Nu‑ți este îngăduit să trăiești cu ea!”

⁵Irod ar fi vrut să‑l omoare, dar se temea de mulțime, pentru că oamenii îl considerau pe Ioan profet.

⁶Dar când a fost ziua de naștere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat în mijlocul oaspeților și lui Irod i‑a plăcut.

⁷De aceea, i‑a promis cu jurământ că îi va da orice îi va cere.

⁸Iar ea, îndemnată de mama ei, a zis: „Dă‑mi aici, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul!”

⁹Regele s‑a întristat, dar din pricina jurămintelor și a oaspeților, a poruncit să‑i fie dat;

¹⁰și a trimis să i se taie capul lui Ioan în temniță.

¹¹Capul a fost adus pe o tavă și i‑a fost dat fetei, care l‑a dus la mama ei.

¹²Ucenicii lui Ioan au venit, i‑au luat trupul, l‑au îngropat și au mers să‑I dea de veste lui Isus.

¹³La auzul veștii, Isus a plecat de acolo cu barca spre un loc pustiu, deoparte. Când au aflat mulțimile, au ieșit din cetăți și L‑au urmat pe jos.

¹⁴Coborând din barcă, [Isus] a văzut o mulțime mare de oameni, I s‑a făcut milă de ei și i‑a vindecat pe cei bolnavi.

¹⁵Pe înserate, ucenicii s‑au apropiat de El și I‑au zis: „Locul acesta este pustiu, și ora este înaintată. Dă‑le drumul mulțimilor să se ducă prin sate, ca să‑și cumpere de mâncare!”

¹⁶Isus le‑a răspuns: „Nu e nevoie să meargă; dați‑le voi să mănânce!”

¹⁷Dar ei I‑au zis: „Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești!”

¹⁸Și El le‑a zis: „Aduceți‑Mi‑i aici!”

¹⁹A poruncit mulțimilor să se așeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, ridicându‑Și ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile și le‑a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulțimilor.

²⁰Au mâncat toți și s‑au săturat, și s‑au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase.

²¹Cei ce mâncaseră erau cam cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii.

²²Îndată, Isus i‑a silit pe ucenicii Săi să intre în barcă și să treacă înaintea Lui pe cealaltă parte până când El avea să le dea drumul mulțimilor.

²³După ce le‑a dat drumul mulțimilor, S‑a dus pe munte, deoparte, ca să Se roage. Se înserase și El era singur acolo.

²⁴Barca era deja la multe stadii departe de țărm, bătută de valuri, căci vântul era potrivnic.

²⁵La a patra strajă din noapte, Isus a venit la ei umblând pe mare.

²⁶Când L‑au văzut umblând pe mare, ucenicii s‑au înspăimântat, zicând că este o nălucă, și au țipat de frică.

²⁷Isus le‑a vorbit numaidecât și le‑a zis: „Îndrăzniți, Eu Sunt; nu vă temeți!”

²⁸„Doamne”, I‑a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește‑mi să vin la Tine pe ape!”

²⁹„Vino!”, i‑a zis Isus. Petru a coborât din barcă și a mers pe apă către Isus.

³⁰Văzând însă că vântul era puternic, i s‑a făcut frică și, fiindcă începea să se scufunde, a strigat: „Doamne, scapă‑mă!”

³¹Îndată, Isus a întins mâna, l‑a apucat și i‑a zis: „Puțin credinciosule, de ce te‑ai îndoit?”

³²Și când au urcat ei în barcă, vântul s‑a potolit.

³³Cei ce erau în barcă I s‑au închinat și au zis: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”

³⁴După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului.

³⁵Recunoscându‑L pe Isus, oamenii din acele locuri au dat de veste în toate împrejurimile și au adus la El pe toți bolnavii.

³⁶Aceștia Îl rugau să le dea voie măcar să se atingă de poala hainei Lui. Și toți câți se atingeau erau vindecați.