1Iacov s‑a așezat în țara Canaanului, unde locuise ca străin tatăl său.
2Aceasta este istoria familiei lui Iacov: Iosif, la vârsta de șaptesprezece ani, păștea turmele cu frații lui; tânărul acesta era cu fiii Bilhei și fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Iosif îi aducea tatălui lor vești rele despre ei.
3Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că i se născuse la bătrânețe, și i‑a făcut o tunică frumos colorată.
4Frații lui au văzut că tatăl lor îl iubea pe el mai mult decât pe ei toți și au început să‑l urască. Și nu puteau să‑i spună nicio vorbă prietenoasă.
5Iosif a visat un vis și li l‑a istorisit fraților săi, care l‑au urât și mai mult.
6El le‑a zis: „Ia ascultați ce vis am visat!
7Se făcea că eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului și, iată, snopul meu s‑a ridicat și a stat drept, iar snopii voștri l‑au înconjurat și s‑au plecat până la pământ înaintea snopului meu!”
8Frații săi i‑au zis: „Doar nu vei domni tu peste noi!? Vrei cumva să stăpânești peste noi?” Și l‑au urât și mai mult din pricina viselor și cuvintelor sale.
9Iosif a visat apoi un alt vis și li l‑a istorisit fraților săi: „Am mai visat un vis! Se făcea că soarele, luna și unsprezece stele se plecau până la pământ înaintea mea.”
10Când li l‑a istorisit tatălui său și fraților săi, tatăl său l‑a mustrat și i‑a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l‑ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta și frații tăi să ne plecăm până la pământ înaintea ta?”
11Frații lui s‑au umplut de invidie, dar tatăl lui a ținut minte întâmplarea.
12Frații lui Iosif s‑au dus să pască turmele tatălui lor la Sihem.
13Israel i‑a zis lui Iosif: „După cum știi, frații tăi pasc turmele la Sihem! Vino să te trimit la ei!” „Iată‑mă”, a răspuns el.
14Israel i‑a zis: „Du‑te, te rog, și vezi dacă frații tăi sunt sănătoși și dacă turmele sunt bine și adu‑mi vești!” L‑a trimis astfel din Valea Hebronului, și Iosif a ajuns la Sihem.
15Pe când rătăcea el pe câmp, l‑a găsit un om, care l‑a întrebat: „Ce cauți?”
16„Îi caut pe frații mei”, a răspuns Iosif. „Spune‑mi, te rog, unde pasc ei oile?”
17Și omul i‑a zis: „Au plecat de aici, căci i‑am auzit spunând: «Să mergem la Dotan!»” Iosif s‑a dus după frații săi și i‑a găsit la Dotan.
18Ei l‑au zărit de departe și, până să se apropie de ei, au pus la cale să‑l omoare.
19Și‑au zis unul altuia: „Ia te uită, vine marele visător!
20Haideți să‑l omorâm și să‑l aruncăm într‑una din aceste gropi! Vom spune că l‑a mâncat o fiară sălbatică. Atunci să vedem ce se va alege de visele lui!”
21Ruben a auzit lucrul acesta și l‑a scăpat din mâinile lor, zicând: „Să nu‑i luăm viața!”
22Ruben le‑a zis: „Nu vărsați sânge! Mai bine aruncați‑l în groapa aceasta, care este în pustiu, dar nu puneți mâna pe el!” ( fiindcă avea de gând să‑l izbăvească din mâinile lor și să‑l aducă înapoi la tatăl său).
23Când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l‑au dezbrăcat de tunica lui, de tunica frumos colorată pe care o purta.
24L‑au luat și l‑au aruncat în groapa aceea, căci groapa era goală, fără apă.
25Apoi s‑au așezat să mănânce. Când și‑au ridicat ochii și s‑au uitat, iată, o caravană de ismaeliți venea din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu mirodenii, balsam și smirnă, pe care le duceau în Egipt.
26Atunci, Iuda le‑a zis fraților săi: „La ce bun să‑l ucidem pe fratele nostru și să‑i ascundem sângele?
27Haideți mai bine să‑l vindem ismaeliților și să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră!” Și frații lui l‑au ascultat.
28La trecerea negustorilor madianiți, l‑au tras și l‑au scos pe Iosif afară din groapă și l‑au vândut pe douăzeci de sicli de argint ismaeliților, iar ei l‑au dus pe Iosif în Egipt.
29Ruben s‑a întors la groapă și, iată, Iosif nu mai era acolo. Atunci și‑a sfâșiat hainele,
30s‑a întors spre frații săi și a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?”
31Atunci, ei au luat haina lui Iosif și, înjunghiind un țap, au înmuiat‑o în sânge.
32I‑au trimis tatălui lor tunica frumos colorată, punând să‑i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este cumva haina fiului tău sau nu!”
33Iacov a recunoscut‑o și a zis: „Tunica fiului meu! O fiară sălbatică l‑a mâncat! Da, Iosif a fost sfâșiat în bucăți!”
34Iacov și‑a rupt hainele, și‑a pus un sac pe coapse și l‑a jelit multe zile pe fiul său.
35Toți fiii și toate fiicele lui au venit ca să‑l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuința Morților.” Și‑l plângea astfel pe fiul său.
36Iar madianiții l‑au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, anume comandantul gărzilor.