Genesis 2— EDCR

¹Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor.

²În ziua a șaptea, Dumnezeu Și‑a sfârșit lucrarea pe care o făcuse, și în ziua a șaptea S‑a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

³Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‑o, pentru că în ziua aceasta S‑a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut‑o în creație.

⁴Iată istoria cerurilor și a pământului, când au fost create.

⁵În ziua când a făcut DOMNUL Dumnezeu pământ și ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp și nicio iarbă de pe câmp nu încolțea încă, fiindcă DOMNUL Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ și nu era niciun om care să lucreze pământul.

⁶Ci un abur se ridica din pământ și uda toată fața pământului.

⁷DOMNUL Dumnezeu l‑a plămădit pe om din țărâna pământului, i‑a suflat în nări suflare de viață, și omul a devenit un suflet viu.

⁸Apoi, DOMNUL Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și l‑a pus acolo pe omul pe care‑l întocmise.

⁹DOMNUL Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la privit și cu fructe bune de mâncat. În mijlocul grădinii erau pomul vieții și pomul cunoașterii binelui și răului.

¹⁰Un râu ieșea din Eden și uda grădina, și de acolo se împărțea în patru brațe.

¹¹Numele celui dintâi era Pison; el străbătea toată țara Havila, unde se găsea aur.

¹²Aurul din țara aceea era bun; acolo se găsea și bdeliu și piatră de onix.

¹³Numele celui de‑al doilea braț era Ghihon; el străbătea toată țara Cuș.

¹⁴Numele celui de‑al treilea braț era Hidechel. El curgea la răsărit de Așur. Al patrulea braț era Perat.

¹⁵DOMNUL Dumnezeu l‑a luat pe om și l‑a așezat în grădina Eden ca s‑o lucreze și s‑o păzească.

¹⁶Și i‑a dat porunca aceasta: „Poți să mănânci în voie din orice pom din grădină,

¹⁷dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.”

¹⁸DOMNUL Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să‑i fac un ajutor potrivit.”

¹⁹DOMNUL Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului și le‑a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care‑l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela‑i rămânea.

²⁰Omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și fiarelor câmpului, dar pentru el nu s‑a găsit niciun ajutor potrivit.

²¹Atunci, DOMNUL Dumnezeu a făcut să vină peste om un somn adânc, și omul a adormit. DOMNUL Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la loc.

²²Din coasta pe care o luase din om, DOMNUL Dumnezeu a făcut o femeie și a adus‑o la om.

²³Și omul a zis: „Iat‑o, în sfârșit, pe cea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi «femeie», pentru că a fost luată din bărbat.”

²⁴De aceea îi va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup.

²⁵Omul și femeia lui erau amândoi goi, și nu le era rușine.