1Un nume bun înseamnă mai mult decât untdelemnul cel bun, și ziua morții – mai mult decât ziua nașterii.
2Mai bine să mergi într‑o casă de jale decât să mergi într‑o casă de petrecere; căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om, și cine trăiește își pune la inimă lucrul acesta.
3Mai bună este tristețea decât râsul, căci prin întristarea feței inima se face mai bună.
4Inima înțelepților este în casa de jale, însă inima nebunilor este în casa desfătării.
5Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să asculți cântecul nebunilor.
6Precum pârâitul spinilor sub ceaun așa este râsul celor fără minte. Și aceasta este deșertăciune.
7Asuprirea îl înnebunește pe cel înțelept, și mita strică inima.
8Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine un duh răbdător decât unul îngâmfat.
9Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia sălășluiește în sânul nebunilor!
10Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?”, căci nu din înțelepciune întrebi asta!
11Înțelepciunea e bună precum o moștenire și de folos pentru cei ce văd soarele.
12Căci ocrotire dă și înțelepciunea, ocrotire dă și argintul, dar folosul științei este că înțelepciunea îi ține în viață pe cei ce o au.
13Privește la lucrarea lui Dumnezeu! Cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?
14În ziua fericirii, fii fericit, și în ziua nenorocirii, meditează: Dumnezeu le‑a făcut și pe una, și pe cealaltă, pentru ca omul să nu poată ști nimic din ce va fi după el.
15De toate am văzut în zilele mele deșarte. Este câte un om drept care piere în dreptatea lui și este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui.
16Nu fi drept din cale afară și nu te arăta prea înțelept; de ce să te pierzi singur?
17Nu fi prea rău și nici fără minte; de ce să mori înainte de vreme?
18Bine este să te ții de una și să nu te lași de cealaltă, căci cine se teme de Domnul se păzește de amândouă.
19Pentru înțelept, înțelepciunea este mai tare decât zece dregători dintr‑o cetate.
20Da, pe pământ nu este niciun om drept, care să facă binele și să nu păcătuiască.
21Tot așa, nu pune la inimă toate vorbele care se spun, ca să n‑o auzi pe sluga ta blestemându‑te!
22Căci numai inima ta știe de câte ori i‑ai blestemat și tu pe alții.
23Toate acestea le‑am cercetat cu înțelepciune. Am zis: „Voi fi înțelept”, dar înțelepciunea a rămas departe de mine.
24Ce există este departe și nespus de adânc: cine îi poate găsi sensul?
25Mi‑am întors inima să cunosc și să cercetez și să caut înțelepciunea și rostul lucrurilor și să pricep nebunia răutății și rătăcirea prostiei.
26Și am găsit că mai amară decât moartea este femeia aceea a cărei inimă este o cursă și un laț și ale cărei mâini sunt niște lanțuri. Cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.
27Iată ce am găsit – zice Eclesiastul – cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pricep;
28iată ce‑mi caută și acum sufletul și n‑am găsit: într‑o mie am găsit un bărbat, dar o femeie între toate acestea n‑am găsit.
29Numai iată ce am găsit: că Dumnezeu i‑a făcut pe oameni cinstiți, dar ei umblă cu multe intrigi.