Ecclesiastes 12
1 Dar adu‑ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele de restriște și se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”;
2 până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele, iar norii se întorc după ploaie;
3 până nu încep să tremure paznicii casei și să se încovoaie vitejii; până nu se opresc morăresele, căci sunt puține, și se întunecă‑n ferestre privitorii;
4 până nu se închid cele două uși dinspre uliță, iar huruitul morii slăbește, te trezești la ciripitul unei păsări și se aude slab glasul tuturor cântărețelor;
5 până nu ajungi să te temi de orice înălțime și spaimele îți pândesc drumul; până nu înflorește migdalul și de abia se târăște lăcusta; până nu se ofilește caperul, căci omul merge spre casa lui veșnică, și bocitorii dau târcoale pe uliță;
6 până nu se rupe funia de argint; până nu se sfărâmă vasul de aur, urciorul se sparge la izvor și roata fântânii se strică;
7 până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, iar duhul se întoarce la Dumnezeu, care l‑a dat.
8 O, deșertăciune a deșertăciunilor! – zice Eclesiastul. Totul este deșertăciune.
9 Eclesiastul a fost înțelept și, pe lângă asta, el a învățat știința pe popor, a cântărit, a cercetat și a adunat un mare număr de vorbe cu tâlc.
10 Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute și să scrie întocmai cuvintele adevărului.
11 Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepușe de îmboldit vitele; zicătorile maeștrilor sunt ca niște cuie bine înfipte; toate sunt date de un singur păstor.
12 Încolo, fiule, ia aminte: dacă vrei să scrii multe cărți, nu vei isprăvi niciodată, și mult studiu slăbește trupul!
13 Să ascultăm deci încheierea tuturor celor spuse: Teme‑te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui – aceasta este datoria oricărui om!
14 Căci Dumnezeu va aduce la judecată orice faptă, orice lucru ascuns, fie bun, fie rău.