1Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinare a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, cu frică de Dumnezeu!
2Faceți‑ne loc în inima voastră! N‑am nedreptățit pe nimeni, n‑am păgubit pe nimeni, n‑am înșelat pe nimeni.
3Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus deja că sunteți în inimile noastre, ca să murim împreună și să trăim împreună.
4Am o mare încredere în voi. Mă laud cu voi în multe privințe. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.
5Căci și după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n‑a avut nicio odihnă. Am avut tot felul de necazuri: din afară lupte, dinăuntru temeri.
6Dar Dumnezeu, care îi mângâie pe cei smeriți, ne‑a mângâiat prin venirea lui Tit.
7Și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost el însuși mângâiat la voi. El ne‑a adus vești despre dorința voastră arzătoare, despre mâhnirea voastră și despre râvna voastră pentru mine, așa că bucuria mea a fost și mai mare.
8Cu toate că v‑am întristat prin epistola mea, nu‑mi pare rău, dar și dacă mi‑ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v‑a întristat (fie și pentru scurtă vreme) –
9acum mă bucur, nu pentru că v‑ați întristat, ci pentru că v‑ați întristat spre pocăință. Căci v‑ați întristat după voia lui Dumnezeu, ca să nu aveți nicio pagubă din partea noastră.
10Într‑adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care nu‑ți pare rău, pe când întristarea lumii aduce moarte.
11Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce însuflețire a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce indignare! Ce frică! Ce dorință arzătoare! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate ați dovedit că sunteți nevinovați în privința aceasta.
12Așa că, dacă v‑am scris, nu v‑am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea voastră însuflețire pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
13De aceea am fost mângâiați. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne‑am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toți.
14Și dacă m‑am lăudat cu voi înaintea lui în vreo privință, n‑am fost dat de rușine. Ci, după cum în orice lucru v‑am spus adevărul, tot așa și lauda noastră cu voi înaintea lui Tit a fost adevărată.
15El are o și mai mare dragoste pentru voi când își aduce aminte de ascultarea voastră, a tuturor, și de primirea pe care i‑ați făcut‑o cu frică și cutremur.
16Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privințele.