2 Corinthians 2EDCR

1Am hotărât deci în sinea mea să nu mă întorc la voi cu întristare.

2Căci, dacă eu vă întristez, cine îmi va aduce bucurie dacă nu cel întristat de mine?

3Și v‑am scris tocmai din acest motiv, pentru ca la venirea mea să n‑am parte de întristare de la cei ce ar fi trebuit să‑mi aducă bucurie, căci sunt încredințat, cu privire la voi toți, că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor.

4Din multă mâhnire și strângere de inimă v‑am scris, cu ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristez, ci ca să ajungeți să cunoașteți dragostea nespus de mare pe care o am față de voi.

5Dacă a adus cineva întristare, nu pe mine m‑a întristat, ci – într‑o anumită măsură, ca să nu exagerez – pe voi toți.

6Pentru un asemenea om este de ajuns chiar pedeapsa care i‑a fost dată de cei mai mulți dintre voi;

7așa că acum este mai bine să‑l iertați și să‑l mângâiați, ca să nu fie doborât de prea multă întristare.

8De aceea, vă rog să vă arătați iarăși dragostea față de el,

9căci v‑am scris și ca să vă pun la încercare și să văd dacă sunteți ascultători în toate.

10Dar pe cine iertați voi, iert și eu. Într‑adevăr, ce am iertat eu – dacă a fost ceva de iertat – am iertat pentru voi în fața lui Hristos,

11ca să nu‑l lăsăm pe Satana să aibă vreun câștig de la noi, căci nu suntem în necunoștință de planurile lui.

12Când am ajuns la Troas pentru Evanghelia lui Hristos, deși mi se deschisese acolo o ușă în Domnul,

13n‑am avut liniște în duhul meu fiindcă nu l‑am găsit pe Tit, fratele meu; de aceea mi‑am luat rămas bun de la frați și am plecat în Macedonia.

14Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care, în Hristos, ne poartă mereu în triumf și care prin noi răspândește în orice loc mireasma cunoașterii Lui!

15Noi suntem mireasma lui Hristos înaintea lui Dumnezeu, atât printre cei ce sunt pe calea mântuirii, cât și printre cei ce sunt pe calea pierzării:

16pentru unii, o mireasmă de moarte, spre moarte; pentru alții, o mireasmă de viață, spre viață. Și cine este destoinic pentru aceste lucruri?

17Căci noi nu facem negoț cu Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulți, ci vorbim dintr‑o motivație sinceră, ca din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.

Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății B

Choose Translation

Switch translation for 2 Corinthians 2.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.