1Voi înșivă știți, fraților, că venirea noastră la voi n‑a fost zadarnică.
2După ce am suferit și am fost batjocoriți în Filipi, precum știți, am îndrăznit, cu ajutorul Dumnezeului nostru, să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor zbateri.
3Căci îndemnul nostru nu izvorăște nici din rătăcire, nici din necurăție, nici din viclenie.
4Ci, fiindcă Dumnezeu ne‑a găsit vrednici să ne încredințeze Evanghelia, vorbim nu ca să le fim pe plac oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inimile.
5Într‑adevăr, după cum știți, niciodată n‑am folosit vorbe lingușitoare, n‑am fost mânați de lăcomie (Dumnezeu ne e martor)
6și n‑am căutat slavă de la oameni – nici de la voi, nici de la alții –
7deși am fi putut să ne impunem ca apostoli ai lui Hristos; dimpotrivă, ne‑am arătat ca niște copilași în mijlocul vostru. Ca o doică ce‑și crește cu drag copiii,
8tot astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, am găsit de cuviință să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci și sufletele noastre; atât de scumpi ne ajunseserăți.
9Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și de truda noastră: în timp ce lucram zi și noapte ca să nu vă împovărăm pe niciunul dintre voi, v‑am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu.
10Voi și Dumnezeu sunteți martori că am avut o purtare sfântă, dreaptă și fără cusur față de voi, care credeți.
11După cum știți, am fost pentru fiecare dintre voi ca un tată față de copiii lui:
12vă sfătuiam, vă mângâiam și vă îndemnam să umblați în chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăția și la slava Sa.
13De aceea și noi Îi mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l‑ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum și este într‑adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează în voi, cei ce credeți.
14Voi, fraților, ați călcat pe urmele bisericilor lui Dumnezeu din Iudeea, care sunt în Hristos Isus; pentru că și voi ați suferit din partea celor de un neam cu voi aceleași lucruri pe care le‑au suferit ele din partea iudeilor.
15Aceștia i‑au omorât pe Domnul Isus și pe profeți, pe noi ne‑au prigonit, nu‑I sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt vrăjmași tuturor oamenilor,
16căci ne opresc să le vorbim neamurilor, ca să nu fie mântuite, și astfel pun totdeauna vârf păcatelor lor. Dar i‑a ajuns mânia lui Dumnezeu în cele din urmă!
17Noi, fraților, după ce am fost despărțiți de voi pentru o scurtă vreme, cu fața, dar nu și cu inima, am căutat și mai mult să vă vedem chipul, cu mare dor.
18Astfel, ne‑am dorit să venim la voi (eu, Pavel, o dată, ba chiar de două ori), dar ne‑a împiedicat Satana.
19Căci cine este nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de laudă înaintea Domnului nostru Isus la venirea Lui? Oare nu voi?
20Da, voi sunteți slava și bucuria noastră!