1Îngerul care mi-a vorbit S-a-ntors apoi, și m-a trezit Cum i se-ntâmplă omului Ce-i deșteptat din somnul lui.
2„Ce vezi?” – atunci m-a întrebat. „Un sfeșnic” – am răspuns de-ndat’. „Ăst sfeșnic, precum am văzut, Din aur doar, era făcut. Deasupra lui, am observat Un vas că fost-a așezat, Cari plin cu untdelemn se-arată. Pe vasu-acela, mai văd – iată – Și șapte candele pe care Sunt șapte țevi. Sfeșnicul are
3Și doi măslini, alături lui: Unul la dreapta vasului, Iar celălalt măslin aflat, La stânga lui e așezat.
4Dar, îndrăznesc să întreb eu: Ce-nseamnă asta, domnul meu?”
5Îngeru-mi puse o-ntrebare: „Nu știi ce-nseamnă asta, oare?” Pe loc, atunci, i-am răspuns eu: „Nu știu ce-nseamnă, domnul meu.”
6Apoi el, iarăși, a luat Cuvântul și mi-a explicat: „Ăsta-i cuvântul Domnului. Află că ăst cuvânt al Lui E îndreptat către acel Care-i numit Zorobabel Și-n felu-acesta cuvântează: „Ăst lucru nu se-ntemeiază Nici pe putere sau tărie, Ci împlinit are să fie Prin Duhul Meu biruitor” – A zis Domnul oștirilor.
7„Dar cine ești tu, munte mare? Cine ești tu, să fii în stare Să stai în față la acel Care-i chemat Zorobabel? Iată dar, ceea ce-ți voi face: Într-un loc șes, te voi preface. Căci piatra cea mai însemnată, Pe Templu fi-va așezată, De el, în strigătele care Vor cere pentru ea-ndurare!”
8Cuvântul mi-a vorbit astfel:
9„Mâinile lui Zorobabel Pus-au, la Casă, temelie. De-aceea, ele au să fie Cele cari au s-o isprăvească. Iată, au să se împlinească Aceste lucruri, iar apoi, Veți ști cu toții că la voi, Am fost trimis de Cel pe care Drept Domn al ei, oștirea-L are.
10Cine-i cel cari disprețuiește Ziua care se dovedește A fi mai slabă, când știut Este că-i zi de început? Iată, cei șapte au să fie, Mereu, doar plini de bucurie, Privind la cumpăna pe care, Zorobabel, în mâini, o are. Cei șapte-s ochii Domnului. Pe-ntinderea pământului, Cutreieră neobosiți, Fiind mereu, neadormiți.”
11Atunci, cuvântul l-am luat Și-am îndrăznit de-am întrebat: „Te rog să-mi lămurești apoi, Ce sunt măslinii ăștia doi, Alăturați sfeșnicului, La dreapta și la stânga lui?”
12A doua oară am luat Cuvântul și am întrebat: „Ce vrea să însemneze, oare, Acele două ramuri care Sunt de măslini și-s așezate Lângă acele țevi lucrate Din aur? Țevile acele, Două se-arată a fie ele Și după cum zăresc eu bine, Prin ele, untdelemnul vine.”
13Îngeru-mi puse o-ntrebare: „Nu știi ce-nseamnă asta, oare?” Pe loc, atunci i-am răspuns eu: „Nu știu ce-nseamnă, domnul meu.”
14Atunci el iarăși a luat Cuvântul și mi-a explicat: „Aceștia-s cei doi unși, cei care Aflați sunt – fără încetare – În fața Domnului Cel Sfânt, Care Stăpân e, pe pământ.”