1Cereți ca Domnul să dea iară, Ploaia ce cade-n primăvară. El scoate fulgerele – iată – Și dă o ploaie-mbelșugată, Făcând astfel ca să învie Toată verdeața din câmpie.
2Toți terafimii se vădesc Cum că nimicuri doar vorbesc, Iar ghicitori-au prorocit Numai minciuni, necontenit. Visele cu deșertăciuni Mângâie doar, spunând minciuni. De-aceea, ei sunt rătăciți. De-aceea, sunt nenorociți Și sunt asemeni turmelor Ce se vădesc fără păstor.
3„A Mea mânie s-a aprins Și-apoi către păstori s-a-ntins. Iată dar că acum voiesc, Pe țapi, ca să îi pedepsesc.” Al oștii Domn turma-Și veghează. Casa lui Iuda cercetează, Căci El are s-o facă-apoi, Cum e al Său cal de război, De slavă plin neîncetat Și-n bătălie încercat.
4Din el ieși-va Piatra care, În vârful lui, unghiul o are. Țărușul va ieși, apoi, Din el, și arcul de război, Precum și toți aceia cari Vor fi drept căpetenii mari.
5Asemenea vitejilor Care zdrobesc sub pașii lor Noroiu-n ulițe aflat, Vor fi cu toți, căci ne-ncetat, Domnul cu ei are să fie Și-i va-nsoți în bătălie. Toți călăreții încercați Au să rămână rușinați.
6„Casa lui Iuda o-ntăresc Și-n urmă am să izbăvesc Și casele cele pe care, Pe-acest pământ, Iosif le are. De ei Mi-e milă, iar apoi Îi voi aduce înapoi Și-i fac precum au fost odat’, De parcă nu i-am lepădat. Eu am să îi ascult mereu, Căci le sunt Domn și Dumnezeu.
7Iar Efraim are să fie Ca un viteaz și bucurie În inimă, ca și de vin, Avea-va-n vremile ce vin. Lucrul acesta-l vor vedea Ai lor feciori și vor avea, În inimi, numai veselie, Căci Domnul le e bucurie.
8Atunci, din fluier, am să sun Și-n acest fel am să-i adun, Fiindcă i-am răscumpărat. Vor fi precum au fost odat’, Pentru că – iată – bunăoară, Sporesc precum odinioară.
9Printre popoare-i risipesc Și-acolo unde se găsesc, De Mine au să-și amintească. Cu-ai lor copii au să trăiască Și au să se întoarcă-apoi.
10Îi voi aduce înapoi De prin Egipt; de-asemenea, I-aduc și din Asiria, Și în Liban am să îi pun Și-n Galaad am să-i adun, Încât ținuturile-acele Se vor vădi mici a fie ele, Pentru al lor mare popor.
11Căci prin strâmtoarea mărilor Are să treacă Israel. Atunci, o să lovească el, În valul mării și, de-ndat’, Adâncul Nil va fi uscat. Frântă va fi Asiria. Toiagul care cârmuia La Egipteni, peste-a lor țară, Atunci va trebui să piară.
12Acele vremuri, când sosesc, În Domnul am să-i întăresc Și vor umbla-n Numele Lui” – Zice Cuvântul Domnului.