1„La toți, să le-amintești, să știe, Precum că trebuie să fie Supuși, mereu, stăpânilor Și-asemeni, dregătorilor, Gata fiind, mâna a pune, Pentru a face lucruri bune.
2Să nu vorbească-n veci de rău – Nimeni – pe un aproape-al său; Să nu se certe, ci să știe Ca, blânzi și cumpătați, să fie, Cu toată lumea, mai apoi.
3Adu-ți aminte, că și noi, În vremile de dinainte, Ne-am arătat lipsiți de minte, Ne-ascultători și rătăciți, De pofte și plăceri robiți, Trăind numai în răutate Și-n pizmă, cu al nostru frate; Unii, pe alții, ne uram Și-n acest fel, ne dovedeam Vrednici de-a fi urâți chiar noi.
4Însă, s-a arătat apoi – Pentru întreaga omenire – O bunătate și-o iubire, Ce vine de la Dumnezeu – Mântuitorul nost’ – mereu.
5Atuncea, El ne-a mântuit, Nu pentru ce am făptuit Lucrând întru neprihănire, Ci pentru marea Lui iubire Și pentru marea-I îndurare, Vădită prin acea spălare A nașterii din nou și-apoi, Prin înnoirile din noi, Făcute de al Său Duh Sfânt,
6Pe cari, din ceruri, pe pământ, El, din belșug, le-a revărsat Și, din plin, nouă, ni L-a dat, Prin Domnul nost’ Hristos Iisus, Mântuitorul Cel de Sus.
7Astfel, odată socotiți, Prin harul Său, neprihăniți, Plini de nădejde suntem noi, Că moștenim viața de-apoi, Iar viața cea vremelnică Se-mbracă-n viață veșnică.
8Cuvântu-acest e-adevărat, Iar lucru-acesta, apăsat, Spune-l, pentru a fi știut De toți cei care au crezut În Dumnezeu, ca ei să știe, Necontenit, primii să fie, În facerea de fapte bune. Plin de încredere, pot spune, Că doar acestea, ne-ndoios, Sunt, pentru oameni, de folos!
9Doresc de-asemeni, a-ți mai spune Că de-ntrebările nebune, De-a neamurilor înșirare, De toate certurile care Sunt doar la Lege privitoare – Și care-s nefolositoare Și-s în zadar – să te păzești Și, ne-ncetat, să te ferești.
10Dacă vei face o mustrare – Și-apoi a doua – de cel care Aduce dezbinări la voi, Tu depărtează-te apoi,
11Căci omu-acela-i un stricat, Păcătuind neîncetat, Și-i, de la sine, osândit.
12Atuncea când vor fi sosit Artema – sau Tihic – la tine, Grăbește-te să vii, la mine. Eu, la Nicopoli, m-așez, Căci vreau, acolo, să iernez.
13De Zena, care e acolo – Legiuitorul – și de-Apolo, Grijește, să nu le lipsească Nimic, când au ca să pornească La drum; deci, totul să le fie Gătit, pentru călătorie.
14Doresc dar, ca ai noștri frați, Să se arate învățați, Primii a fi, în fapte bune. De-aceea, vreau a li se spune, Să nu mai stea neroditori; Să fie dar, folositori, Atunci când grabnice nevoi Se vor abate peste voi.
15Toți cei care mă însoțesc, Doar sănătate, îți doresc. Te rog a spune „sănătate”, Și tu, la fiecare frate, La toți acei cari se vădesc Căci în credință ne iubesc. Harul, să îl aveți, din plin, În vecii vecilor! Amin.”