1„Pavel, întemnițat supus, Al Domnului Hristos Iisus – Având alăturea de el, Pe Timotei – către acel Cari este Filimon numit Și e tovarășul iubit, În lucrul ce îl facem noi,
2Spre sora Apfia apoi, Și spre Arhip, cari ne-a-nsoțit, În lupta noastră, negreșit, Și spre Biserica aflată În a ta casă adunată:
3Pace și har, s-aveți mereu, De la al nostru Dumnezeu – Tatăl, aflat în ceruri, sus – Și-apoi, de la Hristos Iisus, Al nostru Domn, din ceruri! Eu
4Îi mulțumesc lui Dumnezeu Și-n rugăciuni, te pomenesc – De câte ori îmi amintesc –
5Pentru credința arătată, Cari, în Hristos, îți este dată, Și pentru dragostea pe care, Tu o areți, fără-ncetare, Pentru cei sfinți. De-aceea, eu
6Îl rog pe bunul Dumnezeu, Ca părtășia la credință, Să ți-o areți, cu sârguință, Prin fapte, ca – fără-ndoială – Să iasă astfel, la iveală, Tot binele-n Hristos apoi, Care se face, printre noi.
7Într-adevăr, vreau să se știe, Cum că, o mare bucurie Și mângâiere, am avut, În clipa-n care am văzut Dragostea ta – iubite frate – Prin care-au fost înviorate, De-ndată, ale sfinților Inimi, în văzul tuturor.
8De-aceea, nici nu îmi doresc, În nici un fel, să-ți poruncesc – Deși sunt slobod, ne-ndoios, Să fac ăst lucru, în Hristos –
9Ci, mai degrabă, mi-e pe plac, O rugăminte, să îți fac, În numele dragostei. Eu, Bătrânul Pavel, dragul meu – Care, acum, este aflat, Pentru Hristos, întemnițat –
10Vreau să te rog, pentru cel care, În lanțuri și-n durerea-mi mare, L-am zămislit atât de greu. El, Onisim, e – fiul meu –
11De care nu te-ai folosit, În alte vremi, dar, negreșit, Folositor îți va fi ție, La fel precum îmi e și mie.
12Pe el – inima mea – apoi, Ți-l voi trimite înapoi.
13Aș fi dorit, acum, a-l ține Aici – aproape – lângă mine, Să mă slujească-n locul tău, Când trec prin ceasu-acesta greu, Căci sunt, în lanțuri, ferecat, Aflându-mă întemnițat, Din pricină că am vorbit Și, Evanghelia, am vestit.
14Însă, nimic nu am făcut, Atâta timp cât n-am avut O învoire, de la tine, Căci nu am vrut ca acest bine, Care mi-l faci, a fi silit, Ci dimpotrivă, am dorit, Ca al tău sprijin, în nevoie, Să mi-l poți da, de bunăvoie.
15Poate că el s-a pomenit, Pentru o vreme, despărțit De tine, ca apoi să-ți fie Alături, pentru veșnicie,
16Dar nu ca rob, ci negreșit, Ca și un frate mult iubit Atât de mult de către mine, Și-apoi, cu-atât mai mult, de tine, Fie în chip duhovnicesc – În Domnul – sau în chip firesc!
17Dacă prieten, mă găsești, Ca și pe mine, să-l primești.
18De ți-a adus vreo vătămare, Ori de vreo datorie are, Să pui dar, tot ce va avea, Apoi, în socoteala mea.
19Eu, Pavel, „voi plăti”– am scris, Cu mâna mea dar – căci mi-am zis, Că nu ai nici o datorie Și nu-mi ești obligat – tu – mie.
20În Domnul, fă-mi, dacă se poate, Atâta bine, iubit frate, Să-nviorezi, te rog frumos, Bătrâna-mi inimă-n Hristos.
21Ți-am scris acestea, bizuit Pe ascultarea ce-ai vădit Și știu că tu vei fi făcut, Mai mult, decât eu ți-am cerut.
22Mai am o rugăminte, iată: Tu pregătește-mi, totodată, Un loc, în care, găzduire, Să capăt, la a mea venire, Pentru că eu nădăjduiesc, Curând, ca să vă întâlnesc, Din pricină că, ne-ncetat, Voi, rugăciuni, ați înălțat.
23Epafra, cari e-al nostru frate, Îți spune multă sănătate; El mi-e tovarăș credincios, De temniță, pentru Hristos.
24Marcu și Aristarh, drag frate, Îți spun, de-asemeni, sănătate. Luca și Dima, cari ai mei Tovarăși sunt, îți spun și ei Tot sănătate. Harul care,
25Domnul Iisus Hristos îl are, Să umple-al vostru duh, din plin, În vecii vecilor! Amin.”