Ruth 1
1 Demult, prin ai istoriei zori, Pe când erau judecători Peste popor, veni în țară – Precum mai fost-a și-altă oară – O foamete, ca un blestem. Atunci, un om din Betleem, Cu soața și cu fiii lui, Luă drumul Moabului, Acolo ca să locuiască – Foamei să-i supraviețuiască.
2 Omul acela se numea Elimelec; soață avea, Pe o femeie Efratită – Naomi, ea era numită; Primul său fiu era Mahlon, Iar cel de-al doilea, Chilion. Cu toții, Efratiți, erau Și-n Betleem, casă, aveau; Dar foametea i-a alungat Și în Moab s-au așezat, Pentru o vreme, de-au trăit.
3 Elimelec însă-a murit Acolo-n ani-aceia grei. Naomi, cu feciorii ei, Printre străini, l-au îngropat.
4 Cei doi feciori s-au însurat, Luându-și soațe Moabite – Orpa și Rut erau numite. În tihnă, toți au viețuit,
5 Vreo zece ani; dar au murit Și cei doi fii: întâi Mahlon, Urmat apoi de Chilion. Astfel, Naomi s-a trezit Că orice sprijin i-a perit: Soț și feciori, de-al morții glas, Fost-au chemați; i-au mai rămas Nurorile, însă voia, Ca libertate să le dea.
6 Dar într-o zi, când a aflat Că Dumnezeu a cercetat Pe-al Său popor și-a dăruit Pâine – căci S-a milostivit De tot norodul de Evrei – Să se întoarcă-n țara ei, Pe loc, Naomi a gândit Și-apoi, mult n-a mai zăbovit:
7 Nurorile și le-a luat Și către Iuda, a plecat.
8 Pe drum, a zis nurorilor: „Iată ce-aș vrea eu, dragilor: Gândit-am și-am găsit cu cale, Cum că, la casa mamei sale, Să se întoarcă, înapoi, Azi, fiecare dintre voi. Domnul, vreau, să vă ocrotească Și milă să vă dăruiască, Așa cum voi v-ați îndurat De cei care au răposat, Și cum v-ați îngrijit de mine.
9 Dea Domnul, să vă meargă bine! Doresc să vă căsătoriți, Odihnă ca să dobândiți În casele unui bărbat.” Apoi, pe rând, le-a sărutat Și, lăcrimând, la piept, le-a strâns. Ele, în hohote, au plâns
10 Și i-au răspuns: „Nu te lăsăm! În țara ta, noi te urmăm!”
11 Naomi-a zis: „Mă ascultați Fetele mele! De plecați, O să vă fie mult mai bine. De ce vreți să veniți, cu mine? Iată, eu nu mai am copii! În pântece, nu mai am fii, Pe care să îi așteptați Să crească, să vi-i dau bărbați.
12 Plecați acasă, negreșit! Eu nu pot să mă mai mărit, Și chiar dacă nădăjduiesc – Chiar de, la noapte, mă găsesc, Cu un bărbat – iar mai apoi, Voi naște fii, așteptați voi –
13 Până când, mari, vor fi-nălțați – Și nu o să vă măritați? Nu! Nu, fiicele mele! Eu Sunt amărâtă. Dumnezeu Și-a întins mâna-n contra mea.”
14 Nurorile, atunci, la ea, Au ridicat glasul și-au plâns. Orpa, apoi, soacra și-a strâns În brațe și s-au sărutat. După aceea și-a luat Adio, cu durere-n glas, Plecând grăbită. A rămas Naomi, singură, cu Rut, Căci de-al ei pas, ea s-a ținut.
15 Naomi-a spus: „Cumnata ta, S-a-ntors acasă. Nu mai sta Nici tu, ci du-te, la ai tăi! Vezi? Orpa s-a dus la ai săi, La dumnezeii ce-i avea! Deci fă și tu, asemenea!”
16 Rut a răspuns: „‘Geaba vorbești Și stărui, căci nu reușești Ca să mă-ndepărtezi, pe mine! Eu vreau ca să rămân cu tine! Unde vei merge, te urmez, Unde vei sta, și eu m-așez! Poporul tău va fi și-al meu, Iar Cel ce-ți este Dumnezeu, Și mie Domn are să-mi fie!
17 Acolo unde o să-ți vie Moartea – unde te-or îngropa – Mormânt, și eu îmi voi săpa! Să-mi facă Domnul, ce dorește: De tine, nu mă despărțește Nimeni, doar moartea va putea!”
18 Naomi-atunci, privind la ea, A înțeles că hotărârea O să i-o schimbe doar pieirea.
19 Astfel, nu a mai stăruit, Ci împreună au pornit, Spre Betleem. Când au ajuns Și în cetate au pătruns, Prezența lor a provocat Un freamăt ce a tulburat Cetate și locuitori. Toți le priveau, întrebători, Și-ntre femei, se șușotea: „Oare, femeia aceea, Nu e Naomi?” – se-ntrebau Și lung, în urma ei, priveau. „Naomi” – tălmăcit, „Plăcută” – Era-n cetate, cunoscută, De toți locuitorii ei.
20 Ea a vorbit, către femei: „Naomi”, nu mă mai numiți! Spuneți-mi „Mara”, căci să știți Că Dumnezeu m-a apăsat Și cu tristețe m-a-ncărcat, Încât, cuvinte n-am a spune” – „Mara” înseamnă „Amărăciune” –
21 „Aici, cât încă mai eram, Un trai îmbelșugat aveam; Și-acuma, iată: înapoi, M-aduce Dumnezeu, la voi, Cu mâna goală. N-am nimic! Am pierdut tot. De-aceea zic: „Naomi”, nu mă mai numiți, Când Cel Puternic – precum știți – Atât de mult, m-a întristat.”
22 În acest fel, s-a așezat Naomi, în al ei ținut, Având-o pe-a ei noră, Rut. Timpul în care a sosit La Betleem, s-a potrivit Cu strânsul roadei câmpului – La secerișul orzului.