1Frumos este să căutăm, Pe Domnul, să Îl lăudăm Și al Său Nume să-L mărim.
2De dimineață, să vestim Nemărginita-I bunătate, Iar mai târziu, pe înserate – Atunci când noaptea o să vie – Adânca Lui credincioșie.
3Cu harfe și cu alăute, Cu instrumentele făcute Cu zece coarde, să cântăm, Pe Domnul să Îl lăudăm.
4Tu, Doamne, ești Acela cari Mă-nveselești cu lucrări mari, Iar eu Îți cânt necontenit, Când văd ce ai înfăptuit.
5O, Doamne, cât de mari Îți sânt Lucrările de pe pământ, Iar ale Tale gânduri, toate, Adânci sunt! Omul prost nu poate,
6Aceste lucruri să le știe, Iar cel cuprins de nebunie Nu poate să le ia în seamă.
7Cei răi lucrează fără teamă. Dacă ei însă înverzesc Ca iarba și dacă-nfloresc, Aceasta-i numai ca să fie Înlăturați, pentru vecie.
8Tu, Doamne, cu adevărat, Ești – pe vecie – înălțat!
9Ai Tăi dușmani, toți sunt loviți Și pier. Cei răi sunt risipiți.
10Doamne, Tu-mi dai putere mare, La fel precum bivolul are. Cu untdelemn, Tu m-ai stropit,
11Iar ochii mei au izbutit Să vadă cum se împlinește Dorința mea, în ce-i privește Pe-aceia cari m-au dușmănit. Urechea mea a auzit Și știe că Tu ai putință Să împlinești a mea dorință Față de oamenii acei Care potrivnici sunt, ai mei.
12Ca și finicul înverzit, Este un om neprihănit, Crescând precum cedrul pe care Țara Libanului îl are.
13Aceia care sunt sădiți În Casa Domnului, să știți Că înverziți vor fi mereu, În curțile lui Dumnezeu.
14Chiar și la bătrânețe – iată – Ei aduc roadă-mbelșugată. Sunt plini de suc și-au înverzit, Ca să arate – negreșit –
15Că Domnul este drept, mereu. Stâncă îmi este Dumnezeu, Stâncă în care, niciodată, Nelegiuirea nu-i aflată.