Psalms 90
1 Doamne, din neam în neam ai fost Al nostru loc de adăpost.
2 ‘Nainte de-a se fi născut Munții – până nu s-au făcut Lumea și tot acest pământ, Cu toate ce în ele sânt – Din veșnicii ai fost, mereu, Și-n veci vei fi Tu, Dumnezeu!
3 Tu, în țărână – înapoi – Pe oameni îi întorci apoi, Zicând: „Vă-ntoarceți fiilor, Cari sunteți ai oamenilor!”
4 Mia de ani – este știut – E ca o zi ce a trecut, În fața Ta, ca niște șoapte Sau ca și straja cea de noapte.
5 Ca pe un vis i-ai măturat, Când zorile s-au arătat. Asemenea ierbii, ei sânt, Ce încolțește pe pământ.
6 De dimineață, înflorește; Apoi – în miezul zilei – crește, Iar pe-nserat este tăiată Și-ntinsă spre a fi uscată.
7 Mânia Ta ne mistuiește Și-a Ta urgie ne-ngrozește.
8 Nelegiuirile făcute, În fața Ta, sunt cunoscute. Păcatele noastre, ascunse, De-a Ta lumină sunt pătrunse.
9 De-a Ta urgie înfocată, Zilele noastre pier și iată, Vedem cum anii ni se trec Și ca un sunet se petrec.
10 Ani șaptezeci, pe-a lumii față, Numără biata noastră viață. Cei tari, care sunt printre noi, Optzeci de ani ating apoi. Lucrul cu care se mândrește Omul, atât cât viețuiește, E numai trudă și durere, Căci anii trec și-apoi el piere.
11 Dar cine oare, seamă ține – Așa după cum se cuvine – Vreodată, de a Ta mânie Și de nespusa ei tărie? Sau cine ia în seamă, oare, A Ta urgie arzătoare – Așa după cum se cuvine – Ca să se teamă-apoi, de Tine?
12 Ne-nvață să ne numărăm Zilele, ca să căpătăm O inimă mai înțeleaptă, Mai pricepută și deșteaptă!
13 Întoarce-Te Doamne, la noi! Cât vei mai zăbovi apoi? Milă s-areți celor ce sânt Drept robi ai Tăi, pe-acest pământ!
14 Ne satură pe fiecare, De bunătatea Ta cea mare Și plină doar de bucurie A noastră viață să ne fie.
15 Ne-nveselește, negreșit, Doar câte zile ne-ai smerit Și-atâția ani câți am văzut Al nost’ necaz că a ținut!
16 Robilor Tăi, Doamne le-arată Lucrarea Ta cea minunată, Iar slava Ta, fiilor lor!
17 Fie, asupra tuturor, Bunăvoința cea pe care Al nostru Dumnezeu o are! Să întărești necontenit Ceea ce noi am săvârșit. Da, să-ntărești – cum am cerut – Lucrările ce le-au făcut Mâinile noastre pieritoare, Cu multă trudă și răbdare!