Bible

1 În adunarea Lui, mereu, Șade al nostru Dumnezeu, Căci El este judecător, În rândul dumnezeilor. 2 „Când oare, voi veți înceta A judeca strâmb și-a căta La fața celor răi apoi? 3 Dreptate vreau să faceți voi, Orfanului și celui care S-a dovedit slab, din născare. Dreptate-i dați, săracului Și-apoi nenorocitului. 4 Pe nevoiași, pe cei lipsiți, De cei răi să îi izbăviți.” 5 Dar ei nimic n-au priceput. Nu știu nimic, căci le-a plăcut Doar întunericul în care S-au rătăcit, fără-ncetare. Prin felu-n care s-au purtat, Fi-va pământul clătinat. 6 Atuncea, zis-am către ei: „Cu toții sunteți dumnezei, Căci voi sunteți acei pe care Cel Prea Înalt, drept fii, Îi are. 7 Însă ca niște oameni, voi Aveți ca să muriți apoi, Așa cum piere și cel care, Un domnitor e, oarecare.” 8 Popoarele de pe pământ, Doamne, doar ale Tale sânt. De-aceea scoală-Te de-ndată Și pe pământ fă judecată.