1Doamne, ascultă-mă când eu Strig către Tine-n ceasul greu! La rugăciunea mea fierbinte, Doamne, Te rog să iei aminte!
2Din capătul pământului, Către înaltul cerului, Privesc cu inima mâhnită Și strig: „Pe stânca întărită Așează-mă, o, Domnul meu! La ea, nu pot să ajung eu, Pentru că stânca – văd prea bine – E prea înaltă pentru mine!
3Tu îmi ești adăpost mereu, Turn de scăpare-n ceasul greu, Când de vrăjmași sunt încolțit.
4În cortul Tău, aș fi dorit Să locuiesc, pentru vecie, Iar adăpostul să îmi fie Mereu, pe-a vieții mele cale, La umbra aripilor Tale.
5Căci ale mele jurăminte, Doar Tu le-asculți, o Doamne Sfinte, Și-o moștenire-mi dăruiești, De care îi învrednicești Pe toți cei cari în astă lume Știu să se teamă de-al Tău Nume.
6Tu lungești zilele pe care Cel care-i împărat le are: Sporească-i anii, pe vecie!
7Pe al său scaun de domnie, Să-mpărățească el, mereu, Șezând doar lângă Dumnezeu! Să faci ca bunătatea-Ți mare Și-a Ta credincioșie tare, Să îl vegheze pe-mpărat!
8Atuncea eu – neîncetat – Voi ține al meu jurământ Și Numelui Tău am să-I cânt.