1O, fă-mi dreptate, Domnul meu! Apără-mi pricina mereu, În fața unui neam fălos, Care se-arată nemilos! Mă scapă de sub greul jug Al celor plini de vicleșug Și făr’delegi, neîncetat!
2Tu ești Cel cari m-a ajutat Și m-a păzit pe-al vieții drum: De ce mă lepezi oare-acum? De ce să umblu întristat, Fiind de cei răi apăsat, Căci dușmănie mi-au vădit?
3Trimite-mi Doamne, negreșit, Lumina Ta și fă să vie, Acum, a Ta credincioșie, Care să mă călăuzească Și ne-ncetat să mă-nsoțească În drumul meu, pe a Ta cale, Către locașurile Tale Și către muntele Tău sfânt!
4Atunci, încredințat eu sânt, Că urc pân’ la altarul care, Al nostru Dumnezeu îl are, Căci Dumnezeu mi-e bucurie Și totodată veselie. Cu harfa, am să-I cânt mereu, Doar laude, lui Dumnezeu!
5Suflete-al meu, de ce gemi, oare, Mâhnit și plin de întristare? Pune-ți nădejdea-n Dumnezeu, Căci iar am să Îl laud eu. El este mântuirea mea Și Domn îmi e, de-asemenea.