1Să-L lăudați pe Dumnezeu! Laudă suflete al meu, Pe Domnul nostru! Iată, vreau,
2Laude – Domnului – să-I dau, Cât voi trăi. Nu căutați,
3Nădejdea să vă așezați În oamenii aceia cari Se dovedesc a fi mai mari. În fiii oamenilor, voi Să nu nădăjduiți apoi, Căci la ei nu e ajutor.
4Stinsă va fi suflarea lor: Au să se-ntoarcă în pământ Și-ale lor planuri nu mai sânt, Căci au să piară, negreșit, În clipa-n care au murit.
5Ferice de acela care Va căuta ajutorare La al lui Iacov Dumnezeu Și-n El se-ncrede tot mereu!
6La început, Dumnezeu Sfântul A făcut cerul și pământul. A mai făcut – de-asemenea – Marea cu tot ce este-n ea. A Domnului credincioșie Are să țină pe vecie.
7Cei asupriți primesc – mereu – Dreptate, de la Dumnezeu. Belșug de pâine, El a dat Și pe flămânzi i-a săturat. Domnul îi izbăvește-apoi, Pe cei cari sunt prinși de război.
8La orbi – vedere – El le-a dat, Iar pe cei strâmbi i-a îndreptat. Oamenii cei neprihăniți, De către Domnul, sunt iubiți.
9Pe cei străini îi ocrotește, Pe cei orfani îi sprijinește Și-asemenea, văduvelor Le dăruiește ajutor. Dar îi răstoarnă, ne-ncetat, Pe cei cari răi s-au arătat.
10Sioane, al tău Dumnezeu Împărățește, tot mereu! De-aceea, voi să căutați, Pe Domnul, să Îl lăudați!