Bible

1 Mă rog și strig cu glasul meu, Către al nostru Dumnezeu. 2 Îmi vărs oful sufletului, Mereu, în fața Domnului, Căci Lui doar, îi mărturisesc Când în strâmtoare mă găsesc. 3 Când duhul meu este mâhnit, Tu-mi știi cărarea, negreșit. Cei răi s-au adunat acum Și-o cursă mi-au întins pe drum. 4 Doamne, spre dreapta Îți rotește Ai Tăi ochii, iar apoi privește! De nimeni nu sunt cunoscut, Orice speranță mi-am pierdut, Căci sunt privit cu nepăsare Și nu mai am nici o scăpare. 5 Doamne, la Tine doar, strig eu: „Tu ești scăparea mea, mereu, Iar pe pământ, Te dovedești Că a mea moștenire ești.” 6 Să iei aminte Domnul meu, La al meu strigăt, tot mereu, Pentru că sunt nenorocit, Sunt strâmtorat și sunt lovit! Mă izbăvește de cei cari Mă prigonesc, căci ei sunt tari. 7 Să izbăvești sufletul meu, Din temniță, ca astfel, eu Să laud – cât trăiesc pe lume – Întotdeauna, al Tău Nume! Toți oamenii care-s vădiți Precum că sunt neprihăniți, Au să se-adune lângă mine, Când vor vedea că îmi faci bine!