1Din inimă, Te laud eu Și laude Îți cânt mereu, În fața dumnezeilor.
2Vin înainte-Ți, temător, Ca să mă-nchin în Templu-Ți sfânt Și Numelui Tău să Îi cânt, Mereu, pentru a Ta-ndurare Și-a Ta credincioșie mare, Căci a Ta faimă s-a mărit Când, ce-ai promis, ai împlinit.
3În ziua-n care Te-am chemat, De-ndată Tu m-ai ascultat. Îmbărbătare am primit, Iar sufletul mi s-a-ntărit.
4Toți împărații care sânt Pe fața-ntregului pământ, Au să Îl laude mereu, Pe-al nostru Domn și Dumnezeu, Atunci când fi-vor auzite Cuvintele de El rostite.
5Vor lăuda căile Lui, Căci mare-i slava Domnului!
6Domnul e sus, dar – negreșit – Vede pe cel ce e smerit Și îl cunoaște de îndat’, Pe cel care e îngâmfat.
7În strâmtorare când sunt eu, Mă-nviorează Dumnezeu. Tu Îți întinzi mâna spre cei Cari se vădesc dușmani ai mei, Iar dreapta Ta mă întărește Și mântuire-mi dăruiește.
8Domnul sfârși-va ce-a-nceput, Ceea ce are de făcut, Căci bunătatea Domnului Ține în veacul veacului. Doamne, nu părăsi pe cale, Lucrările mâinilor Tale.