1Din tinerețe, negreșit, Destul eu fost-am asuprit! Să spună-ntregul Israel, Dacă nu s-a-ntâmplat astfel!
2Destul eu fost-am asuprit, Însă nu am fost biruit.
3Plugari-arau spinarea mea Și brazde lungi trăgeau pe ea.
4Dar Dumnezeu este Cel care Tăiat-a frânghia pe care O aveau oamenii cei răi, Căci El e drept, pe-ale Lui căi.
5Cei care, ură, îi arată Sionului, fie – de-ndată – Plini de rușine, iar apoi – Speriați – să deie înapoi!
6Fie ca iarba răsărită Pe-acoperișuri, ofilită, Fără s-o smulgă nimenea!
7Secerătorul n-o s-o ia, Cel care legă snopi – la fel – Nu are să o ia nici el.
8Nici călătorii nu rostesec: „Pacea Părintelui ceresc – Și binecuvântarea-I mare – Fie cu voi, cu fiecare!” „Vă binecuvântăm, mereu, În Numele lui Dumnezeu!”