1Istoria lui Neemia, Feciorul lui Hacalia. Povestea ce am scris-o eu, Începe în luna Chișleu. În anul douăzeci eram, Iar când la Susa mă aflam – În capitală – a venit
2Fratele meu, cari s-a numit Hanani. Cei ce-l însoțeau, Oameni din Iuda se vădeau. Când i-am văzut, i-am întrebat Despre Iudeii ce-au scăpat Din lanțurile de robie Și despre tot ce se mai știe Despre Ierusalim. Îndată,
3Au început să-mi spună: „Iată, Cei ce scăpat-au din robie, ‘Napoi au reușit să vie. Acuma, sunt aflați în țară, În strâmtorări și în ocară, Căci zidul ce împrejmuia Ierusalimul – și-l veghea – Surpat se află, la pământ, Iar ale lui porți, arse, sânt.”
4Când aste lucruri le-am aflat, Îndată – jos – m-am așezat. Am plâns amar și m-am jelit, Mai multe zile. Am postit, Cu rugi la Cel care-i mereu, Al cerurilor Dumnezeu.
5Când m-am rugat eu, Domnului, Am zis: „O, Domn al cerului! Tu, Dumnezeul Cel mai mare, Înfricoșat, plin de-ndurare Față de cei ce Te iubesc, Care poruncile-Ți păzesc! Tu, care ții al Tău cuvânt Și nu calci al Tău legământ!
6Deschide-Ți ochii și privește Spre-acela care Îți vorbește. Pleacă-Ți urechea și ascultă Și-arată îndurare multă La rugăciunea înălțată De către al Tău rob, căci iată Că zi și noapte se jelește În față-Ți și mărturisește Păcatele copiilor Din al lui Israel popor, Făcute împotriva Ta. Doamne, Te rog a asculta Cuvântul rugăciunii mele, Căci noi făcut-am multe rele. Doamne, păcătuit-am eu Și casele tatălui meu.
7Te-am supărat și n-am păzit Ceea ce Tu ne-ai poruncit, Nici legile orânduite, Care prin Moise sunt venite.
8Doamne, acum, adu-Ți aminte, Că Tu ai dat aste cuvinte, Lui Moise – robul Tău – și-apoi El le rostise pentru noi. Prin ceea ce a glăsuit, În felu-acesta, ne-ai vorbit: „Atuncea, când păcătuiți, Printre popoare, risipiți, Veți fi cu toții. Dar apoi,
9Dacă vă-ntoarceți, înapoi – La Mine – și veți fi păzit Tot ceea ce v-am poruncit, Atunci – chiar dacă v-ați aflat, În colțul cel mai depărtat Al cerului – să știți dar voi, Că vă voi strânge înapoi, În locu-ales, unde – mereu – Va locui Numele Meu.”
10Doamne, acei ce-au făcut rău, Sunt oameni, din poporul Tău, Pe care l-ai răscumpărat, Atuncea când ai arătat Puterea Ta, nespus de mare, Aflată-n brațul Tău cel tare.
11Doamne, Te rog, să iei aminte, La rugăciunea mea fierbinte, Precum și la a celor care, Se tem de al Tău Nume mare. Izbândă dă-mi, să reușesc – Azi – trecere, să dobândesc!” Pe vremea-n care mă rugam, Paharnic – încă – mă aflam, În slujba celui care-a stat, Pe scaunul de împărat.