1Această prorocie, iată, Către Ninive-i îndreptată. Ea este cartea cea pe care, Naum, cel din Ecloș, o are.
2Domnul este un Dumnezeu Gelos, răzbunător, mereu. El Se răzbună și se știe Precum că e plin de mânie. El se răzbună pe cei care Vrăjmași Îi sunt și-Și ține tare Mâna, pe cei ce se vădesc Cum că I se împotrivesc.
3Domnul este îndurător Și îndelung e răbdător, Însă tăria ce o are Este deosebit de mare. Nu-l va lăsa nepedepsit Pe cel cari, rău, s-a dovedit. Umblă-n vârtej și în furtună, Iar norii care se adună Sunt numai praful cel pe care Îl iscă ale lui picioare.
4El mustră marea și-o usucă, Face ca apa să se ducă Din râuri și le seacă-astfel. Basanul și-ntregul Carmel Tânjesc, iar floarea cea vestită – Cea din Liban – e veștejită.
5Se clatină în fața Lui Piscul semeț al muntelui. Topite, dealurile sânt ‘Nainte-I, iar acest pământ – Cu lumea și cu toți acei Cari sunt locuitori ai ei – În față-I stau înspăimântați, De un cutremur secerați.
6Cine va sta, în fața Lui, Răbdând urgia Domnului? Dar cine poate, piept să ție, Când vine-aprinsa Lui mânie? Urgia Lui foc se vădește Și stâncile le prăbușește.
7Domnul e bun, plin de-ndurare Și este locul de scăpare, Când ziua de necaz se-arată. El îi cunoaște, de îndată, Pe-aceia care se vădesc Cum că în El nădăjduiesc.
8Dar niște valuri revărsate Vor năvăli peste cetate Și-n felu-acesta – negreșit – Ninive fi-va nimicit. Vrăjmașii Lui sunt nimiciți Și până-n beznă urmăriți.
9Ce fel de planuri faceți voi, În contra Domnului apoi? El, însă, le zădărnicește! Nenorocirea nu lovește, De două ori. Căci ei fi-vor
10Precum mănunchiul spinilor – Așa vor fi de încâlciți. Când vor fi beți, vor fi-nghițiți De foc, precum este mâncată Miriștea care e uscată.
11Ninive, află – negreșit – Cum că din tine a ieșit Acela care se vădea Că planuri rele doar urzea, Față de Domnul, ne-ncetat.
12Domnul atunci a cuvântat: „Oricât de mulți vă vădiți voi Și-oricât de tari ați fi apoi, Toți secerați aveți să fiți Și-n acest fel o să periți. Ierusalime, câteodat’, Chiar dacă te-am mai întristat, Nu am să te mai întristez…
13Sfarm jugul. Te eliberez De legăturile cu care Fost-ai ținut în strâmtorare…”
14Asur, ascultă – negreșit – Ceea ce Domnu-a poruncit În contra ta: „Nu vei avea Urmași cari numele să-ți ia, Căci nimeni nu va fi la voi, Să-ți poarte numele apoi. Din casa celui cari, mereu, Fusese al tău dumnezeu, Voi strânge chipurile toate Care cioplite-s sau turnate. Al tău mormânt va fi săpat, Căci prea ușor, ai fost aflat.”
15Iată, pe vârful muntelui, Se-arată pașii solului Acela cari pacea vestește. Acuma dar, îți prăznuiește Iudo, acele zile care Menite-ți sunt de sărbătoare Și împlinește de îndat’, Tot ceea ce tu ai jurat! Află că prin mijlocul tău, Acela care este rău Nu va mai trece. Negreșit, Acela fi-va nimicit…