Micah 6
1 Să ascultați cuvântul spus De către Domnul Cel de Sus: „Haide degrabă, scoală-te! Scoală și-apoi judecă-te, De-ndată-n fața munților! Fă culmile dealurilor, Ca să audă al tău glas Răsunător, în acel ceas!…
2 Munți, ascultați pricina Lui! Ascultați glasul Domnului! Luați aminte și voi cari Vă arătați temelii tari Ale pământului! Căci iată, Domnul are o judecată, Cu-al Său popor, pentru că El Se judecă cu Israel.
3 „Ce ți-am făcut, popor al Meu? Cu ce te-oi fi ostenit Eu? Haide, răspunde-Mi negreșit!
4 Iată că Eu te-am izbăvit Din al Egiptului ținut, Unde tu, rob, ai fost făcut. Te-am scos din casa de robie, Căci libertate ți-am dat ție. ‘Naintea ta, trimis-am Eu, Atunci, pe Moise – robul Meu – Pe-Aron și pe Maria-apoi!
5 Aduceți-vă-aminte voi, Ce-a plănuit Balac, cel care, Peste Moab era mai mare. Aduceți-vă-aminte voi, Ce i-a răspuns Balaam apoi. Balaam era acela care, Părinte, pe Beor, îl are. Să v-amintiți ce s-a-ntâmplat, De la Sitim când ați plecat Și până când ajuns-ați voi, Cu toții, la Ghilgal apoi. Luați aminte, de îndat’, La tot ceea ce s-a-ntâmplat, Ca să cunoașteți ce-a făcut Domnul, în timpul ce-a trecut Și-astfel să știe fiecare Ce binefaceri Domnul are!”
6 „Cu ce am să-l întâmpin eu, Pe Domnul Dumnezeul meu? Cu ce mă voi pleca eu, oare – Acum – în fața Celui care Se dovedește-a fi mereu Drept Prea Înaltul Dumnezeu? Să Îl întâmpin – oare – pot, Cu jertfe și arderi de tot? Pot să-L întâmpin cu viței, Chiar dacă de un an sunt ei?
7 Însă, primește Domnul, oare, Mii de berbeci? Nevoie are, De zeci de mii de râuri pline De untdelemn? Oare e bine, Pentr-un păcat ce l-am făcut, Să-l dau pe-ntâiul meu născut?”
8 „Deci omule, tu ai aflat – Pentru că ți s-a arătat – Ce este bine, de făcut. Și ce altceva ți-a cerut Domnul, decât să împlinești Dreptatea, mila s-o iubești, Umblând smerit apoi, mereu, Față de al tău Dumnezeu?”
9 Al Domnului glas strigă tare, Cetății, iar omul cel care Înțelepciune a avut, De al Lui Nume s-a temut!
10 Cel rău, în casa lui, mai are Comori nelegiuite, oare? Efa cea mică, blestemată, Mai este-n casa lui aflată?
11 Pot Eu curați să-i socotesc, Pe-aceia care folosesc O cumpănă nedreaptă oare, Sau greutăți înșelătoare?
12 Pentru că toți ai lui bogați De silnicie-s încărcați, Pentru că cei ce-l locuiesc Necontenit minciuni rostesc Și pentru că limbile lor De-nșelăciune sunt izvor,
13 Iată că am să te lovesc Cu suferinți. Te pustiesc Pentru păcatele pe care L-ai săvârșit, fără-ncetare.
14 O să mănânci, dar vei vedea Că să te saturi nu-i putea, Iar foamea-n gheare te va ține, Căci ea va rămânea în tine. De ceea ce-ai să izbutești, De la vrăjmași să dobândești, Parte tu nu vei mai avea, Căci o s-o prade sabia.
15 Degeaba vei fi semănat, Căci nu ajungi la secerat. Degeaba ai să storci măsline, Căci untdelemnul, de la tine, Va fi luat și n-ai s-ajungi, Cu el – în urmă – să te ungi. Struguri vei strânge; must – din ei – Vei face, dar vin n-ai să bei!
16 Căci ei păzesc, necontenit, Ceea ce Omri-a rânduit, Lucrând precum acei pe care Ahab în casa lui îi are, Umblând pe calea tuturor, Ținându-se de sfatul lor. De-aceea – trebuie să știi – De pomină te fac să fii. Cei cari au să te locuiască, Batjocuri au să înghițească, Purtând ocara cea pe care Sărmanul Meu popor o are.”