1În urma Lui, noroade multe S-au strâns. Văzându-le, pe munte, Iisus, în grabă S-a urcat, Iar ucenicii L-au urmat. Când toți au stat la locul lor,
2Să îl învețe, pe popor, A început Iisus. El zice:
3„De cei săraci în duh, ferice, Fiindcă a cerurilor Împărăție, e a lor.
4Și fericiți vor fi acei Care-acum plâng, pentru că ei Fi-vor, cu toții, mângâiați.
5Cei blânzi dar – seamă să luați – Ferice lor! Ei vor primi Pământul și-l vor moșteni.
6Ferice celor însetați Și celor ce-s înfometați După neprihănire! Ei Au s-o primească. Apoi cei
7Ce-s milostivi, de-asemenea, Parte de milă vor avea
8Ferice zic acuma, iată, Celor cu inima curată; Pentru că numai ei, mereu, Îl vor vedea pe Dumnezeu.
9Ferice fi-va de acei, Ce-s împăciuitori, căci ei, Ai Domnului fii, sunt chemați.
10Ferice dar – seama luați – De-aceia care-s prigoniți Pentru că sunt neprihăniți, Căci dată are să le fie, A cerului Împărăție.
11Dar fericiți vor fi apoi Și toți aceia dintre voi Când veți ajunge ca să fiți, Din a Mea vină, prigoniți. Astfel dar, voi, atuncea când Veți auzi lumea spunând Minciuni, și veți fi ponegriți,
12Veseli va trebui să fiți Și bucuroși. Răsplata voastră E mare-n cer. ‘Naintea noastră, Prigoanele le-au suferit Prorocii care au venit.”
13„Sunteți sarea pământului; Dar, prin pierderea gustului, Sarea mai poate săra, oare? Desigur nu! Atunci ea are Să fie-afară aruncată Și în picioare-apoi călcată.
14Lumina lumii sunteți voi. De cumva, cineva, la noi, Pe munte, pune o cetate, Atunci, aceea, nu se poate – Acolo stând – de-a fi ascunsă.
15Lumina care-a fost aprinsă, Nu este pusă sub obroc, Ci-n sfeșnic este al ei loc, Pentru că numai de pe masă, Lumină dă, celor din casă.
16Și tot așa vreau luminând Lumina voastră ca, văzând – Lumea – ce fapte-ați săvârșit, Să fie, astfel, proslăvit Numele Tatălui din cer – Aceasta-i ceea ce vă cer!”
17„Eu nu vreau ca să fac nimic, Prin care Legea să o stric, Și nici Prorocii; ci doresc – Necontenit – să le-ntăresc!
18Căci Eu, adevărat vă zic, Că nu se va știrbi nimic Din Lege, cât se va vedea Cer și pământ, pentru că ea, Slovă cu slovă, se-mplinește.
19Acela care îndrăznește Și numai o poruncă strică – Doar una, chiar de-i cea mai mică – Și-apoi greșit va da povețe Celor ce-s dornici să învețe, În ceruri, mic va fi chemat. Dar Eu vă spun adevărat, Că-n ceruri sunt chemați drept mari, Acei ce le-au păzit și cari, Pe alții, drept i-au învățat Și la veghere-au îndemnat.
20Aminte să luați acum: În cer, nu veți intra oricum! Neprihănirea voastră, dacă Nu are ca să o întreacă Pe cea a cărturarilor Și pe a Fariseilor, Cu neputință o să fie Să mergeți în Împărăție.”
21„În vremurile vechi, știți bine, S-a zis: „Să nu ucizi! Oricine, Dacă-i de-omor învinuit, E judecat și pedepsit.”
22Dar Eu vă spun: când cineva, Pe frate mâniase-va, Pedeapsa judecății are Să îl ajungă. Omul care Îi spune „prost”, fratelui lui, Pedepsele Soborului Le va-ndura. Dacă-l numește „Nebun”, atunci îl înghițește Focul gheenei. Așadar,
23De-ți aduci darul la altar Și-acolo-ți amintești, cumva, Că ești certat cu cineva,
24Lasă-l acolo; iar apoi, Aleargă iute, înapoi, Și caută-l pe omu-acel; Doar după ce te-mpaci cu el, Te vei întoarce la altar Pentru-ați aduce al tău dar.
25Așa e bine ca să faci: Cu-al tău pârâș să te împaci Cât, încă, ești pe drum, cu el. Să nu te dea, cumva, altfel, În mâini, judecătorului, Care, apoi, la rândul lui, Străjii să te încredințeze, Și-aceasta să te-ntemnițeze;
26Fiindcă-ți spun adevărat, Că nu vei fi eliberat, Decât de-ai să înapoiezi Tot ceea ce îi datorezi.”
27„S-a spus și s-a mai repetat: „Să nu curvești, că e păcat.”
28Dar Eu vă spun: a preacurvit Acela care a poftit Femeile, privind numa’ – A preacurvit, cu inima.
29Dacă-ți aduce-un ochi necaz, Făcândute-n păcat să caz’, Să știi că este mult mai bine Să-l scoți, să-l lepezi de la tine. Mai de folos este să-ți piară Un mădular, decât să-ți moară Trupul, în al gheenei foc.
30Ca să n-ajungi în acel loc – Când dreapta, cumva, ți-a scăpat, Făcându-te ca, în păcat, Să intri – tai-o! Astfel dar,
31Trupul ți-l scapi. S-a mai zis iar, Că „Oricine, de va lăsa Să plece, pe nevasta sa, O să îi dea – spre-a lumii știre – O carte pentru despărțire.”
32Dar ascultați-Mă pe Mine, Căci Eu vă spun că, orișicine, Soția, o să-și părăsească, Îi dă prilej să preacurvească. Încă ceva, vreau să se știe: Din pricină de preacurvie, Poți să îți lași a ta femeie. Însă, cel care o s-o ieie Pe cea lăsată de bărbat, A preacurvit – deci e păcat.”
33„Și s-a mai spus – ați auzit – „Să nu juri strâmb, ci împlinit Să fie-al tău cuvânt, mereu, Rostit față de Dumnezeu.”
34Aminte să luați acum: Nu mai jurați dar, nicidecum, Pe cer și-asemeni, pe pământ; Căci ceru-i al Domnului Sfânt Jilț de domnie, și-ați văzut,
35Pământu-I este așternut Picioarelor. Mă ascultați: Nu este bine să jurați Nici măcar pe Ierusalim, Căci e cetatea-n care știm Că este marele-mpărat.
36Pe capul tău, este păcat Să juri, că tu nu vei putea, Un fir de păr – oricât ai vrea – Negru sau alb să-l faci. Deci tu,
37Jurând, vei spune „da” sau „nu”. Ceea ce trece peste-aceste Cuvinte, de la cel rău este.”
38„S-a spus, și cred că țineți minte, „Ochi pentru ochi, dinte la dinte.”
39Eu zic: nu vă împotriviți Celui ce face rău, ci fiți Supuși, mereu; de te-a lovit Obrazul drept, e nimerit
40Să-i întorci stângul. Orișicine Vrea să se judece cu tine Să îți ia haina, lasă-l dar, Să îți ia și cămașa. Iar,
41De te silește cineva, O milă, să-l petreci cumva, Tu, două mile-l însoțește.
42Aceluia care dorește Să împrumute de la tine, Să-i dai! Fiindcă nu e bine Să-ntorci spatele celuia Ce-ți cere. De asemenea,
43Știți că s-a zis: „Să îți iubești Aproapele, și să-ți urăști
44Dușmanul”. Acum, ascultați: Iubiți și binecuvântați Pe cei care vă dușmănesc, Iar celor care vă urăsc, Bine le faceți! Vă rugați – Dacă sunteți persecutați – Pentru cei cari vă asupresc, Pentru cei cari vă prigonesc.
45Să arătați, în acest fel, Ai cui fii sunteți voi. Căci El – Tatăl din cer – soarele Său – Peste cel bun, peste cel rău – Îl face ca să răsărească, Și deopotrivă să-i stropească Ploaia – atâta pe cei drepți, Cât și pe cei care-s nedrepți.
46Deci ascultați ce-am să vă zic: Să știți că n-ați făcut nimic, De veți iubi doar pe acei Care la rândul lor și ei Vă îndrăgesc. Nu așteptați Răsplată, căci v-asemănați Cu vameșii. Și-atuncea, voi
47Ce răsplătire vreți apoi, Când știți să îi îmbrățișați, Cu drag, doar pe ai voștri frați? Ce lucru neobișnuit Crezut-ați că ați săvârșit? Păgânii nu fac tot la fel?
48Voi fiți însă precum e El, Al vostru Tată. Deci să fiți Asemeni Lui: neprihăniți!”