Matthew 3BIV2014

1În acea vreme a venit Și-n Iuda-a propovăduit, Ioan Botezătorul. El, În pustia lui Israel, Tuturor celor întâlniți,

2Le-a spus așa: „Vă pocăiți! Veniți la calea Domnului! Împărăția cerului

3Aproape este!” El fusese Acela despre cari spusese Isaia-n a lui prorocie: „Glasul ce strigă în pustie: „Pregătiți calea Domnului, Și neteziți cărarea Lui!”

4Ținuta sa era umilă: O haină din păr de cămilă, Iar peste mijloc o curea. Numai lăcuste folosea, Și miere, ca să se hrănească.

5El a-nceput ca să vorbească, Mulțimilor, cari s-au grăbit Să îl asculte. Au venit Mulți oameni din Ierusalim, De prin Iudeea, și-i găsim La apele Iordanului.

6Acolo-n apa râului – După ce își mărturiseau Păcatul – botezați erau.

7Veniră și mulți Farisei – De-asemenea și Saduchei – Dorind să fie botezați. „De cine sunteți învățați – Pui de năpârci! – ca să fugiți Și încercați să ocoliți, Astfel, mânia viitoare?!” – Le-a zis Ioan. „Prin fapte are

8Omul, a arăta căință. Aduceți rod de pocăință!

9Să nu gândiți ca un nebun: „Avram ni-e tată”, căci vă spun, Domnul, din aste pietre, vii – Pentru Avram – ridică fii.

10Iată, securea – fraților – La rădăcina pomilor, A fost înfiptă. Va cădea Acel care nu va avea Roadele bune; e tăiat Și-apoi în foc e aruncat.

11Cât de umila mea ființă? Eu vă botez, spre pocăință, Cu apă, dar Acel ce vine – În urma mea – e, decât mine, Incomparabil mai puternic. Încălțămintea-I, nu sunt vrednic Ca să I-o duc. O să boteze Cu foc și Duh Sfânt. Să lucreze,

12În a Lui arie, e gata. În mână, își are lopata. Va curăța ogorul, iar Grâu-l va strânge în grânar, În timp ce pleava adunată, În flăcări fi-va aruncată.”

13Atuncea, a venit Iisus, Din Galileea. El S-a dus În valea râului Iordan, Primind botezul lui Ioan.

14Ioan, să Îl oprească-a vrut, Zicând: „Este de necrezut! Cum vrei să Te botez, pe Tine, Când trebuie ca Tu, pe mine, Să mă botezi?!” Atunci Iisus,

15Către Ioan, astfel a spus: „Mă lasă, căci a trebuit Să împlinim ce-i de-mplinit!”

16Ioan, atuncea, L-a lăsat, Iar după ce L-a botezat, Iisus, din apă, a ieșit. Privirile Și-a pironit Spre cer. La fel ca într-un vis, Acesta, larg, I s-a deschis, Lăsând, în chip de porumbel, Să se coboare peste El, Duhul Cel Sfânt, din Dumnezeu.

17Un glas din cer, „E Fiul Meu” – A zis – „El este Preaiubit, În El, plăcerea, Mi-am găsit.”

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Choose Translation

Switch translation for Matthew 3.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.