Matthew 27— BIV2014

¹De ziuă, când s-a luminat, Grabnic, s-au strâns, să țină sfat, Bătrânii și marii preoți, Voind să hotărască toți, Pedeapsa Lui Iisus, pe care Să i-o aplice. Să-l omoare, Au hotărât, în al lor sfat.

²După aceea, L-au legat Și la Pilat din Pont, L-au dus. „El să Îl judece!” – și-au spus.

³Iuda – cel care L-a vândut – Când, că la moarte, a văzut Că, pe Iisus, L-au osândit, Speriat, amarnic s-a căit, Grăbindu-se să dea, apoi, Arginții – cei treizeci – ‘napoi, Acelora ce l-au plătit.

⁴Le-a spus dar: „Am păcătuit, Căci sângele nevinovat, Eu L-am vândut!” Ei s-au uitat, La Iuda, batjocoritor. Râzând, i-au spus zeflemitor: „Ce ne spui nouă? Treaba ta! Pleacă, și-n cale, nu ne sta!”

⁵În Templu-arginți-a aruncat Iuda, și-apoi s-a spânzurat.

⁶Strângând argintul risipit, Preoți-au zis: „Îngăduit Nu e – argintul ce se strânge, Pentru că este preț de sânge – În visteria Templului, Să-l așezăm.” Cu prețul lui –

⁷După ce-ntâi s-au sfătuit – O țarină au dobândit. Ea-i „Țarina olarilor”; Drept cimitir, străinilor, De-atunci, ea este folosită.

⁸Doar denumirea-nlocuită – Din „Țarina olarului”, I-au zis „Țarina sângelui” – I-a fost, iar noul nume dat, Până acuma, s-a păstrat.

⁹În felu-acesta s-a-mplinit, Ce Ieremia a vestit, Despre ceea ce s-a-ntâmplat: „Treizeci de-arginți, ei au luat, Drept prețul Celui prețuit, Cu care fost-a cântărit, De unii fii din Israel;

¹⁰Au cumpărat, apoi, cu el Un loc – cel al „olarului” – După porunca Domnului.”

¹¹Iisus a fost înfățișat, Apoi, în fața lui Pilat. Acesta, binevoitor, „Ești Rege al Iudeilor?” – L-a întrebat. „Da, sunt!” – a spus, Privindu-l țintă-n ochi, Iisus.

¹²Apoi, tăcu. N-a ripostat, Când preoții L-au acuzat.

¹³„Tu n-auzi, oare, ce vorbesc, Și cât de mult Te-nvinuiesc?” – L-a întrebat Pilat. Iisus,

¹⁴Nici un cuvânt, însă, n-a spus, Iar dregătorul s-a mirat, Ne-nțelegând ce s-a-ntâmplat.

¹⁵Când Paștele se prăznuia, Mai marele obișnuia A slobozi, norodului, Un condamnat, pe voia lui.

¹⁶În vremea ‘ceea, s-a-ntâmplat, A fi Baraba-ntemnițat.

¹⁷Atunci, când preoți-au venit, La dregător, el a dorit Să înțeleagă ce voiau: „Vreți, pe Baraba, să vi-l dau?” – I-a întrebat – „ori pe Iisus, Cărui Hristos I s-a mai spus?”

¹⁸Să-L izbăvească-ar fi dorit, Văzând cât e de pizmuit Iisus, de către cărturari, Bătrâni și preoții cei mari; Știa că din astă pricină I-a fost adus, fără vreo vină.

¹⁹Pe scaunul de judecată, Ședea Pilat, iar sala toată, De-acuzatorii lui Iisus, Era ticsită. Un rob, pus De soața lui Pilat, grăbit, Intră în sală și șoptit – După ce la Pilat s-a dus – Aste cuvinte i le-a spus: „Soția ta așa a zis: „Iată că am avut un vis Și foarte mult m-am frământat! Să n-ai, cu-Acel nevinovat, Nimic de-a face, căci mi-e teamă!”

²⁰Dar preoții cei mai de seamă, Noroadele-au înduplecat, Să ceară-a fi eliberat Baraba, de la închisoare, Iar pe Iisus, să Îl omoare.

²¹Pilat luă cuvântu-apoi: „Pe care vreți, din ăștia doi, Să-l slobozesc?” – a întrebat. „Vrem pe Baraba!” – a strigat

²²Norodul, iar Pilat a spus: „Dar cu Hristosul – cu Iisus – Ce vreți să fac? Cum v-ați gândit?” „Iisus să fie răstignit!” –

²³Răspunseră. Din nou, Pilat, „Ce va făcut?” – i-a întrebat. Gloata, mai tare, a răcnit: „Iisus să fie răstignit!”

²⁴Când a văzut că nu mai poate Să-i liniștească, și că toate Eforturile întreprinse De el, de gloată-au fost respinse, Pilat, apă-ntr-un vas, a pus Și-a spălat mâinile și-a spus: „Acum, eu sunt nevinovat Și n-am să pot fi acuzat, De sângele neprihănit, Al Celui care, răstignit, Cereți să fie. Treaba voastră!”

²⁵Gloata strigă: „Asupra noastră, Și peste pruncii ce-i avem, Să cadă sângele Lui, vrem!”

²⁶Astfel, a fost eliberat Baraba, de către Pilat, Iar pe Iisus L-au biciuit, ‘Nainte de-a fi răstignit.

²⁷Ostașii dregătorului, În curțile pretorului – Din temniță, când L-au adus – Îl așezară pe Iisus.

²⁸De straie, ei L-au dezbrăcat, Și-apoi L-au pus de-a îmbrăcat O haină stacojie. Când, Sfârșit-au, le-a trecut prin gând,

²⁹Să-I împletească o cunună, De spini, pe cap ca să I-o pună. O trestie a fost adusă Și-n mâna dreaptă I-a fost pusă. Apoi, s-au închinat pe rând, Cu toți, în fața Lui. Râzând, Soldații Îl batjocoreau Și, rând pe rând, Îi repetau: „Cu plecăciune ne-nchinăm, În fața Ta, și Te-ascultăm, Evlavioși, mare-mpărat, Peste Iudei înscăunat!”

³⁰Apoi, în față Îl scuipau, Și-n cap, cu trestia-L loveau.

³¹Sfârșind sinistra comedie, I-au luat haina stacojie, I-au dat straiele înapoi, L-au îmbrăcat din nou, și-apoi, Când totul a fost pregătit, L-au dus să fie răstignit.

³²Iisus era cu crucea-n spate, Când, la ieșirea din cetate, Pe drum, un om au întâlnit, Pe care-ostașii l-au oprit. Acel om, Simon, se numea Și în Cirene locuia. Iisus, fiind foarte slăbit, Simon a fost, atunci, silit De către ceata de soldați, Să-I ducă crucea, căci aflați

³³Erau pe firul drumului, Ce suie coasta dealului Chemat Golgota – tălmăcit, „Al căpățânii”, e numit.

³⁴Ostași-ajunși în acel loc, I-au dat – să-și bată, de El, joc – Vinul, cu fiere-amestecat. Iisus, însă, când l-a gustat, Nu a voit să îl mai bea, Deși setea Îl chinuia.

³⁵Apoi, bătut și huiduit, De cei care L-au însoțit, Iisus porni să urce dealul, Să-și bea până la fund pocalul De umilință și amar, Pășind pe-al Golgotei calvar. Pe culme-a fost crucificat, Iar hainele I le-au luat. Trăgând la sorți, le-au împărțit, Spre-a împlini ce-a fost vestit Printr-un proroc. Vorbind de ele, „Și-au împărțit hainele Mele” – Spusese el – „cămașa Mea, Sorți-au decis cui să se dea.”

³⁶Sfârșind hainele-I de-mpărțit, Soldați-au stat și L-au păzit.

³⁷Deasupra crucii lui Iisus, O însemnare, ei au pus, Pe ea fiindu-I scrijelită Vina care I-a fost găsită. Noroadele ce-n deal s-au dus, Puteau citi scrisul: „Iisus, Împărat al Iudeilor”.

³⁸Pe dealul căpățânilor, Lângă Iisus, au răstignit Și doi tâlhari. I-au potrivit, Pe unu-n dreapta lui Iisus, Iar altu-n stânga Lui l-au pus.

³⁹Toți trecătorii Îl priveau, Dădeau din cap și îi spuneau,

⁴⁰Râzându-I batjocoritor: „Ești Regele Iudeilor! Tu, care-ai spus că Templu-l strici, Dar în trei zile, îl ridici, Acum, ai face foarte bine, Ca să Te mântui și pe Tine! De ești Fiul lui Dumnezeu, Deloc n-are să-Ți fie greu, Ca, de pe cruce, să cobori – Noi credem, iar Tu n-ai să mori!”

⁴¹La fel, și preoții cei mari – Cu-ai lor bătrâni și cărturari – Își băteau joc de El, zicând:

⁴²„Pe mulți i-ai mântuit, dar când, Chiar El trebuie mântuit, Iată-L, nu poate! Negreșit, De-i Împărat în Israel, Pogoare-Se, și-om crede-n El!

⁴³În Dumnezeu – cum am văzut – Neîncetat, S-a încrezut. Să-L scape, căci ne-a spus mereu, Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!”

⁴⁴Chiar și tâlharii, condamnați Atuncea, și crucificați – Deși, asemeni Lui, răbdau – Doar în batjocură-I vorbeau.

⁴⁵De la ceasul al șaselea Și până la al nouălea, O beznă grea s-a pogorât; Sub al ei văl, a zăvorât Țara și toți oamenii ei.

⁴⁶În ceasu-al nouălea, acei, Care lângă Iisus erau – Soldați, sau cei care treceau Pe-acolo, doar din întâmplare – Îl auziră strigând tare, Parcă să-nfrunte-ai vremii ani: „O, Eli Lama Sabactani!” Cuvintele care s-au spus, Pe cruce, de către Iisus – În al durerilor ceas greu – Înseamnă: „Dumnezeul Meu, Oare, de ce M-ai părăsit?”

⁴⁷Toți cei care L-au auzit, Și-au zis: „Îl strigă pe Ilie.”

⁴⁸Din cei ce s-au vădit să fie Acolo, unul a plecat Cu un burete înmuiat Bine-n oțet, pe cari l-a dus Și într-o trestie l-a pus, Să-I dea să bea. Apoi I-a-ntins Bățul acela, dar l-au prins Ortacii săi. Dorind să știe,

⁴⁹I-au zis: „Stai! Să vedem, Ilie, De va veni să-L mântuiască!”

⁵⁰Continuând ei să vorbească, Iisus, iarăși, a mai strigat, Și-n urmă, Duhul, și L-a dat.

⁵¹Perdeaua-n Templu așezată, În două, fost-a sfâșiată, Pământul s-a cutremurat Și stâncile s-au despicat; Tot cerul fost-a zguduit, Domnul Iisus când a murit.

⁵²Multe morminte s-au deschis, Și mulți sfinți, din al morții vis, În acel timp, au fost treziți.

⁵³De mulți, au fost, atunci, zăriți, Căci după ce au înviat, Ei, în cetate, au intrat.

⁵⁴Sutașul, cei care-L păzeau Și toți cei care se aflau, Pe deal, în preajma lui Iisus, Cuprinși de-o cruntă groază-au spus: „A fost, precum a zis mereu: A fost Fiul lui Dumnezeu!”

⁵⁵Multe femei, pe deal, erau, Mai la o parte, și priveau La cele ce s-au întâmplat. De multă vreme, L-au urmat, Să Îl slujească, pe Iisus –

⁵⁶Din Galileea s-au tot dus Pe urma Lui, fără de teamă. Maria – a lui Iacov mamă Și a lui Iose – se afla Acolo-n grupul acela. De-asemenea, printre femei, Era soața lui Zebedei, Și Magdalina – ea avea Încă un nume: Maria.

⁵⁷Când înserarea s-a lăsat, Pe deal, veni un om bogat. Acesta, Iosif, se numea Și-n Arimateea locuia; Un ucenic, de-al lui Iisus, Era și el. Iosif s-a dus

⁵⁸Să-i ceară trupul, iar Pilat A poruncit să-i fie dat.

⁵⁹Când Iosif, trupul, l-a primit, Cu o bucată L-a-nvelit, De pânză, și L-a așezat

⁶⁰Într-un mormânt, proaspăt săpat În stânci, tocmai de către el. Apoi, peste mormântu-acel, O piatră mare-a prăvălit, Drept ușă, Celui adormit.

⁶¹Cele două Marii erau Acolo și, la el, priveau.

⁶²A doua zi, preoții mari – Cu Farisei și cărturari – S-au dus, cu toții, la Pilat:

⁶³„Doamne, iată că am uitat – Acuma doar, ne-am amintit – Înșelătoru-a pomenit Spunând, pe când încă, trăia: „A treia zi, voi învia!”

⁶⁴Deci, poruncește, negreșit, Să fie bine-acum păzit, Mormântul Său, trei zile-n rând, Să nu le dea, cumva, prin gând, Discipolilor, să-I răpească Trupul și-apoi să răspândească Vestea că El a înviat. Așa de se va fi-ntâmplat, Această-nșelăciune are S-ajungă a fi și mai mare Decât e cea de prima dată.”

⁶⁵„Aveți o strajă acordată” – Le-a spus Pilat. „Faceți cum vreți! Păziți mormântul, cum puteți!”

⁶⁶Ei s-au întors, de la Pilat, Cu straja care li s-a dat, Mormântul l-au pecetluit Și-au pus soldați de la păzit.