Matthew 21— BIV2014

¹Pe muntele Măslinilor, Din rândul ucenicilor – Sosind – Iisus, doi a ales Și, înainte, i-a trimes: „Suntem lângă Ierusalim Și, în curând, o să sosim, În Betfaghe. ‘Naintea noastră,

²E satul, iar menirea voastră Este să mergeți până-n sat. În el, găsi-veți, imediat, O măgăriță cu-al ei pui. Să n-aveți grija nimănui! Voi trebuie să-i dezlegați Și-apoi, la Mine, vă-nturnați Cu măgărușii. De cumva,

³Vă-ntreabă cineva, ceva, Să spuneți: „Are trebuință Domnul, de ei”. Acea ființă Mi-i va trimite imediat.”

⁴Toate, așa, s-au întâmplat, Căci trebuia a fi-mplinit Aceea ce a fost vestit Prin vorbele prorocului:

⁵„Spuneți fiicei Sionului: „Iată că Împăratul tău, Călare pe măgarul Său – Pe mânzul măgăriței – vine, Blând, și se-apropie de tine.”

⁶Cei doi plecară, iar apoi, Împlinind totul, înapoi, Cu măgăruși-au revenit, Precum Iisus le-a poruncit.

⁷I-au dus în fața Lui Iisus, Și hainele pe ei și-au pus, Iar El, deasupra, S-a urcat.

⁸Norodul L-a întâmpinat Și mulți sunt cei care-au făcut, Din a lor haine, așternut În calea Lui. Alții tăiau Ramuri, și-apoi le presărau Pe drum, în fața Lui Iisus.

⁹Cei cari ‘naintea Lui s-au dus, Precum și cei care veneau, În urma Sa, mereu strigau: „Osana, al lui David Fiu! Slavă lui Dumnezeu Cel viu! Osana, binecuvântat E Cel ce ni s-a arătat, Care-n Numele Domnului Sosește-acum. Osana Lui! Osana! Slava Celui Sfânt, În ceruri cari prea-nalte sânt!”

¹⁰Când, în Ierusalim, sosiră, Fierbea cetatea. Toți voiră A ști, cuprinși de-nfrigurare: „Dar cine e Acesta, oare?!”

¹¹„El e Prorocul, e Iisus Din Nazaret!” – unii au spus.

¹²Apoi, în Templul Domnului, Iisus simți-n inima Lui, Un junghi, atunci când a pătruns Și l-a văzut ce a ajuns. Pe cei ce-n Templu se aflau – Pe cei care negoț făceau – Furios, Iisus i-a alungat. Tarabele le-a răsturnat Zarafilor, iar pe acei Neguțători de porumbei, I-a scos afară și le-a zis:

¹³„Adevărat e ce s-a scris: „O casă, pentru rugăciune, E casa Mea”, și se mai spune Că „Voi sunteți aceia cari, În peșteră, pentru tâlhari, Ați prefăcut-o.” Vai, de voi!”

¹⁴Vreo câțiva orbi și șchiopi, apoi, La El, în Templu, au intrat. Iisus, pe toți, i-a vindecat.

¹⁵Dar preoții cei mai de seamă, Lipsiți de cea mai mică teamă De Dumnezeu, când au văzut Minunile ce le-a făcut – Și-asemeni, când au auzit Cum că Iisus e preamărit, Că pruncii chiar, strigau „Osana, Fiu al lui David!” – atunci cana Mâniei lor s-a încărcat, Și, pe Iisus, L-au întrebat:

¹⁶„I-auzi pe-aceștia ce vorbesc?” „Sigur că da. Ei împlinesc Ceea ce în Scripturi s-a scris, Acel cuvânt care a zis: „Tu, laude, din gura lor – A pruncilor, sugarilor – Ți-ai scos!” Apoi, El i-a lăsat

¹⁷Și în Betania-a plecat. Cu-ai Săi, acolo, a rămas – În noaptea ‘ceea – de au mas.

¹⁸În zori, pe când se întorceau Iar în cetate, toți erau Înfometați. Când au zărit

¹⁹Acel smochin pipernicit, Crescând chiar lângă drumul lor, S-au bucurat, sperând că vor Găsi vreo fructă, de mâncat. Dar n-au găsit. L-a blestemat, Atunci, pe-acel smochin, Iisus: „În veci, să nu ai rod!” – i-a spus. Pe loc, smochinul s-a uscat.

²⁰Ai Săi discipoli s-au mirat: „De necrezut e ce-am văzut! În ce fel, oare, s-a putut Usca smochinu-ntr-o clipită?!”

²¹Iisus le-a spus: „De întărită Va fi credința voastră-n voi, Mai mari minuni veți face-apoi, Decât ceea ce ați văzut, Smochinului, că i-am făcut. Cum i-am zis eu, smochinului, La fel și voi, când muntelui, O să îi spuneți, cu credință „În mare, fugi!”, cu neputință Este să nu fiți ascultați. Crezând, chiar munții îi mutați.

²²Tot ce veți cere Domnului, Tot ce voiți din partea Lui, De cu credință Îl rugați, Să știți că o să căpătați!”

²³Iisus, la Templu-apoi, S-a dus. Bătrânii, preoții, I-au spus: „Cu ce putere-ai săvârșit Totul? De unde ai primit Astă putere? Să ne spui!”

²⁴Iisus le-a zis, la rândul Lui: „Am să vă pun Eu, o-ntrebare, Iar dacă o să fiți în stare Să-Mi dați răspuns, atunci, și Eu, Am să răspund, la rândul Meu.

²⁵Deci iată ce am să vă cer: Botezul lui Ioan, din cer, Sau de la oameni, a venit?” Ei, între ei, au șușotit: „Dacă, „din cer”, Îi vom răspunde, Va zice: „De-ați știut de unde Venit-a, de ce n-ați crezut?” Acum, cu toții am văzut,

²⁶Că gloata l-a crezut proroc Pe-acel Ioan. Deci, nu e loc, Să spunem că botezul lui Vine din partea omului.

²⁷Mai bine – ca să nu greșim – Îi vom răspunde că „nu știm!” „Nu știți? Atunci, la rândul Meu”, Zise Iisus, „nu spun nici Eu, Cu ce putere, ce vedeți,

²⁸Eu săvârșesc. Dar, ce credeți? Era un om care avea Doi fii, și-i spuse unuia: „Să mergi în vie, ți-am cerut!”

²⁹„Nu vreau!” – apoi, rău i-a părut Și-a mers în via tatălui.

³⁰La cel de-al doilea fiu al lui, S-a dus și-n vie l-a trimis. „Bine, mă duc” – fiul a zis, Însă apoi, nu s-a mai dus. Acum dar, ce aveți de spus?

³¹Care, din fii, a-ndeplinit Ce le-a spus tatăl?” „Negreșit, Că primul” – au răspuns, în cor, Toți cărturarii. Atunci, lor, Iisus le zise: „Vă spun Eu, Că merge-vor, la Dumnezeu, Curve și vameși, înainte De-a merge voi. Să țineți minte!

³²Ioan, știți bine, a venit La voi, umil, blând și smerit, Urmând calea neprihănirii. L-ați ați auzit, însă, voi – zbirii! – Nu l-ați crezut. Cuvintele, I le-au crezut doar curvele Și vameșii. Chiar de-ați privit Aceste lucruri, nu-ați voit Să vă întoarceți înapoi, Crezându-l pe Ioan apoi.”

³³„Vă spun o altă pildă dar. A fost un vrednic gospodar, Care, o vie, a sădit. După ce locu-a-mprejmuit, Un teasc, în mijloc, a săpat Și-apoi, un turn a ridicat. Sfârșind munca, iar acea vie, Voind lucrată ca să fie, Unor vieri a-ncredințat-o. Deci, liniștit, el a luat-o Spre alte țări, în treaba lui.

³⁴Însă, la vremea rodului, Trimise robi, să i se dea Partea ce i se cuvenea, Din roade. Dar, robii trimiși

³⁵De gospodar, au fost uciși, Când au cerut vierilor Partea, pentru stăpânul lor.

³⁶Apoi, stăpânu-a trimis iar, Alți robi, vierilor săi, dar, Au fost întâmpinați, la fel.

³⁷Stăpânu-și zise-atunci în el: „Ar fi mai bine – gândesc eu – Să îl trimit pe fiul meu, Pentru că el va fi primit, Cu cinste.” Când l-au întâlnit,

³⁸Vierii hotărâți erau, Să îl omoare, căci gândeau: „Moartea moștenitorului, Ne-aduce moștenirea lui.”

³⁹L-au prins pe fiu și l-au ucis.

⁴⁰Acum, ce credeți că a zis Stăpânul, sau ce a făcut, Când aste lucruri, le-a văzut?”

⁴¹Ei au răspuns: „S-a-nfuriat: Pe ticăloși, el i-a tăiat, Iar via o dădu altui, Care, la vremea rodului, Îi va da dreptul cuvenit.”

⁴²Iisus le-a zis: „Voi n-ați găsit Scris, în Scriptură, niciodată, Că „Piatra, ce-a fost lepădată De meșterii zidari, e-adusă Și-n capul unghiului e pusă”? Lucrul acesta-i așezat De Dumnezeu, și-i minunat.

⁴³De-aceea, a Lui Dumnezeu Împărăție – vă spun Eu – Că, de la voi, va fi luată Și altui neam îi va fi dată. De-acel neam fi-va prețuită, Căci va da roada cuvenită.

⁴⁴Zdrobit e cel ce va cădea, Pe-această piatră, chiar de ea! Cel peste care a picat Piatra, acela-i spulberat!”

⁴⁵Când preoții au auzit – Și Fariseii – ce-a vorbit, Au înțeles că doar la ei S-a referit Iisus. Acei Vieri, din povestirea Lui, Sunt mai marii poporului.

⁴⁶Atunci, gând rău I-au pus și-u vrut Să-L prindă, însă s-au temut De furia noroadelor Care-L credeau Proroc al lor.