1După ce a sfârșit Iisus, Să spună ce avea de spus, S-a strămutat din Galileea Și a venit să stea-n Iudeea –
2Peste Iordan. A fost urmat De gloate. El a vindecat Pe cei bolnavi. Apoi, veniră
3Mulți Farisei și-L ispitiră: „E-ngăduit, pentru vreo vină, Sau cine știe ce pricină, Bărbatul să-și lase nevasta?”
4Iisus le-a spus: „Cât despre asta, Voi, în Scriptură, n-ați citit Că, la-nceput, Domnu-a zidit Întâi o parte bărbătească, Și-apoi o parte femeiască,
5Zicând că „omul va lăsa Pe tatăl și pe mama sa, Se va lipi de-a sa soție, Iar cei doi, un trup au să fie”?
6Așa că nu sunt doi, ci unul, Iar ceea ce-a-mpreunat Bunul Tată din cer, să nu despartă Omul, voind o altă soartă!”
7„Așa o fi” – au zis ei iar – „Însă, ne spune atunci dar, Oare de ce Moise a zis Cum că bărbatul, un înscris – O carte, spre a lumii știre – Soaței, să-i dea, la despărțire?”
8Iisus privi-ngăduitor: „Din pricina inimilor Voastre, care s-au împietrit. Iată de ce a-ngăduit Moise, ca să vă părăsiți Nevestele. Însă, să știți: N-a fost așa de la-nceput, Ci pentru voi doar, s-a făcut Aceasta, căci v-ați rătăcit.
9Eu zic: cel cari și-a părăsit Nevasta, fără vreo pricină, Fără ai fi găsit vreo vină Referitoare la curvie, Îi dă prilej de preacurvie; Iar el – de-asemenea – curvește, Dacă, cu alta, se-nsoțește. Acel care s-a însurat Cu cea lăsată de bărbat, La fel, și el păcătuiește, Pentru că astfel, preacurvește.”
10„Dacă ăst lucru stă așa, Cu omul și cu soața sa, Mai de folos nu este, oare, Ca el să nu se mai însoare?” – Discipolii atunci au spus.
11„Nu pot, chiar toți”, a zis Iisus, „Primi acest cuvânt. Luat E doar de cei căror li-e dat.
12Pentru că iată că sunt oameni Care au fost născuți ca fameni; Dar sunt fameni ce-au fost făcuți, Deși oameni au fost născuți. Unii au fost făcuți de oameni, Alții, singuri, s-au făcut fameni, Pentru acea Împărăție A cerului. Deci să se știe: Acest cuvânt să-l folosească Doar cel ce poate să-l primească.”
13Niște copii au fost aduși Și-apoi, în față, I-au fost puși, Ca să se roage pentru ei. Ne-astâmpărați, copii-acei, De ucenici, au fost certați.
14Însă, Iisus le-a spus: „Lăsați Acești copii, și nu-i opriți! – La Mine, copilași, veniți! – Fiindcă a Cerurilor Împărăție, e a lor.”
15Copiii sau apropiat, Iar El i-a binecuvântat.
16Un om veni lângă Iisus Și cu sfială multă-a spus: „Învățătorule, socot, Să te întreb: ce „bine” pot Să fac, spre a putea obține Veșnica viață, pentru mine?”
17„Mă-ntrebi, „Ce bine”? Află dar, Că binele e Unul, iar În viață intri – cum dorești – Poruncile de le păzești.”
18„Care porunci?” – L-a întrebat. Iisus i le-a enumerat: „Să nu ucizi, să nu curvești, Minciuni să nu mărturisești,
19Să nu furi, cinste să le dai Părinților. De-asemeni, ai, Pe-al tău aproape, să-l iubești, Cum tu, iubit de tine, ești.”
20„Pe-acestea, eu le-am împlinit Din tinerețe. Le-am păzit, Dar vreau să știu ce-mi mai lipsește”, Tânărul spuse, „Deci, vorbește!”
21„De vrei să fii desăvârșit” – A zis Iisus, și l-a privit Adânc în ochi – „vinde ce ai, Și-apoi, tot, la săraci, să dai; Așa, o să-ți aduni, în cer, Comorile. Atât îți cer! Asta poți face, pentru tine. Pe urmă, vino după Mine!”
22Când tânărul a auzit Aceste vorbe, a-mpietrit Și tare s-a mai întristat, Căci el era foarte bogat.
23„Adevărat vă vorbesc Eu” – Spuse Iisus – „că foarte greu, În ceruri, intră cei bogați.
24De-asemenea, să mai aflați Că le va fi mult mai ușor, De a intra, cămilelor, Chiar prin urechea acului, Decât îi e bogatului Să intre-n cer, la Dumnezeu – Celor bogați, le va fi greu.”
25Când ucenici-au auzit, Au întrebat: „Dar, mântuit, Cine va fi?” Atunci, Iisus,
26Discipolilor Săi, le-a spus: „La oameni, ce-i cu neputință, La Dumnezeu e cu putință.”
27Simon, zis Petru, a-ntrebat: „Dar noi, cei care Te-am urmat, Lăsând tot – și pe cei iubiți – Cum fi-vom, oare, răsplătiți?”
28„Atunci, când Fiul omului, Încununat de slava Lui, Va sta pe tronu-I de domnie, Și vouă are să vă fie – Vouă, celor ce Mă urmați – Date – pe ele ca să stați – Douășpe’ jilțuri de domnie, Ca fiecare seminție – Din Israel – s-o judecați, Pe aste jilțuri așezați.
29Acel om care va lăsa Pe tatăl sau pe mama sa, Sau frați, sau case, sau surori, Neveste, holde, sau feciori – Pentru-al Meu Nume – însutit Are să fie răsplătit, Iar viața lui vremelnică, Schimbată-n viață veșnică.
30Dar mulți, din cei dintâi de-acum, Cei de pe urmă-or fi; precum Și mulți, din urmă, au să vie, Ca printre cei fruntași să fie.”