1Iisus, apoi, a debarcat În Gadareni. L-a-ntâmpinat
2Un îndrăcit, care ieșea
3Dintr-un mormânt – căci locuia În cimitir. Nestăpânit Fusese acel îndrăcit:
4De multe ori, a fost legat – Prins în obezi și-ncătușat – Dar el, pe toate, le-a zdrobit Și n-a putut fi domolit.
5Ziua și noaptea, alerga Prin cimitir; prin munți striga, Făcându-și tăieturi adânci În colții ascuțiți, de stânci.
6Când, pe Iisus, L-a observat, Degrabă, I s-a închinat,
7Țipând: „De ce-ai venit, la mine, Iisuse?! Ce am eu cu Tine?! Știu cine ești! Te cunosc eu! Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Jură-mi, pe Domnul, că nu ești Aici, ca să mă chinuiești!”
8Iisus i-a zis: „Duh necurat, Să ieși afară, imediat,
9Din acest om! Cum te numești?” „Legiune-s eu, iar de voiești,
10Din acest om ca să plecăm, Ne lasă-n ăst ținut să stăm.”
11În depărtare, se zăreau Turme de porci, care pășteau.
12Dracii au zis: „Dacă plecăm, Lasă-ne-n porci ca să intrăm.”
13„Bine. Plecați!” – le-a zis Iisus. Dracii, degrabă, s-au supus Și-n acea turmă au intrat. Deodată, porci-au alergat, Spre stânci, și-apoi s-au azvârlit În mare, unde au pierit; Cam două mii de animale Muriră-n valurile sale.
14Atunci, porcarii au fugit, Înspăimântați, și-au povestit, Celor din satele vecine Și din cetăți, încât, oricine Aflat-a ce s-a petrecut.
15Toți au venit de l-au văzut, Pe cel ce fost-a îndrăcit, În straie noi, înzdrăvenit La minte și ascultător, Stând jos, lângă Învățător.
16Cei ce văzură întâmplarea, Tuturor spuseră cum marea, Turma de porci, a înghițit Și cum sărmanul îndrăcit, De duhuri, s-a eliberat.
17Atunci, cu toții L-au rugat, Înspăimântați, pe-nvățător, Să plece din ținutul lor.
18Când în corabie-au suit, Cel ce fusese îndrăcit, Veni la El, să stăruiască Să-l lase să Îl însoțească.
19Iisus, însă, nu S-a-nvoit, Ci omului, i-a poruncit: „Du-te acasă! Te grăbește, Și alor tăi, le povestește Ce ți-a făcut Domnul, prin Mine, Cum a avut milă, de tine.”
20El, spre Decapole-a pornit Și tuturor le-a povestit, Precum Iisus l-a vindecat. Cei ce-l știau, s-au minunat Văzându-l însănătoșit Și ascultând ce-a povestit.
21Iisus, iar, marea a trecut; Noroadele, când L-au văzut, La El, în grabă-au alergat.
22În fața Lui, s-a-nfățișat Iair – fruntaș care slujea În sinagogă. El avea, O fată, cari zăcea bolnavă, Boala fiindu-i tot mai gravă. Iair, în fața lui Iisus, S-a închinat și-apoi, a spus:
23„Trage să moară fiica mea. Tu, să o vindeci, ai putea. Te rog, acum, stăruitor, Măritule Învățător, Să vii și, mâna, să-Ți așezi, Pe ea, ca să o-nviorezi, Iar boala să o părăsească, Din nou să poată să trăiască!”
24Iisus, spre casă, l-a-nsoțit. O gloată mare a pornit,
25Pe urma lor. Cu ei, mergea Și o femeie, ce avea O scurgere de sânge, care
26Nu își găsise vindecare, La oricâți doctori a umblat.
27Când, de Iisus, ea a aflat, În urmă-I a venit și-a-ntins Mâna și haina I-a atins,
28Gândind: „Doar haina, de-I ating, Îndată, boala, am să-mi sting.”
29Cum a crezut, s-a și-ntâmplat: Pe loc, sângele a secat Și, în tot corpul, a simțit, Cum că s-a însănătoșit.
30Iisus, simțind ce s-a-ntâmplat, Privi în urmă-I, și-a-ntrebat: „Cine-i acel care-a întins Mâna, și haina, mi-a atins?”
31Discipolii I-au spus: „Vezi bine, Că toți Te-mping, iar Tu-ntrebi: „Cine Atinsu-s-a, de haina Mea?”
32Iisus, în jurul Său, privea, Cătând femeia vinovată.
33Aceasta, foarte-nfricoșată, Venit-a-n fața lui Iisus, I s-a-nchinat și-apoi a spus, În ce fel, s-a tămăduit.
34„Credința ta te-a mântuit! Te du, în pace, fiica Mea!” –
35Zise Iisus. El mai vorbea, Încă, femeii, când sosiră Doi slujitori, care-și vestiră Stăpânul: „Fiica ți-a murit. Deci, nu mai este nimerit, Să-L necăjești pe-nvățător.”
36„Nu asculta, de vorba lor” – A zis, către Iair, Iisus – „Tu crede doar!” Apoi, S-a dus – Așa cum a avut în plan –
37Cu Petru, Iacov și Ioan,
38La casa lui Iair. Aici, Mulțime multă – mari și mici, Se tânguiau, plini de durere.
39Iisus le-a zis: „Faceți tăcere! De ce, deja, vă tânguiți, Căci fata n-a pierit? Priviți: Ea doarme doar.” Dar ei râdeau Și în batjocură-L luau.
40Iisus, pe toți, i-a alungat Și-apoi, la Sine, a chemat Părinții fetei, cu cei trei Discipoli. Însoțit de ei, În casa moartei, a intrat.
41El, mâna fetei, a luat În mâna Lui, și a rostit: „Talita cumi” – tălmăcit, E „Fiică, scoală-te, îți zic!”
42Îndată-n trupu-acela mic, Viața s-a-ntors, la vorba Lui, Și-astfel, fiica fruntașului, Dintre cei morți, a înviat. Ușor, din pat, s-a ridicat, Căci doisprezece ani avea. Toți cei prezenți priveau la ea, Uimiți de ce s-a săvârșit.
43Iisus, atunci, le-a poruncit, Cu strășnicie, să vegheze, Taina-nvierii să păstreze, Să nu mai afle nimenea, Iar fetei, hrană, să îi dea.