Luke 24
1 Când s-a sfârșit acel Sabat Și-al nopții văl s-a ridicat Spre-ntâia zi din săptămână, Femeile urcară până La locul, unde, îngropat, Era Iisus. Ele-au luat Miresmele ce le-au gătit.
2 Când au ajuns sus, au găsit, Piatra ce fost-a așezată, Peste mormânt, înlăturată.
3 Speriate-ntrânsul au intrat, Dar trupul Lui, nu L-au aflat.
4 Nedumerite, se priveau Și, ce să creadă, nu știau, Cuprinse de uimire mare. Atuncea, în strălucitoare Și albe haine-nveșmântați, Li se-arătară doi bărbați.
5 Femeile se-nspăimântară Și fețele și le plecară, Dar blând, bărbații le-au vorbit: „Pentru ce oare, ați venit, Ca printre morți, să căutați Pe Cel care e viu? Plecați!
6 El nu-i aici, căci a-nviat, Așa precum v-a înștiințat, Pe când erați în Galileea, Spunându-vă de vremea ‘ceea,
7 În care, Fiul omului – Deposedat de slava Lui – Pe mâna păcătoșilor, Dat fi-va – în puterea lor – Ca răstignit, apoi, să fie, Și, în trei zile, să învie.”
8 Ele, aminte, și-au adus, De tot ce a vorbit Iisus.
9 Femeile au revenit, De la mormânt, și-au povestit, La ucenici, ce s-a-ntâmplat, Precum și celor care-au stat
10 Cu ei. Cele care-au venit Și-apostolilor le-au vorbit, Au fost: Maria – cea numită Și Magdalina – însoțită De către a lui Iacov mamă – Pe care tot Maria-o cheamă – Și de Ioana. Cele trei Erau cu grupul de femei Care, de la-nceput, s-au dus, Pe urma Domnului Iisus.
11 Apostolilor le păreau Basme-a lor vorbă – nu credeau Nimic, din tot ce ele-au spus.
12 Ne-ncrezător, Petru s-a dus, În fugă, până la mormânt, Să vadă, de al lor cuvânt, Este, cumva, adevărat. Peste mormânt, el s-a plecat Și, înăuntru, a privit. Bucăți de pânză, a zărit, Zăcând pe jos. Mirat, apoi, S-a dus acasă, înapoi.
13 În acea zi – pe înserat – Doi ucenici, către un sat – Numit Emaus – se-ndreptau. Șaizeci de stadii despărțeau, Satul, pe care îl numim Emaus, de Ierusalim.
14 Cei doi, pe drum, au discutat De tot ceea ce s-a-ntâmplat.
15 Pe când discipolii vorbeau Și întrebări multe-și puneau, Iisus li S-a alăturat Și, vorbele, le-a ascultat.
16 Dar ochii lor nu-L cunoșteau, Pentru că-mpiedicați erau.
17 Domnul Iisus i-a întrebat: „Dar, despre ce ați discutat Voi doi, pe drum?” Ei s-au oprit Și, triști, la Domnul, au privit,
18 Iar unul – care s-a chemat Cleopa – astfel, a cuvântat: „Vorbeam de ceea ce toți știm. Tu, oare – la Ierusalim – Străin ești, dacă n-ai aflat Ce-n aste zile s-a-ntâmplat?”
19 „Ce?”, le-a zis El, iar ei I-au spus: „A fost un om, numit Iisus, Din Nazaret; un proroc mare, În fapte și-n cuvinte tare, Atât în fața Domnului, Precum și a norodului.
20 Dar preoții L-au osândit, Dându-L să fie răstignit.
21 Noi toți nădăjduiam că El Va mântui pe Israel, Însă, trei zile au trecut, De când toate s-au petrecut.
22 Niște femei ne-au dat o știre, Care ne puse în uimire: De dimineață, ele-au spus Că, până la mormânt, s-au dus,
23 Dar trupul Său, nu L-au găsit. Atunci, în grabă, au venit Spunându-ne ce au văzut; O viziune au avut, În care, li s-au arătat Doi îngeri și le-au înștiințat, Că El e viu. Unii din noi
24 S-au dus pân’ la mormânt apoi, Găsindu-l precum ni s-a spus, Dar nu L-au văzut, pe Iisus.”
25 „O, ce nepricepuți sunteți! Inimi zăbavnice aveți” – Blând, i-a mustrat Domnul Iisus – „Când trebuia, ceea ce-au spus Prorocii, ca să fi crezut.
26 Din tot ce știți, din ce-ați văzut, Nu credeți că a trebuit, Hristosul să fi suferit Aceste lucruri, ca apoi, Să intre-n slava Sa-napoi?”
27 A început de-a povestit, De prin Scripturi, și-a tălmăcit – Chiar de la Moise începând Și până la proroci mergând – Tot ce se referea la El.
28 Aproape de satul acel, Iisus S-a prefăcut că vrea Să plece, căci El se grăbea.
29 Cei doi, atuncea, L-au rugat, Zicând: „Aproape s-a-nserat. Rămâi cu noi.” El a rămas Și-astfel, a stat la ei, de mas.
30 Intrară împreună-n casă, Iar după ce au stat la masă, Iisus luă o pâine mare, Rosti o binecuvântare, A frânt-o în bucăți apoi, Și-a dăruit-o celor doi.
31 Atunci, ochii li s-au deschis – Parcă s-au deșteptat din vis – Și-ndată, L-au recunoscut, Însă, Iisus a dispărut.
32 Unul a zis: „Nu ne ardea, La inimă, când ne vorbea, Pe drum – atunci, când a venit – Scriptura, de ne-a deslușit?”
33 În acel ceas chiar, se porniră Și la Ierusalim veniră. Foarte grăbiți au fost, să plece, Spre-a spune celor unsprezece – Și celor care s-au aflat
34 Cu ei – „Domnul a înviat! Lui Simon, El se arătase!”
35 Le-au spus, apoi, ce se-ntâmplase, Pe drum, și cum L-au cunoscut, Abia atunci, când L-au văzut Că, acea pâine, a luat-o, A frânt-o, iar apoi, le-a dat-o.
36 Pe când ei aste vorbe-au spus, Veni, acolo, chiar Iisus. În al lor mijloc, El a stat Și, „Pace vouă!”, le-a urat.
37 Înspăimântați, toți au crezut Că doar un duh ei au văzut.
38 Iisus le-a zis: „Nu vă speriați! Pentru ce sunteți tulburați? De ce, la inimă, aveți Astfel de gânduri? Dar, haideți
39 Aproape! Mâinile-Mi priviți! Picioarele! Mă pipăiți! Un duh, oase și carne, n-are Așa cum am Eu.” După care,
40 (Picioarele, le-a arătat Și mâinile care-au purtat, În ele, urma cuiului.)
41 Privindu-L, ucenicii Lui Au fost cuprinși de bucurie, Dar nu credeau ca El să fie. Iisus văzu-ndoiala lor Și zise, ucenicilor, Spre a le-o-nlătura: „Voi, oare, Aveți, aicea, de mâncare?”
42 Un pește fript, I-au dăruit, Și miere. Domnul le-a primit
43 Și a mâncat, în fața lor.
44 Apoi, El, ucenicilor, Le-a zis: „Iată ce vă spuneam, Pe când – cu voi – Eu mai eram: Căci ceea ce prin Psalmi s-a scris, Ceea ce-n Lege, Moise-a zis, Tot ce proroci-au prorocit De Mine, trebuie-mplinit.”
45 El le-a deschis mintea, să-nceapă, Scripturile, să le priceapă.
46 „Hristos, așa cum este scris, Trebuie-a pătimi” – le-a zis. „Trei zile, mort are să fie, Dar, în a treia, o să-nvie.
47 El va vesti, neamurilor, Iertare a păcatelor, În al Său Nume – prin credință – Dată în dar, prin pocăință, De la Ierusalim plecând Și-ntreaga lume cuprinzând.
48 La aste lucruri, voi să-Mi fiți Martori. Curând, o să primiți
49 Făgăduința, ce-a fost dată, De către Domnul, al Meu Tată. Eu vă trimit făgăduința. Voi întăriți-vă credința Și, în cetate, toți să stați, Până când fi-veți îmbrăcați Cu-acea putere – cum v-am spus – Pe care-o veți primi, de sus.”
50 Domnul Iisus i-a scos afară Și, spre Betania, plecară. Mâinile, Și le-a ridicat, Și-apoi, i-a binecuvântat.
51 Încă vorbind, s-au despărțit, Iisus fiind, la cer, răpit.
52 După ce I s-au închinat, Ei – bucuroși – s-au înturnat Către Ierusalim. Ședeau
53 În Templu și, Îl lăudau, Pe Dumnezeu, Tatăl divin, Și-L binecuvântau. Amin.