Luke 22— BIV2014

¹Când praznicul Azimilor – Numit și cel al Paștelor –

²Se-apropia, preoții mari, Precum și ai lor cărturari, Cătau un mijloc – oarecare – Ca pe Iisus, să Îl omoare; Pe față, nu Îl atacau, Căci, de noroade, se temeau.

³Satan a hotărât să plece, La unul din cei doisprezece – La cel care iubea mult banul – La Iuda, zis Iscarioteanul.

⁴La preoții cei mari, s-a dus Iuda, să-L vândă, pe Iisus. Cu ei, în taină, s-a-nțeles Și, împreună, au ales – Cu căpitanul străjilor – În ce fel, pe Învățător, Să-L vândă. Ei l-au ascultat

⁵Și, foarte mult, s-au bucurat; Au hotărât ca bani să-i dea, Pentru ceea ce plănuia.

⁶După ce le-a făgăduit, Că pe-a lor mână, negreșit, Are să-L deie pe Iisus, Iuda, din Templu-apoi, s-a dus, Cătând, de-atunci, necontenit, Prilejul cel mai potrivit, Să-L poată da pe-nvățător – Cum a promis – pe mâna lor, Fără ca gloatele să știe, Căci se temeau, de-a lor furie.

⁷Veni și praznicul cel mare – Cel al Azimilor – în care, Trebuiau Paștele jertfite.

⁸În acea zi, Iisus trimite, Pe Petru și Ioan, zicând: „Acum, sosit-a vremea, când, Va trebui să ne-așezăm Și, Paștele, să le mâncăm. Să pregătiți totul și-apoi, Când isprăviți, venim și noi.”

⁹„Ne spune Doamne, ca să știm, Unde dorești să pregătim?” – Ei, pe Iisus, L-au întrebat.

¹⁰„Când, în cetate-ți fi intrat” – Zise Iisus – „o să-ntâlniți Un om, cu un ulcior. Să știți, Că trebuie să îl urmați; Când intră-n casă, să intrați Și voi, îndată-n urma lui,

¹¹Și spuneți-i stăpânului Acelei case: „Ne-a trimis Învățătorul și a zis: „Unde-i odaia, pregătită – Care-i, de oaspeți, folosită – Căci vin cu ucenicii Mei, Să mănânc Paștele, cu ei?”

¹²Atuncea, o odaie mare, O să v-arete el, în care – Voi – Paștele, le pregătiți.”

¹³Ei au pornit apoi, grăbiți, Găsind totul precum Iisus – ‘Nainte de-a pleca – le-a spus, Și – Paștele – le-au pregătit.

¹⁴Atunci, când timpul a sosit, Iisus a hotărât să plece, Cu-apostolii cei doisprezece, În sat. În casă, au intrat, Iar după ce s-au așezat,

¹⁵La masă, Domnul le-a vorbit: „Eu, acest Paște, am dorit – ‘Nainte de patima Mea – Să îl mănânc, cu voi. Aș vrea

¹⁶Să știți că de acum, nicicând, Nu voi mânca Paști, până când, Acestea se vor împlini, În ziua-n care va veni Împărăția Domnului.”

¹⁷Apoi, cupa, din fața Lui, A ridicat, a mulțumit Lui Dumnezeu, și le-a vorbit: „Luați paharul, iar apoi, Beți, împărțindu-l, între voi,

¹⁸Fiindcă, de acuma, Eu, Numai în cer, la Dumnezeu, Am să mai beau, rodul din vie – Doar în a Lui Împărăție.”

¹⁹Pe-o pâine, mâinile, Și-a pus Și, mulțumire, a adus, Lui Dumnezeu. Apoi, o frânse Și, ucenicilor, o-ntinse, Zicând: „Acesta-i trupul Meu, Și, pentru voi, se dă. Mereu, Acest lucru, să-l săvârșiți, Ca astfel, să Mă pomeniți.”

²⁰Când au sfârșit ei, de mâncat, Iisus, paharul, a luat, Iar după ce l-a dăruit Discipolilor, le-a vorbit: „Paharu-acesta, pe pământ, Înseamnă un nou legământ, Ce-n al Meu sânge s-a-ntrupat, Căci pentru voi, este vărsat.”

²¹„Dar iată că-n această casă – Cu Mine-aici – șade, la masă, Chiar vânzătorul. Negreșit,

²²Că după cum e rânduit, Se duce Fiul omului, Dar vai de vânzătorul Lui!”

²³Toți ucenicii s-au speriat Și, între ei, s-au întrebat, Cine-o să fie vânzător, Pentru al lor Învățător.

²⁴Între apostoli, s-a iscat O ceartă, căci nu au aflat – După ce mult vorbiră – care, Din rândul lor, e cel mai mare.

²⁵Atuncea, i-a chemat Iisus, La El să vină, și le-a spus: „Ai neamurilor domnitori, Numiți sunt, „binefăcători”. La voi – așa – nu vreau să nu fie.

²⁶Cel mare trebuie să știe A fi asemeni celui mic! Din această pricină, vă zic: Acela care cârmuiește, Fie precum cel ce slujește.

²⁷Voi, cine credeți, că-i mai mare: Cel ce-i la masă, sau cel care Slujește-acolo-n acea casă? Nu-i mare cel ce stă la masă? La fel sunt Eu, căci Mă găsesc, Cu voi, aici, să vă slujesc.

²⁸Dar voi sunteți aceia care, Cu Mine, stați, în încercare.

²⁹Tocmai de-aceea, Eu voiesc, Ca vouă, să vă pregătesc, A Domnului Împărăție, Cum Tatăl, Mi-a gătit-o Mie.

³⁰Atunci, veți bea și-o să mâncați, La masa Mea, când judecați – Șezând pe jilțuri de domnie – Pe fiecare seminție, Din cele douășpe’, cari sânt În Israel, pe-acest pământ.”

³¹Domnul, lui Simon, i-a vorbit: „Iată, Satana a venit Și, să vă cearnă, v-a cerut, Ca și pe grâu. Când l-am văzut,

³²Eu, pentru tine, M-am rugat, Credința ce ai căpătat, Să nu se piardă, ci ‘napoi – Când vei veni la Domnu-apoi – Să poți ca să îi sprijinești, Pe frați și să îi întărești.”

³³Petru răspunse: „Doamne, eu, Cu Tine-oriunde, merg, mereu! Și-n temniță-am să Te urmez, Și-n moarte! Ăsta-i al meu crez!”

³⁴Iisus i-a zis: „Adevărat Îți spun, că nu va fi cântat Cocoșul, iar tu, până-n zori, Ai să te lepezi, de trei ori, De Mine, tuturor spunând, Că nu M-ai cunoscut, nicicând.”

³⁵Apoi, și celorlalți, le-a zis: „Atuncea, când Eu v-am trimis, Spunându-vă să nu luați Pungi, traistă, și să nu purtați Încălțăminte, va lipsit Ceva?” „Nimic!” – ei s-au grăbit

³⁶Să Îi răspundă. „Dar acum” – Continuă El – „când, la drum, O să porniți, să vă luați Pungă, și traistă să purtați. Acela cari, sabie, n-are, Să-și vândă haina, după care, O sabie, să-și târguiască;

³⁷Va trebui să se-mplinească, Cu Mine, ceea ce s-a zis – Tot ce-n Scripturi se află scris: „Fost-a-ntre cei fără de lege, Pus, ca un călcător de lege.” Iar ceea ce a fost vestit, Gata-i – acum – a fi-mplinit.”

³⁸„Doamne”– au zis ei, mai apoi – „Avem doar două săbii, noi!” I-a privit blând, atunci, Iisus: „Destul!” – atâta le-a mai spus.

³⁹Iisus, afară, a ieșit. De-ai Săi discipoli, însoțit, S-a îndreptat, încetișor, Spre Muntele Măslinilor.

⁴⁰Când au ajuns, în locu-acel, „Rugați-vă!” – le zise El – „Ca nu cumva, să vă treziți, Că ați putea fi ispitiți.”

⁴¹Apoi, Iisus S-a-ndepărtat, Puțin, de ei, a-ngenunchiat Și a-nceput, în rugăciune, Aceste vorbe a le spune:

⁴²„Tată, de este cu putință, Acest pahar, de suferință, Îndepărtează-l, de la Mine! Dar nu vreau, voia Mea – știi bine! – Să se-mplinească, ci voiesc, Doar voia Ta, să-nfăptuiesc!”

⁴³Atunci, un înger a venit, Din ceruri, și L-a întărit.

⁴⁴Un chin, de moarte, L-a cuprins; Sudoarea-I care s-a prelins, În picuri mari, s-a prefăcută De sânge, și-apoi a căzut, Peste pământ. S-a tulburat Și, mai fierbinte, S-a rugat.

⁴⁵Când termină, a revenit, La ucenici, dar i-a găsit Dormind – de întristări zdrobiți –

⁴⁶Și-i întrebă: „De ce dormiți? Haideți! Degrabă, vă sculați Și, ne-ncetat, să vă rugați, Pentru ca nu cumva să fiți, De vreo ispită, ispitiți!”

⁴⁷Domnul Iisus, încă, vorbea, Pe când Iuda se-apropia, De-o gloată mare, însoțit. Să Îl sărute, a voit,

⁴⁸Însă, Iisus l-a întrebat: „C-o sărutare, L-ai trădat, Iudo, pe Fiul omului?”

⁴⁹Atuncea, ucenicii Lui, Au bănuit ce gând aveau Iuda și cei ce-l însoțeau, Și-au zis: „Doamne, ne-mpotrivim?! Cu săbiile, să-i lovim?”

⁵⁰Iar unul s-a și repezit, Cu sabia, de l-a lovit, Pe robul marelui preot, Tăindu-i urechea, de tot.

⁵¹Atunci, interveni Iisus: „Lăsați-i! Pân-aici!” A pus, Urechea omului, ‘napoi Și l-a-nsănătoșit. Apoi,

⁵²S-a adresat preoților Cei mari și cărturarilor, Precum și străjii Templului, Trimisă împotriva Lui: „În mare număr ați venit! Voi, după Mine, ați ieșit, Armați cu săbii și ciomege? Sunt, oare, călcător de lege?

⁵³În toate zilele, mergeam La Templu și, cu voi, ședeam; Dar nu ați pus mâna, pe Mine! Al vostru timp, acuma, vine. Al Meu, e gata. A rămas Al întunericului ceas.”

⁵⁴Cei ce-au pus mâna pe Iisus, Grăbiți, plecară de L-au dus În casa marelui preot. Fiind mulțime peste tot, Petru – ușor, neobservat – De la distanță, L-a urmat.

⁵⁵La preot, după ce-au ajuns, Iar gloata-n curte a pătruns, Mai mulți se strânseră-ntr-un loc Și au aprins, de-ndat’, un foc. Petru, și el, s-a strecurat, Între cei cari, la foc, au stat.

⁵⁶De-o slujnică, a fost văzut; Aceasta l-a recunoscut Și, intrigată, a venit, La el, de țintă, l-a privit. Apoi, celor prezenți, le-a spus: „Și-acest om fost-a cu Iisus!”

⁵⁷Petru, însă, s-a lepădat, Zicând: „Nu este-adevărat! Nu Îl cunosc, pe omu-Acel!”

⁵⁸Când, mai târziu, veni la el Un altul, cari și el i-a spus „Tu ești din ceata lui Iisus”, Petru a zis: „Nu știu ce vrei! Nu-s dintre oamenii acei!”

⁵⁹La foc, Petru a mai rămas, În liniște, încă vreun ceas. Apoi, altcineva s-a dus, La el, și-aceleași vorbe-a spus: „Și acest om a fost cu El, Căci e Galileean și el!”

⁶⁰„Nu știu ce zici!”, Petru a spus, „Am zis că n-am fost, cu Iisus!” Dar, chiar atuncea, a cântat

⁶¹Cocoșul. Domnul S-a uitat, La Petru, iar el și-a adus Aminte, de tot ce i s-a spus: „Petre, îți spun adevărat: Cocoșul nu va fi cântat, Iar tu – de Mine – de trei ori, Ai să te lepezi, până-n zori.”

⁶²Atunci, el a ieșit afar’ Și a-nceput a plânge-amar.

⁶³Iisus era batjocorit, De a Lui paznici, și lovit.

⁶⁴La ochi, c-o pânză, L-au legat, L-au pălmuit și-au întrebat: „Acum, ne spune, negreșit, Cine e cel ce Te-a lovit?”

⁶⁵Multe-mpotriva Lui rosteau – Multe batjocuri I-aruncau.

⁶⁶De ziuă, când s-a luminat, S-au adunat să țină sfat, În grabă, preoții cei mari, Precum și ai lor cărturari. Ei porunciră, ca Iisus, Să fie, în Sobor, adus.

⁶⁷„Dacă, Hristos, susții că ești, Acum să ne mărturisești!” – Au zis, către Iisus, apoi. „De spun, tot nu Mă credeți voi.

⁶⁸Dacă întreb, răspuns, nu-mi dați, Nici liber n-o să Mă lăsați.

⁶⁹De-acuma, Fiul omului Va sta la dreapta Domnului, Căci braț Îi este El, mereu, Puterilor lui Dumnezeu” – Zise Iisus. Toți au strigat,

⁷⁰Furioși, atunci, și-au întrebat: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu?!” „Da!”, le-a răspuns Iisus, „Sunt Eu!”

⁷¹„Ce mărturie mai voim?!” – Strigară ei – „O auzim Cu toții, chiar din gura Lui! De alta, trebuință, nu-i!”