Leviticus 27
1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Copiilor lui Israel, Tu să le spui, în acest fel:
2 „La Dumnezeu, când mergeți voi Să-I faceți juruințe-apoi, Atunci când vorba o să fie De oameni, vreau ca să se știe Că sunt ai Domnului acei, Iar tu vei pune preț pe ei.
3 Vei face prețul omului Și, cu argintul siclului, Ai să-l măsori – cu cel pe care Numai locașul sfânt îl are. Vei stabili, pentr-un bărbat Care, în vârstă, e aflat Între douăzeci și șaizeci De ani, un număr de cincizeci De sicli, de argint, pe care Numai locașul sfânt îi are.
4 Treizeci de sicli, ai să iei, Când, preț, îi pui unei femei.
5 De la cinci pân’ la douăzeci De ani, să iei doar douăzeci De sicli, pentru un băiat, Și zece-apoi, vei fi luat, Atunci când prețuiești o fată.
6 De la o lună – plata dată – Pân’ la cinci ani, este la fel: Cinci sicli iei, pentru acel Care-i băiat, și numai trei, Pentru o fată ai să iei.
7 De la șaizeci de ani în sus, Iată ce preț trebuie pus: Doar cincisprezece sicli iei, Pentru bărbați; pentru femei, Doar zece sunt de trebuință.
8 Când cel ce face-o juruință E prea sărac ca să plătească Al tău preț, o să trebuiască La preot dus și prețuit Va fi de-acesta, potrivit După mijloacele pe care, Atunci, omul acel le are.
9 Dacă vorbire se va face Despre acele dobitoace Cari Domnului jertfite-I sânt, Să le consideri ceva sfânt.
10 Deci ele nu vor fi schimbate: Nu vor putea a fi luate Acelea care vor fi bune Și-altele rele-n loc a pune; Nu-l veți schimba nici pe cel rău, Să puneți bun, în locul său. Atunci când întâmpla-se-va A fi înlocuit, cumva, Un dobitoc cu altu-apoi, Sfinți trebuie-a fi amândoi.
11 Dacă vorbire se va face Despre acele dobitoace Cari necurate sunt privite Și nu pot a fi dăruite Ca jertfe-n fața Domnului, Duse vor fi, preotului.
12 El să le-arunce o privire Și-apoi să face prețuire Pe dobitoacele acele, După cum sunt: bune, sau rele. Deci, după prețuirea lui, E prețul dobitocului.
13 Atunci când întâmpla-se-va Că o să vreie cineva Să îl răscumpere, el are Să dea, pentru răscumpărare, Prețul ce fost-a stabilit, Plus o cincime-adăugit.”
14 „Atunci când întâmpla-se-va Să își închine cineva – Ca un dar sfânt dat Domnului – O casă, spre a fi a Lui, Cu preotul o să vorbească, Iar el are s-o prețuiască Așa precum se-arată ea A fi atunci: bună, sau rea. Deci, după prețuirea lui, E casa dată Domnului.
15 Atunci când cel ce o s-o dea Lui Dumnezeu, are să vrea Să o răscumpere, el are Să dea, pentru răscumpărare, Prețul ce fost-a stabilit, Plus o cincime-adăugit.
16 Atunci când întâmpla-se-va Că o să vină cineva Să Îi închine Domnului O țarină, ogorul lui Are să fie prețuit, Pornind de la cât a rodit. Deci trebuie să ai știință Despre câtimea de sămânță Care, de-acel ogor, e dată. Cincizeci de sicli, să iei plată, Pentr-un omer pe care-l vez’ Că-i de sămânță de orez.
17 Dacă-nchinat are să fie – Din anul cel de veselie – Ogoru-acela Domnului, Atuncea prețuirea lui Tu trebuie s-o stabilești Așa precum ai să gândești.
18 Dacă ogorul închinat Lui Dumnezeu, are-a fi dat Când anul cel de veselie Tocmai s-a dus, are să fie, De către preot, prețuit. Prețul să fie socotit După câți ani au să mai fie Până la cel de veselie. Să scadă-apoi, valoarea lor, Din prețul tău pentru ogor – Din cel pe cari l-ai stabilit Când tu, cu omul, ai vorbit.
19 Atunci când cel ce o să-l dea Lui Dumnezeu, are să vrea Să îl răscumpere, el are Să dea, pentru răscumpărare, Prețul pe cari l-ai stabilit, Plus o cincime-adăugit.
20 De nu-și va fi răscumpărat Acel ogor și va fi dat Unui alt om – deci prin vânzare – Pământul – prin răscumpărare – Nicicând, nu va mai fi luat,
21 Ci Domnului va fi-nchinat, Atuncea când are să vie, Din nou, anul de veselie, În care-al său cumpărător Va părăsi acel ogor. Să-l hărăziți dar, Domnului, Și să îl dați preotului.
22 Atunci când întâmpla-se-va Că o să vreie cineva Să-și dea ogorul cumpărat, Pentru ca astfel, închinat – Apoi – să fie Domnului – Dar nu e din moșia lui –
23 Preotul să îl prețuiască. În prețul ce-o să-l stabilească, Să prindă anii ce-au să fie Până la cel de veselie. În acea zi, omul, apoi, Va da prețul cerut de voi, Pentru un lucru ce s-a dat A fi Domnului închinat.
24 Atuncea când are să vie Anul acel de veselie, Ogorul trebuie apoi, Să se întoarcă înapoi, La omul care l-a avut Întâi și care l-a vândut.
25 Totul să fie prețuit, Doar după siclul folosit De sfântul Meu locaș, și care Doar douăzeci de ghere are.”
26 „Nimeni, nicicând, nu va putea, Pe cel dintâi născut, să-l dea – Pe care-l are vita lui – Spre închinare Domnului; Căci toți întâi născuții sânt, De drept, ai Domnului Cel Sfânt – Fie că-s boi, fie că-s miei, Numai ai Domnului sunt ei.
27 Dacă vorbire se va face Despre acele dobitoace Care se știu că-s necurate, Putea-vor fi răscumpărate Cu prețul ce s-a stabilit, Plus o cincime-adăugit. Atunci când se va fi-ntâmplat Că nu a fost răscumpărat, Va trebui a fi vândut, Cu prețul care s-a făcut.
28 Tot ce urmează, dăruit Să fie, cum făgăduit I-a fost lui Dumnezeu, nu are A fi apoi, scos la vânzare. Ce s-a promis că va fi dat, Nu poate fi răscumpărat – Fie el om sau dobitoc, Ori un ogor sau poate-un loc Dintr-o moșie-a omului. Ceea ce-I dați voi, Domnului, Când faceți o făgăduință, Trebuie să aveți știință Că toate-aceste acum sânt Un lucru care e prea sfânt.
29 Un om care-i făgăduit Că are a-I fi dăruit Lui Dumnezeu – deci închinat – Nu poate fi răscumpărat, Ci trebuie ca să se știe Că, omorât, are să fie.”
30 „Să știți că orice zeciuială Ce-i din pământ, fără-ndoială, Trebuie-a fi a Domnului: Din roadele pământului, Din rodul pomilor luată, Lui Dumnezeu Îi e-nchinată.
31 Atuncea când vrea cineva Ca să răscumpere ceva Din zeciuială, la ea are Să pună, la răscumpărare, Cincimea care-adăugată Va fi la zeciuiala dată.
32 Orișice fel de zeciuială Din vite și – fără-ndoială, Din turmele voastre de oi, Din tot ce trece mai apoi, Pe sub toiag – vreau să se știe Cum că luată o să fie, Spre închinare Domnului, Și dată o să-I fie Lui.
33 N-aveți a cerceta, deloc, De-i bun sau rău, un dobitoc; Să nu-l schimbați, în nici un fel. Dacă cu altul, va fi el Înlocuit, veți ști apoi, Că sfinți ajuns-au amândoi. Deci de aceea, nu uitați Că nu pot fi răscumpărați.”
34 Aste porunci, Domnul le-a dat, Lui Moise-atunci când a urcat Pe muntele Sinai. Prin el, Copiilor lui Israel, Ele le-au fost apoi aduse, Așa precum Domnul ceruse.