Bible

1 Bărbați-acei care erau Din Efraim și cari mergeau Cu Ghedeon, l-au întrebat: „Spune-ne oare, ce-a-nsemnat Purtarea ta, față de noi? De ce nu ne-ai chemat, cu voi, Atunci când ai avut în plan Ca să te lupți cu Madian?” În felu-acesta, negreșit, O mare ceartă s-a stârnit, 2 Iar Ghedeon a zis apoi: „Ce-am făcut eu, pe lângă voi? Dar nu va face mai mult, oare, Culesul strugurilor care Rămași, acum, în vie, sânt, Pe al lui Efraim pământ, Decât toți strugurii pe care Abiezer în vie-i are? 3 Așa precum văzut-am eu, În mâna voastră, Dumnezeu Lăsat-a – după al Său plan – Pe cei doi capi, din Madian. I-ați prins atuncea, pe Oreb Și de asemeni, pe Zeeb. De-aceea, vă întreb apoi: Ce-am făcut eu, pe lângă voi?” După ce astfel le-a vorbit, Mânia li s-a potolit. 4 Îndată, Ghedeon – urmat De cei trei sute – a intrat În apele Iordanului Și a trecut prin vadul lui. Deși toți, obosiți, erau, Pe-ai lor vrăjmași îi urmăreau, Necontenit, cu-nverșunare, Tăindu-le orice scăpare. 5 Când Ghedeon a poposit Lângă Sucot, a îndrăznit Să ceară oamenilor care Erau acolo, de mâncare: „Vă rog, câteva pâini să dați, Oștenilor cu mine-aflați, Căci sunt flămânzi și obosiți. Iată că noi suntem porniți În urmărirea lui Țalmuna Și-a lui Zebah. Cei doi sunt una, Căci împreună-s așezați, În Madian, ca împărați.” 6 Cei din Sucot, când auziră, În felu-acesta glăsuiră: „Țalmuna și Zebah – cei cari În Madian sunt cei mai mari – Se află-n stăpânirea ta? Atunci, de ce te-am asculta, Ca să dăm pâine, oștii tale? Du-te și vezi-ți de-a ta cale!” 7 Atuncea, Ghedeon a spus: „Ei bine, Domnul Cel de Sus, Și pe Zebah – și-asemenea Și pe Țalmuna – o să-i dea În mâna noastră; iar apoi, Mă voi întoarce înapoi Și-am să vă scarpin eu, cu spini, Cu ai pustiei mărăcini!” 8 De-acolo – cu oștirea – el S-a îndreptat spre Penuel. La fel, și-aicea, a vorbit, Însă răspunsul l-a primit Exact precum au cuvântat Cei din Sucot. S-a-nfuriat, 9 Atuncea, Ghedeon și-a spus: „Dacă va da Domnul de Sus, În pace, să mă-ntorc la voi, Dărâm turnul acest, apoi!” 10 Țalmuna și Zebah – cei cari, În Madian erau mai mari – Înconjurați de oastea lor, Popas făcut-au la Carcor. Cam cincisprezece mii erau Oștenii care-i însoțeau. O sută douăzeci de mii De-ai Răsăritului copii, Căzuseră, fiind loviți De sabie, și prăpădiți. 11 Când Ghedeon i-a urmărit, Pe-un drum anume a venit – Al celor care locuiesc În corturi și cari se găsesc La răsărit de-acel ținut Ce, drept Nobah, e cunoscut, Și drept Iogbeha. Negreșit, Când Ghedeon a năvălit, Oastea dușmană se credea La adăpost și se-odihnea. Pe ne-așteptate-a fost lovită, Fiind îndată nimicită. 12 Țalmuna și Zebah apoi, Cu fuga numai – amândoi – Pentru puțin timp, au scăpat. Dar Ghedeon i-a căutat, I-a urmărit până i-a prins Și-oștirile lor le-a învins. 13 Prin pasul Hersa, din război, Se-ntoarse Ghedeon apoi. 14 A prins un tânăr din Sucot, Și l-a silit a-i spune tot. Tânăru-acela-n scris i-a dat Numele care le-au purtat Bătrânii și aceia cari, Peste Sucot, erau mai mari. Au fost, atuncea, numărați La șapte’șișapte de bărbați – Bătrâni, cu căpitani, cu tot – Cari se aflară în Sucot. 15 Apoi, spre cei ce s-au aflat Acolo, el a cuvântat: „Priviți-l pe Zebah și-apoi Și pe Țalmuna, pe cei doi Pentru cari fost-am umilit Atuncea când voi mi-ați vorbit Și-ați întrebat „Unde-s cei cari, În Madian sunt cei mai mari? Sunt oare în puterea ta? Atunci de ce te-am asculta Ca să dăm pâine oștii tale? Vezi-ți mai bine de-a ta cale!” 16 Pe toți bătrânii i-a luat – Cari în cetate s-au aflat – Pe toți bărbații din Sucot I-a strâns apoi, de peste tot, Spini din pustie a adus Și mărăcini – precum a spus Când pe la ei a mai trecut Cu oastea sa – și i-a bătut. 17 S-a dus și a făcut la fel – Cum a promis – în Penuel: Turnul cetății, l-a surpat, Iar pe cei care i-a aflat Atunci, acolo, i-a ucis. 18 Apoi, el s-a întors și-a zis Către Zebah și, totodată, Către Țalmuna: „Cum arată Oameni-aceia, domnilor, Ce i-ați ucis voi, la Tabor?” Ei au răspuns: „Erau ca tine, La-nfățișare, știm prea bine! Puteau a fi asemănați Cu niște fii de împărați.” 19 El zise: „Erau frații mei. Ai mamei mele fii, sunt ei. Cu viață, de-ar fi fost lăsați Aceia care-mi erau frați, Viu este Domnul, că și voi, Cu viață-ați fi scăpat apoi!” 20 S-a-ntors către Ieter – cel care, Între-ai săi fii, era mai mare – Și cu glas tare, răspicat, Îi zise: „Scoală-te îndat’, Și trage-ți sabia apoi, Ca să-i ucizi pe ăștia doi!” Dar fiul său n-a îndrăznit Să facă ce i-a poruncit. Tânăr fiind – de bună seamă – A fost, atunci, cuprins de teamă. 21 Țalmuna și Zebah apoi, Într-un glas, ziseră-amândoi: „Tu însuți scoală-te, de-ndată, Să ne ucizi, pentru că iată, Cum este felul omului, Așa e și puterea lui!” Atuncea Ghedeon – de jos – S-a ridicat iute și-a scos Sabia de la cingătoare Și i-a ucis pe fiecare. După aceea, le-a luat Și lunișoarele de-ndat’, Care pe al cămilelor Gâturi, ședeau la locul lor. 22 Israeliții au venit, La Ghedeon, și i-au vorbit: „Vrem să domnești tu, peste noi – Precum și-ai tăi urmași apoi – Căci tu ești cel ce ne-a scăpat De Madian, cu-adevărat.” 23 Dar Ghedeon s-a-mpotrivit Și-n felu-acesta, le-a vorbit: „N-am să domnesc eu, peste voi – Și nici urmașii mei apoi – Ci Cel ce va domni, mereu, Are să fie Dumnezeu.” 24 Apoi le-a zis: „Luați aminte! Am să vă fac o rugăminte: Vreau ca să-mi deie fiecare Verigile de nas, pe care, Drept pradă, voi le-ați dobândit.” – Acei pe cari i-au biruit, Verigi de aur – mari – aveau, Căci ei, Ismaeliți, erau. – 25 Oameni-au zis: „Dacă le vrei, Pe toate poți ca să le iei.” În grabă, o manta au scos Și au întins-o-apoi, pe jos. Astfel, pe ea, au adunat Verigile ce le-au prădat. 26 Multe, la număr, se vădeau Și șapte sute sicli-aveau – Fiind, în aur, cântărite – Fără să fie socotite Și celelalte lucrușoare: Cercei de aur, lunișoare, Haine din purpură lucrate Care fuseseră purtate De cei ce fost-au așezați, În Madian, drept împărați, Precum și lănțișoare care, La gât, orice cămilă are. 27 Pe toate, ei le-au adunat Și-apoi, lui Ghedeon, le-au dat. El, un efod, a întocmit, Din acest aur, la sfârșit. Efodu-apoi a fost adus, La Ofra și-n cetate pus, Unde ajuns-a ca să fie O pricină pentru curvie, Pentru întregul Israel. Și pentru Ghedeon – la fel – A fost o cursă, totodată, Precum și pentru casa-i toată. 28 Madianiții s-au smerit Atunci, și n-au mai îndrăznit Să își ridice, în vreun fel, Capul, față de Israel. Țara a dobândit odihnă, Și patruzeci de ani în tihnă – Cât Ghedeon a viețuit – Pământul ei s-a liniștit. 29 Iar Ierubal, al lui Ioas, S-a-ntors la Ofra și-a rămas La el acasă-apoi, să stea. 30 El, șaptezeci de fii, avea, Căci după luptele aceste, A vrut să-și ia multe neveste. 31 O țiitoare mai avea – Aceasta, în Sihem, ședea. Ea, un fecior, i-a zămislit Și-Abimelec, el l-a numit. 32 Când Ghedeon – acela care, Drept tată, pe Ioas, îl are – De bătrânețe a murit – După un trai lung, fericit – La Ofra fost-a îngropat, Unde-i și tatăl său aflat. Lângă Ioas, el a fost dus Și în al său mormânt e pus. Familia care o avea – Cari din Abiezer venea – Mereu, în Ofra, stăpânise, Prin dreptul ce îl moștenise. 33 Când Ghedeon pieri și el Din astă lume, Israel A început iar, de-a curvit Cu Balii, iar pe Bal-Berit L-au pus drept dumnezeu al lor, Cinstit de un întreg popor. 34 Israeliții au uitat De Domnul care i-a scăpat Din mâinile vrăjmașilor Ce se aflau în jurul lor. 35 Astfel, ei nu au mai ținut La Ghedeon – cari le-a făcut Mult bine – nici la casa lui Din mijlocul poporului.