1Israeliții au făcut Lucruri care nu I-au plăcut Lui Dumnezeu. L-au supărat, Și-atuncea Domnul i-a lăsat În mâna Filistenilor, Cari, pe-al lui Israel popor, Patru decenii – ne-ncetat – Cu mână grea, l-a apăsat.
2Atunci, în Țorea, se găsea Un om anume. El venea Din ramura Daniților, Fiind din al lui Dan popor. Numele care l-a avut, E Manoah. Este știut Precum că stearpă se găsea Nevasta lui, căci nu năștea.
3Îngerul Domnului S-a dus, În fața ei și-apoi, a spus: „Tu, stearpă, ești, precum toți știu. Dar iată că vei naște-un fiu.
4De-acuma, să iei seama bine, Cum că oprit e pentru tine Ca vin să bei sau ceva tare, Ori să mănânci dintr-o mâncare Ce se vădește necurată.
5Vei rămânea însărcinată, Și-un fiu vei naște. Peste el – Peste-al său cap – în nici un fel, Briciul să nu fie trecut. Pruncul care va fi născut, Este ales, de Dumnezeu, Pentru a-I fi-nchinat mereu – Precum El a găsit cu cale – Din pântecele mamei sale. Copilu-acesta va fi cel Cari, pentru-ntregul Israel, Are a fi izbăvitor Din mâna Filistenilor.”
6Femeia-atunci, grabnic, s-a dus Și la al său bărbat i-a spus: „Ascultă ce mi s-a-ntâmplat: Să știi că mi s-a arătat Un om ce este-al Domnului. Priveam înfățișarea lui Și ca un înger îmi părea, Cari de la Dumnezeu venea. O-nfățișare-nfricoșată, Omul avea. Eram speriată Și nu l-am întrebat nimic! Ce pot, acuma, să-ți mai zic? De unde e, sau cum îl cheamă, N-am întrebat, căci mi-a fost teamă.
7Omul acela a venit, În fața mea, și mi-a vorbit: „Tu, stearpă ești, precum toți știu, Dar iată că vei naște-un fiu. De-acuma, să iei seama bine, Cum că oprit e pentru tine Ca să bei vin sau ceva tare, Ori să mănânci din vreo mâncare Ce se vădește necurată, Căci pruncul care se arată Este ales, de Dumnezeu, Pentru a-I fi-nchinat mereu – Precum găsit-a El cu cale – Din pântecele mamei sale, Până când îi va fi sosit Ceasul în cari va fi murit.”
8Atuncea, Manoah s-a dus În fața Domnului și-a spus: „Doamne, te rog – acuma – eu, Pe omul de la Dumnezeu, Să îl trimiți dar, înapoi, Ca el să ne învețe-apoi, Tot ce avem noi de făcut, Atunci când se va fi născut Pruncul de care ne-a vorbit!”
9Domnul – pe dată – a-mplinit Ceea ce Manoah ceruse, Astfel că Îngerul se duse Și Se-arătă femeii. Ea, Sigură, pe ogor, ședea, Căci Manoah – al ei bărbat – Tocmai atunci era plecat,
10Altundeva. Când L-a zărit, La Manoah ea a fugit În mare grabă și-a zis: „Iată, Astăzi – din nou – mi se arată Omul care m-a căutat
11Și ieri.” Bărbatul s-a sculat Și-a mers după nevasta lui. Apoi, îi zise omului Pe cari i-l arătase: „Oare, Nu îi fi tu acela care, Nevestei mele, i-ai vorbit?” El spuse: „Eu sunt, negreșit.”
12Atuncea, Manoah a zis: „Dacă tot ceea ce-ai promis Are să se-mplinească, noi Ce trebuie-a păzi apoi, Și ce anume-i de făcut Când pruncul se va fi născut?”
13Îngeru-a spus: „Tot ce-am vorbit Va trebui a fi păzit. Femeia dar, să-Mi împlinească Cuvântul și să se ferească
14De rodul viței; să nu bea Nici vin și, de asemenea, Să nu bea băutură tare, Să nu mănânce vreo mâncare Ce, necurată, s-a vădit! Să țină tot ce-am poruncit!”
15În urmă, Manoah a zis: „Dă-mi voie – dacă mi-e permis – Un pic numai, să Te opresc, Căci vreau, un ied, să-Ți pregătesc.”
16Îngeru-a zis: „Chiar dacă Eu Mă voi opri din drumul Meu, Să zăbovesc puțin pe cale, Nu voi mânca din ale tale Bucate. Dar, dacă voiești, Poți, Domnului, să-I dăruiești O jertfă – după cum socot – Spre a-I fi ardere de tot.” Dar Manoah tot nu știa Precum că-n față-i se găsea – Atunci – Îngerul Domnului.
17El I-a vorbit Îngerului: „Care Ți-e numele, să știm Cui trebuie să-i dăruim Slavă, când se va fi-mplinit Cuvântul ce a fost vestit?”
18Îngerul a răspuns, îndată: „De ce Îmi ceri Numele? Iată, El este-un Nume minunat.”
19Iedul, apoi, a fost luat De Manoah, cu darul care Era adus pentru mâncare. Pe-o stâncă, el le-a rânduit Și Domnului I le-a jertfit. El și nevasta lui ședeau Mai la oparte și priveau, Când, dintr-odată, au văzut Că o minune s-a făcut.
20Pe-altar, Îngerul Domnului S-a dus și-n para focului El S-a suit. Când L-au văzut, Cei doi, cu fața, au căzut Jos, la pământ și s-au plecat Astfel, în fața Lui, de-ndat’.
21Îngeru-apoi n-a mai venit, Iar cei doi, nu L-au mai zărit. Atuncea, Manoah crezuse Căci Cel pe care Îl văzuse – Și cari șezuse-n fața lui – A fost Îngerul Domnului.
22Privirile și le-a rotit, În jur, și soaței i-a vorbit: „Află că vom muri – zic eu – Căci L-am văzut pe Dumnezeu.”
23Nevasta zise: „De-ar fi vrut Domnul, de mult ar fi putut Să ne omoare. Negreșit, Atuncea El n-ar fi primit, Din mâna noastră, darul care A fost adus pentru mâncare, Precum nici arderea de tot. De-asemenea, eu mai socot Că Domnul nu ne-ar fi vorbit Și nici nu am fi reușit, Aceste lucruri să le știm, Dacă voia ca să pierim.”
24Un fiu, femeia-a zămislit, Care, Samson, a fost numit. El a crescut și, ne-ncetat, Domnul l-a binecuvântat.
25Apoi, Duhul lui Dumnezeu, Să-l miște a-nceput, mereu, De la Mahone-Dan mergând, Până la Țorea ajungând, Iar de acolo înapoi, Până la Eștaol apoi.