Joshua 9
1 Când cei care-au împărățit, Peste Iordan, au auzit De tot ceea ce s-a-ntâmplat, O hotărâre au luat: Pe cei ce stau peste Iordan, Pe coasta mări spre Liban, Pe coasta munților în vale – Pe toți deci – au găsit cu cale, În grabă, ca să îi unească, Să poată să se-mpotrivească Feciorilor lui Israel Și să le țină piept. Astfel, Hetiții și cu Amoriții, Heviții și cu Iebusiții, Poporul Canaaniților Și neamul Fereziților,
2 La învoială au căzut Și-o înțelegere-au făcut, Prin care s-au unit apoi Și s-au gătit pentru război, Să-i bată, prin puterea lor, Pe Iosua și-al său popor.
3 Când cei care au locuit În Gabaon, au auzit De ceea ce s-a petrecut În Ierihon, de ce-au făcut Iosua și poporul lui Contra cetății Aiului,
4 Au hotărât că e mai bine, Cu vicleșug, piept, a le ține, Israeliților. Astfel, Ei au trimis în Israel – În mare grabă – o solie. Solii – pentru călătorie – Burdufuri vechi, de vin, aveau; Rupte, cu petece, erau Acestea, ca și sacii lor, Din spatele măgarilor.
5 Încălțămintea învechită Le era ruptă și cârpită, Iar straiele de-asemenea. Chiar pâinea veche-a fost și ea, Mucegăită și uscată, Părând a fi, mult timp, păstrată.
6 Astfel gătiți, solii s-au dus Până la Iosua și-au spus, Față de adunarea toată Cari, la Ghilgal, era aflată: „Iată, din depărtări venim Până la tine, căci dorim, Ceva, să-ți cerem: vrem ca voi Să faceți legământ cu noi.”
7 A lui Israel adunare A zis atunci: „Nu cumva, oare, În al nost’ mijloc locuiți Și din acest motiv veniți, Să faceți legământ, cu noi?”
8 Solii răspunseră apoi, Lui Iosua și alor săi: „Iată, suntem toți robi ai tăi.” Atunci, Iosua zise: „Vreți Să-mi spuneți dar, cine sunteți Și de prin ce ținut veniți? În care țară, locuiți?”
9 Ei au răspuns: „Robii tăi, iată, Vin dintr-o țară-ndepărtată, Căci auzit-au, tot mereu, De al tău Domn și Dumnezeu – De tot ceea ce a făcut În al Egiptului ținut,
10 Și despre ceea ce-au pățit Aceia care au domnit, Peste-Amoriți ca împărați Dincolo de Iordan, aflați. Am auzit despre Sihon – Cel ce fusese la Hesbon – Și despre Og – cel care-a stat, La Aștarot, ca împărat, Peste-al Basanului ținut.
11 Când au aflat ce le-a făcut Domnul, bătrânii toți pe care A noastră țărișoară-i are, La drum, îndată, ne-au trimis, În fața voastră, și ne-au zis: „Merinde să vă luați voi Și înaintea lor apoi, Să mergeți. Când îi întâlniți, În acest fel, să le vorbiți: „Vă suntem robi. Acuma voi Să faceți ce doriți, cu noi.
12 Iată ce pâine am mâncat: Caldă era când am plecat – În urmă cu mult timp – la drum. Mucegăită e acum Și s-a uscat. De-abia mai țin
13 Burdufurile pentru vin. Toate-au fost noi când le-am umplut, Însă de-atuncea, a trecut Mult timp, iar noi le-am peticit. Încălțămintea s-a-nvechit – La fel și straiul de pe noi – De când plecat-am către voi, De greutatea drumului, Din pricina lungimii lui.”
14 Atunci, bărbații, din popor Luară din merindea lor, Fără ca-ntâi să fi-ncercat, Pe Domnul, de a-L fi-ntrebat,
15 Iar Iosua pace-a făcut Îndată de cum i-a văzut Și-a încheiat un legământ – Bazat doar pe al lor cuvânt – Că-n viață îi va fi lăsat. Toți căpitanii au jurat Și-au întărit, în acest fel, Ceea ce le promise el.
16 După trei zile, a aflat Poporul că e înșelat, Pentru că oamenii acei Fuseseră vecini cu ei, Căci locuia neamul acel În mijlocul lui Israel.
17 Fiii lui Israel porniră Și după trei zile sosiră Lângă cetățile pe care, În țară, acel neam le are. Iată dar cum au fost chemate: E Gabaon prima cetate; Chefira, cea de-a doua este; Berot, a treia se numește; Iar cea de-a patra o găsim Numită Chiriat-Iarim.
18 Când i-au găsit, nu i-au bătut Din pricină că au făcut Mai marii lor, un legământ, Jurând pe Dumnezeu Cel Sfânt, Că neamul le va fi cruțat Fiind în viață-apoi lăsat. A lui Israel adunare – Furioasă-atunci – în gura mare, A început ca să cârtească Și-apoi să le-nvinovățească Pe căpeteniile lor.
19 Dar căpitanii din popor Au spus, îndată: „Am jurat, Pe Dumnezeu, când ne-am legat Precum că-i vom lăsa în pace.
20 De-aceea, iată ce vom face: Nu-i vom ucide, căci apoi Are să vină peste noi, Focul mâniei Domnului Din pricina cuvântului Prin care noi suntem legați. Cu viață deci, vor fi lăsați.”
21 Poporul tot s-a învoit Cu felu-n care au vorbit Și a strigat: „Vrem să trăiască!” Au început să-i folosească Apoi, la muncă. Treaba lor Era tăiatul lemnelor Și scosul apei, ne-ncetat. În felu-acesta au lucrat Și au trudit cu mic cu mare, Pentru întreaga adunare.
22 Iosua i-a chemat la el Și le-a vorbit în acest fel: „De ce ne-ați înșelat, zicând: „Noi, de departe, suntem”, când Iată, de fapt, vedem că voi Ați locuit chiar între noi?
23 Sunteți de-acuma, blestemați Ca în robie doar, să stați, Apă și lemn cărând mereu, La casele Domnului meu.”
24 Ei au răspuns: „Am auzit Tot ceea ce a poruncit Domnul și Dumnezeul tău, Vorbind cu Moise, robul Său. În felu-acesta am aflat Precum că vouă vă e dat Acest ținut, să-l stăpâniți, Urmând să fie nimiciți Toți cei ce-n țară locuiesc. Când am văzut că se-mplinesc Aste cuvinte și-am aflat Că-n țară, voi ați și intrat, O mare frică ne-a cuprins, Îndată. Astfel, înadins Noi am lucrat așa cum știi, Ca să putem rămâne vii.
25 Suntem supuși ai mâinii tale: Acuma, ce găsești cu cale Că-i drept și bine pentru noi, Tu hotărăște dar; și-apoi, Fă bine numai, și ne spune, Pentru că noi ne vom supune.”
26 Iar Iosua a împlinit Ce le-a promis: i-a izbăvit Din mâna-ntregului popor.
27 Din ziua ‘ceea, neamul lor Ajunse-a fi-ntrebuințat Doar pentru-al lemnelor tăiat Și pentru-a scoate apa care, A lui Israel adunare, Neîncetat, o folosea. Lemne duceau, de-asemenea, Pentru altarul Domnului, Cu apa necesară lui. Ei le cărau – bine-nțeles – În locul care-a fost ales Pentru altar, de Dumnezeu; Aceasta fac și azi, mereu.