Joshua 8
1 Domnul, la Iosua, S-a dus Și-n felu-acesta, El i-a spus: „Te scoală! Nu te-nspăimânta Și cheamă-acum în fața ta, Pe toți bărbații de război. Către cetatea Ai, apoi, În mare grabă să-i pornești, Fiindcă ai s-o cucerești – Căci iată – am găsit cu cale Să o las pradă, mâinii tale. De-asemeni, și-al ei împărat, În mână, o să-ți fie dat, Cu toată țara lui cea mare Și tot poporul ce îl are.
2 De-ndată să pornești la drum Și fă cetății Ai, acum, În felu-n care, am văzut, Că-n Ierihon, ai mai făcut. Ține deoparte – pentru voi – Vite și prada de război. În spatele cetății, pune Oameni, la pândă, să se-adune.”
3 Iosua a pornit apoi, Cu toți bărbații de război. Dintre ai lui Israel fii, El a ales treizeci de mii Care viteji s-au dovedit, Și la drum – noaptea – i-a pornit.
4 ‘Nainte de a fi plecat, Astă poruncă li s-a dat: „La pândă, când vă așezați, Prea mult să nu vă-ndepărtați Voi, de cetate, ci să fiți Gata de luptă, pregătiți.
5 Spre ea, am să mă-ndrept și eu, Urmat de tot poporul meu. Locuitori-au să ne vadă Și-n mod precis, ei au să creadă Că și acuma ne vor bate. Când au să iasă din cetate, Ca să atace-al nost’ popor, Fugi-vom dinaintea lor.
6 Ei ne vor urmări apoi, Căci au să zică, despre noi: „Iată-i că fug și-a doua oară, Precum fugit-au prima oară!” Vom încerca, astfel, a-i scoate Și-ai depărta, pe cât se poate, De-a lor cetate. Atunci voi,
7 Din locul vost’ de pândă-apoi, În mare grabă să ieșiți, Cetatea, să o cuceriți, Pentru că Domnul, iată, vrea, În mâna voastră să o dea.
8 Când izbutiți s-o ocupați, Va trebui ca, foc, să-i dați, Așa cum cere Dumnezeu. Astă poruncă, vă dau eu.”
9 Bărbați-aceia au pornit Și loc de pândă, și-au găsit, Între Betel și Ai. Au pus Tabăra astfel, la apus, Față de Ai și-au înnoptat; Iar Iosua a așteptat, Înconjurat de-al său popor, Să cadă roua zorilor.
10 Iosua-n zori când s-a trezit, Înspre cetate a pornit, Cu-al său popor, având cu el Pe cei bătrâni, din Israel.
11 Războinicii care erau Cu el și care-l însoțeau, Pe nesimțite au venit Și lângă Ai au poposit, Spre miazănoapte. Între ei – Deci între oamenii acei Și-ntre cetate – se găsea O vale, care-i despărțea.
12 Aproape cinci mii de bărbați Au fost, de Iosua, luați Și-apoi la pândă, i-a pus el, La vest de Ai, către Betel.
13 După ce fost-au așezate, La miazănoapte de cetate, Oștirile, iar spre apus Ceata pândarilor și-a pus, Cu ceilalți oameni de război, Iosua a pătruns apoi, În acea noapte-n valea care Cetatea-n fața sa o are.
14 Când împăratul Aiului Și cu locuitorii lui Văzut-au ce s-a întâmplat, De dimineață s-au sculat Și să-l înfrunte, negreșit, Pe Israel, ei au ieșit. S-au repezit cu toți, deodată, Cu gând ca pe popor să-l bată, Fără a ști că-n spate au O ceată care îi pândeau.
15 Iosua și al său popor, S-au prefăcut, în fața lor, Că sunt speriați și au fugit.
16 Ceilalți, atunci, i-au urmărit Și-au fost atrași pe ne-așteptate, La depărtare de cetate.
17 În Ai, n-a rămas nimenea – Nici în Betel de-asemenea – Pentru că toți, când au ieșit, După Israel, au fugit. În urma lor – când au plecat În urmărire – au lăsat, Marile porți de la cetate, Date în lături, descuiate.
18 Domnul, la Iosua, S-a dus Atuncea și astfel, i-a spus: „Întinde sulița ce-o ai În mână, spre cetatea Ai!” Iosua-ndată a făcut Așa precum i s-a cerut.
19 Războinicii care erau La pândă puși – și așteptau Semnul acesta – au zărit Că și-a-ntins brațul; au ieșit Din locu-n care s-au aflat Ascunși la pândă și-au plecat Către cetate. Nimenea Nu i-a oprit să intre-n ea. Fără vreo trudă, au luat-o Și-n urmă, au incendiat-o.
20 Când cei din Ai priviră-apoi, Înspre cetate, înapoi, Văzură focuri mari arzând Și un fum gros, spre cer, urcând. Îndată, s-au înspăimântat Și-nmărmuriți, pe loc, au stat, Iar al lui Israel popor S-a-ntors atunci, în contra lor.
21 Când Iosua cu toți ai lui Văzură fumul Aiului, N-au mai fugit către pustie, Ci-n iureș au pornit să vie Către poporu-nspăimântat.
22 Cei ce la pândă s-au aflat Au năvălit dinspre cetate, Ca să-i lovească, pe la spate, Și-au prins ca într-un clește-ndată, Oastea din Ai, înspăimântată, Cari n-a avut nici o scăpare Și a pierit în încleștare. Din cei care, în Ai, au stat, Nimeni, cu viață, n-a scăpat.
23 Doar împăratul – înadins – A trebuit, viu, a fi prins Și dus la Iosua. Apoi,
24 Poporul s-a întors ‘napoi Și în cetate a intrat. Nimeni, cu viață, n-a scăpat, Căci toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei, Au fost trecuți, fără cruțare.
25 Astfel, ajunseră cei care Au fost uciși în bătălie, Ca doisprezece mii să fie.
26 Iosua și-a ținut întins Brațul cu sulița-nadins, Până când cei ce-au locuit În Ai, cu toții, au pierit.
27 Poporul – pentru sine-apoi – A păstrat prada de război Și vitele și-a împlinit Ceea ce Domnu-a poruncit.
28 Cetatea – până-n temelie – Arsă a trebuit să fie, Încât doar pietrele din ea Se mai pot, azi, a se vedea, Căci ele doar s-au mai păstrat Și-ntr-un morman s-au înălțat.
29 Apoi, când totul s-a sfârșit, Pe cel care a-mpărățit În Ai, Iosua l-a luat Și pe un lemn, l-a spânzurat. Acolo, trupul i-a zăcut, Până când seară s-a făcut – Căci soarele a asfințit Când Iosua a poruncit Ca, de pe lemn, să fie dat Trupul și-n urmă, aruncat În fața porții așezate Chiar la intrarea în cetate; Peste-al său trup, pietre-au luat Și-ntr-un morman le-au așezat Cari, până astăzi – negreșit – Mai poate-a fi încă, zărit.
30 Când a sfârșit acel război, Iosua, un altar apoi, Pentru-al său Domn, a ridicat. Altarul fost-a înălțat Pe muntele Ebal, precum –
31 Atunci când se aflau pe drum – Moise, să-l facă, a cerut. Altaru-acela s-a făcut După cum Dumnezeu a zis, Și după cum Moise a scris În paginile legii lui. Deci pietrele altarului N-au fost cioplite-n nici un fel, Căci n-a trecut fier, peste el. Au fost aduse-apoi, în dar, Arderi de tot, pe-acel altar, Precum și jertfe cu menire De a-I aduce mulțumire Lui Dumnezeu, în acest fel, Căci l-a-nsoțit pe Israel.
32 Pe pietre – după cum s-a zis – O copie, Iosua-a scris În urmă, după legea care, A lui Israel adunare, Chiar de la Domnul a primit-o, Care prin Moise-a dăruit-o.
33 Când aste lucruri se-ntâmplau, Bătrânii din popor ședeau Alături de judecători Și de-ai oștii conducători, Lângă chivotul Domnului. Erau cu toți în jurul lui, Iar preoții îi privegheau – Străini, de față, mai erau, Cari pe popor îl însoțise. Toată mulțimea se-mpărțise În două cete: jumătate Din rândul gloatei adunate, Spre Garizim, s-a îndreptat Și-n dreptul muntelui, a stat. Ceilalți, către Ebal, s-au dus Făcând așa precum a spus Moise, atunci când a trăit.
34 Iosua-n urmă a citit, În fața lor, cuvântul care E scris în lege. Fiecare, Din nou, atunci, a auzit Blestemele ce s-au rostit, Precum și binecuvântarea Cari dată e de ascultarea De legea Domnului. Astfel,
35 Față de-ntregul Israel – Față de cei străini pe care Poporu-n sânul său îi are – Tot ceea ce s-a poruncit, Prin Moise, fost-a recitit, De către Iosua. Nimic – Nici un cuvânt, oricât de mic – N-a fost uitat, ci el le-a zis, Tot ce fusese-n lege scris.