1Atunci când Domnul a văzut Că tot poporul a trecut Peste Iordan, El i-a vorbit, Lui Iosua, și-a poruncit:
2„Un om să iei – de seminție – Ca doisprezece inși să fie.
3După ce fi-vor adunați, Le poruncește: „Să luați, Pietre, din apa râului – Din mijlocul Iordanului – Din locu-n cari s-au așezat Preoții când, în el, au stat. Douăsprezece vor fi ele, La număr. Pietrele acele, O să le strângeți, iar apoi, Aveți a le lua cu voi, În locu-n care vă opriți La noapte, ca să poposiți.”
4După ce fost-au adunați Cei doisprezece inși – luați Din fiecare seminție – I-a chemat Iosua, să vie, În fața lui, și-a cuvântat:
5„Intrați în albie de-ndat’, Ca să luați din locu-n care, Chivotul stă, în așteptare, Câte o piatră, iar apoi, Pe umăr, duceți-o cu voi. O piatră, pentr-o seminție, O să luați, ca să vă fie
6Un semn de-aducere aminte. De-aceea, voi să țineți minte: Când într-o zi, ai voștri prunci Vor întreba „Ce sunt?”, atunci
7Voi să răspundeți: „S-a-ntâmplat Că apele s-au despicat, Pe când chivotul Domnului Intra-n valea Iordanului. Aceste pietre au menire, De a sluji drept amintire, Copiilor lui Israel.”
8Ei au făcut cum a spus el Și din Iordan, au adunat Douăsprezece pietre-ndat’, Așa cum Domnu-a poruncit, Lui Iosua, când i-a vorbit. Pietrele-acelea, le-au luat Și-n locu-n care-au înnoptat Le-au așezat, drept semn să fie – Deci una la o seminție.
9Iosua a făcut la fel: Douăsprezece pietre, el Strâns-a-n Iordan, unde au stat Preoții care au purtat Chivotul legământului, Al Domnului pământului. Și astăzi se mai află ele, Ascunse-n apele acele.
10Preoții care au cărat Chivotul, în Iordan au stat Până când fost-au împlinite Poruncile ce-au fost primite De Iosua, pentru ai lui, Date din partea Domnului, Așa precum îi poruncise Și Moise-atunci când îi vorbise. Întreg poporul a pornit, Trecând peste Iordan, grăbit.
11După ce preoți-au văzut Că tot poporul a trecut, Luând chivotul Domnului, S-au așezat în fruntea lui.
12Fiii lui Ruben, însoțiți De cei ce sunt din Gad ieșiți, De jumătate dintre case Din seminția lui Manase, Au mers în frunte, înarmați. Ei i-au condus pe ai lor frați, Așa precum Moise-a voit, În vremea-n care a trăit.
13Aproape patruzeci de mii Erau ai lui Israel fii, Toți la olaltă adunați, Gata de luptă și-narmați, Șezând în fața Domnului, Pe câmpul Ierihonului.
14Atuncea, Domnul l-a-nălțat, Pe Iosua. L-a ridicat, Față de-ntregul Israel, Încât, toți s-au temut de el, Și-aceiași teamă, negreșit, Ca și lui Moise, i-au nutrit.
15Lui Iosua, Domnul i-a spus:
16„Preoților care au dus Chivotul, să le dai porunci Să iasă din Iordan.” Atunci,
17Spre preoți, Iosua s-a dus: „Ieșiți afară!” – el le-a spus,
18Iar ei, îndată, au plecat. Când preoții care-au cărat Chivotul legământului, Din albia Iordanului, Pe a ei margine-au pășit, Apele toate-au revenit, Așa cum fost-au la-nceput, Și peste maluri au trecut.
19Era a zecea zi din an – În luna-ntâi – când, din Iordan, Întreg poporul a ieșit Și la Ghilgal a poposit, Spre Ierihon, în partea care Aflată-i spre soare răsare.
20Iosua, la Ghilgal, a pus Pietrele care le-a adus Din albia Iordanului.
21El a vorbit poporului: „Când au să-ntrebe-ai voștri prunci, „Ce-s aste pietre?”, voi – atunci –
22Să-i învățați în acest fel: „E semn că-ntregul Israel, Peste Iordan – prin râul care Voi îl vedeți azi, fiecare – Trecut-a ca și pe uscat,
23Căci Domnul vostru a secat Atunci, apa Iordanului, În fața oamenilor Lui, La fel precum a mai făcut În al Egiptului ținut Când, din robie, ne-a scăpat, Când Marea Roșie-a secat, Încât prin ea, noi am trecut.
24Pe toate-acestea, le-a făcut, Ca neamurile care sânt Pe fața-ntregului pământ, Să știe cum că Domnul are, Întotdeauna, brațul tare, Iar voi s-aveți teamă, mereu, De-al vostru Domn și Dumnezeu.”