1S-a luminat a lumii față, Căci se făcuse dimineață. În prima zi din săptămână, Maria Magdalina, până La locul unde-a fost Iisus Înmormântat, iute, s-a dus. De la distanță, a văzut Cum că ceva s-a petrecut. Piatra ce fuse așezată, Peste mormânt, era luată.
2La Simon Petru-a alergat, Să-i spună ce s-a întâmplat. Cu el, un ucenic ședea – Acel pe care îl iubea Iisus. Maria a strigat, De cum ajunse: „L-au luat Pe Domnul, din mormânt! L-au dus Și nu mai știu unde L-au pus!”
3Petru și acel ucenic, Uimiți, n-au întrebat nimic. Tăcuți, afară, au ieșit Și, spre mormânt, ei au fugit.
4La început, au alergat, Umăr la umăr; dar, treptat, Celălalt ucenic a-ntins Pasul și astfel, s-a desprins De Petru, încât a ajuns Primu-n grădină. N-a pătruns
5Însă-n mormânt, ci s-a plecat Și, înăuntru, s-a uitat, Bucăți de pânză doar văzând, Pe jos, împrăștiate. Când,
6Petru sosi, el a intrat Și, prin mormânt, a căutat; Fâșii de pânză, a găsit
7Și un ștergar împăturit – Ce-a fost pe capul lui Iisus – Mai la oparte, fiind pus.
8Întâiul ucenic, și el, Pătrunse în mormântu-acel, Iar când, cu ochi-i, a văzut Tot ce-i acolo, a crezut.
9Ei, nici acum, nu pricepeau De ce Scripturile spuneau, Cum că Iisus, ar fi urmat, Din morți, să fie înviat.
10Nedumeriți fiind, cei doi, Acasă, s-au întors, apoi.
11Maria – singură – ședea, Lângă mormânt și-amar plângea. Deodată, ea s-a ridicat Și, înăuntru, s-a uitat.
12În alb, doi îngeri, îmbrăcați, Văzu, atuncea, așezați, Pe locul unde-a fost culcat Iisus. Unul din ei a stat La cap, iar altul, la picioare. Ea, cu o față rugătoare, Înspăimântată și tăcută, Privea la ei, ca și pierdută.
13„De ce plângi”– ei au întrebat – Femeie?” „Plâng, căci L-au luat, De-aici, pe Domnul” – ea a spus – „Și nu știu, în ce loc, L-au pus.”
14După ce astfel a vorbit, S-a-ntors și-atuncea, L-a zărit, Șezând lângă mormântu-acel, Chiar pe Iisus. Dar, că e El, Maria n-a știut. Iisus,
15Privind-o cu blândețe-a spus: „De ce plângi? Ce ți s-a-ntâmplat? Pe cineva, ai căutat?” Ea și-a-nghițit, cu greu, amarul Și-a zis, crezând că-i grădinarul: „O, domnule, de L-ai luat, Spune-mi, unde L-ai așezat, Pe Domnul Meu, pentru că vreau Să merg, degrabă, să Îl iau!”
16„Marie!” – îi zise Iisus. „Rabuni!” – s-a-ntors ea și-a spus; În evreiește I-a vorbit – „Învățător”, e tălmăcit.
17„Nu Mă mai ține”-a zis Iisus, „Pentru că, încă, nu M-am dus, În cer, la Tatăl. Te grăbește Și pe ai Mei frați, îi vestește, Că am să urc, la Tatăl Meu. La ceruri merg, la Dumnezeu, Cel care e și-al vostru Tată, Și Dumnezeu vi-e, totodată.”
18Fugind, Maria a plecat Și, pe discipoli, i-a-nștiințat, Că ea, pe Domnul, L-a-ntâlnit, Spunându-le tot ce-au vorbit.
19Tot în acea zi, pe-nserat, Domnul Iisus S-a arătat Și ucenicilor. Erau Toți, într-un loc strânși, și țineau Închise ușile, căci ei, Se temeau tare, de Iudei. Iisus șezu-n mijlocul lor, Și, „Pace vouă!”, tuturor,
20Le-a spus. Apoi, S-a ridicat Și, mâinile, le-a arătat, Și coasta. Ei, când L-au văzut, De bucurie, s-au umplut, Și-atunci, cu drag, Domnul Iisus,
21Lor, „Pace vouă”, iar, le-a spus. „Cum Eu am fost, de al Meu Tată, Trimis aici, acuma, iată Că vă trimit și Eu, pe voi.”
22A sfârșit vorba, iar apoi, Peste discipoli, a suflat: „Luați Duh Sfânt!” – i-a îndemnat.
23„Pe cei ce-i iertați, de păcate, Iertați vor fi – li se șterg toate; Dar celor căror le veți ține Păcatele, le vor rămâne.”
24Toma, sau Geamănul numit, N-a fost prezent, când a venit Iisus, iar el nu L-a văzut. Toma – și el – parte-a făcut, Dintre cei doișpe. Când i-au spus
25Ceilalți, „Văzut-am pe Iisus!”, El zise: „De nu voi vedea Mâinile Lui, iar – mâna mea – N-am să o pun, în coasta Lui, Și dacă-n urma cuiului, Din palma Sa – degetul meu – Nu am să-l pun, n-am să cred eu!”
26De la această întâmplare, S-au scurs opt zile, după care, Discipolii s-au adunat, Din nou. Și Toma s-a aflat, Cu ei, atunci. Pe când ședeau, Închiși în casă, și-așteptau, Deodată, S-a ivit Iisus Și, „Pace vouă!”, El le-a spus.
27Apoi, pe Toma, l-a chemat Și, mâinile, i-a arătat, Zicând: „În palme, să-Mi privești! Cu degetul, să pipăiești, Ca să simți urma cuiului! Adă-ți dar mâna, să o pui În coasta Mea și, credincios, Fii Tomo, nu necredincios!”
28Toma răspunse: „Domnul meu! Domnul și Dumnezeul meu!”
29„Tomo, pentru că M-ai văzut”– I-a zis Iisus – „tu M-ai crezut. Ferice zic, celui ce crede Acestea, chiar de nu le vede!”
30Semne, mulțime, a făcut Iisus, dar nu tot s-a trecut,
31În carte. Însă, ce aveți, S-a scris, pentru ca să puteți A crede voi, cum că Iisus Este Hristos, care – de sus – Venit-a, că e viu mereu, Că Îi e Fiu lui Dumnezeu.