John 19
1 Apoi, Pilat, ostași a pus, Ca să Îl bată, pe Iisus.
2 Ei, o cunună-au împletit, Din spini, și L-au împodobit Cu ea. O haină, au luat, De purpură; L-au îmbrăcat
3 Și-apoi, în față-I, se-nchinau Și „Plecăciune” – Îi spuneau – „Mare-mpărat, peste Iudei!”, Iar fiecare dintre ei, Pe rând, cu palma, L-au lovit.
4 Pilat, afară, a ieșit Și-a zis Iudeilor: „Vă spun, Că nici o vină, n-am să-I pun, În seamă, omului Acel – Eu, vină, nu găsesc, în El! Deci, înăuntru-am să mă duc Și-apoi, la voi, am să-L aduc.”
5 În purpură-mbrăcat, Iisus – Și-ncoronat cu spini – adus A fost afară, iar Pilat, „Da! Iată omul!” – a strigat.
6 Când preoții cei mai de seamă Și-aprozii lor – de bună seamă – Strigară, de cum L-au zărit, „Iisus să fie răstignit!”,
7 „Luați-L voi!” – zise Pilat – „Căci, nici o vină, n-am aflat, În El!” Iudei-au spus apoi: „O Lege, însă, avem noi Și, după Lege, omu-Acel E vrednic ca să moară! El, Pe Sine, S-a făcut, mereu, Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!”
8 Auzind vorba lor, Pilat, De frică, s-a cutremurat.
9 S-a-ntors apoi, încă odată, În sala pentru judecată, Ca să-L întrebe, pe Iisus: „De unde vii?” Dar El n-a spus Nici un cuvânt. Atunci, Pilat,
10 Uimit, din nou, a întrebat: „Nu vrei ca să vorbești, cu Mine? Eu am putere, peste Tine! De vreau, pot să Te răstignesc, Sau pot ca să Te slobozesc!”
11 „Nici o putere, n-ai avea” – I-a zis Iisus – „asupra Mea, Dacă ea nu ți-ar fi fost dată, De sus, de către al Meu Tată. Cel care-n mâna ta M-a dat, A săvârșit un greu păcat!”
12 De-atunci, Pilat, necontenit, Cătă un mijloc potrivit Să Îi dea drumul. Nu voiau, Însă, Iudeii, și-i strigau: „Dacă-i dai drumul, omului Acestuia, Cezarului, Nu-i ești prieten! Orișicine Se face împărat, pe sine, Nu este al Cezarului Prieten, ci dușmanul lui!”
13 Când auzi Pilat, ce-au spus, L-a scos afară, pe Iisus, Și-n jilțul de judecător, S-a așezat, tremurător, În locul care s-a numit, Atunci, cu „Pietre pardosit” – Care, „Gabata”, se numește, De-i tălmăcit în evreiește.
14 Era în ziua Pregătirii De Paște; după mersul firii, Era ceasul al șaselea. Către mulțimea ce ședea În fața lui, privea Pilat. „Iată-l pe-al vostru Împărat!” A zis, apoi, către Iudei.
15 „Să-L răstignești!”– strigară ei. „Voi vreți, pe-al vostru Împărat, Să-L răstignesc?” – zise Pilat.
16 Preoții mari spuseră: „Dar, Împărat, numai pe Cezar, Noi îl avem!” Atunci, Pilat, În a lor mână, L-a lăsat, Iar ei, îndată, s-au grăbit Să-L ducă spre-a fi răstignit.
17 Iisus, cu crucea-I, a suit Pe-al „Căpățânii” deal – numit „Golgota”, în vorbirea lor, Aceea a Iudeilor.
18 Acolo-a fost crucificat; Alăturea, I-au ridicat Și doi tâlhari. În mijloc pus – Între tâlhari – a fost Iisus.
19 Pilat puse o însemnare, Pe crucea lui Iisus, pe care, Scrisese: „Iisus, Împărat, Peste Iudei”. Mulți au urcat,
20 Pe deal – fiind lângă cetate, Crucile-acelea, ridicate – Și au văzut că-n evreiește, În latinește și grecește, Pe crucea lui Iisus, s-a scris.
21 Atunci, preoții mari au zis, Nemulțumiți, către Pilat: „De ce ai scris tu, „Împărat, Peste Iudei”? Nu-i bine scris! Ci tu scrie căci El a zis Că „Eu sunt marele-mpărat, Peste Iudei, încoronat”.”
22 „Ceea ce-am scris, rămâne scris!”, Iudeilor, Pilat le-a zis.
23 După ce fost-a răstignit Iisus, ostași-au împărțit Hainele Sale, fiecare Luând a patra parte, care – De drept – pe un soldat, venea. Cămașa-I, pentru că n-avea Nici urmă de vreo cusătură – Fiindcă dintr-o țesătură Întreagă era ea, de sus Și până jos – ostași-au spus:
24 „Păcat e să o sfâșiem. Haideți, mai bine, să punem Sorții s-aleagă între noi, Cui să-i rămână ea, apoi.” În acest fel, s-a împlinit Scriptura care-a glăsuit: „Și-au împărțit hainele Mele – Cămașa a rămas, din ele, Și-au pus sorții să-l hotărască, Pe cel care-o s-o dobândească”.
25 În deal, la crucea lui Iisus, Dintre femei, doar trei s-au dus: Maria – mama Domnului – Cu sora ei – soția lui Clopa – chemată tot Maria, Precum și cealaltă Maria – Zisă și Magdalina. Când,
26 Iisus Își văzu mama stând Cu ucenicul Său iubit, La poala crucii, i-a vorbit: „Femeie, iată fiul tău!”,
27 Iar către ucenicul Său, A zis: „Iat-o pe mama ta!”, Iar ucenicul acesta O și luă, din acel ceas, La el, unde a și rămas.
28 Iisus – știind că s-a sfârșit Totul, dar trebuie-mplinit Ce-a zis Scriptura – a strigat: „Mi-e sete!” Grabnic, au luat
29 Ostași-un băț – un ram adus, Dintr-un isop – și-n el, au pus, Iute-un burete, înmuiat Bine-n oțet, din vasu-aflat Acolo, pentru-așa ceva. A-nălțat bățul cineva, La gura lui Iisus, iar El,
30 Când a gustat oțetu-acel, Strigă: „Acum, totu-i sfârșit!”, A plecat capul și-a murit.
31 Acestea fost-au întâmplate, În ziua Pregătirii, toate, Urmând, apoi, un nou Sabat. Iudeii, toți, s-au agitat Ca nu cumva, în timpul lui, Pe cruci, pe coama dealului, Trupuri să zacă, atârnate. Atunci, gloatele adunate, Au mers, degrabă, la Pilat Și, să zdrobească, l-au rugat, Fluierele picioarelor, Tuturor răstigniților, Să-i dea, apoi, jos, de pe cruce, La groapă, să îi poată duce.
32 Soldați-ntâi, tâlharilor, Fluierele picioarelor,
33 Le-au sfărâmat; când au venit Și au văzut că a murit Iisus, în pace, L-au lăsat.
34 Doar un ostaș a ridicat, O suliță, și I-a străpuns Coasta, iar – din locul împuns – Apă și sânge au ieșit.
35 Acest fapt e adeverit De-acela care l-a văzut – El este demn de-a fi crezut: Tot ce a spus, e-adevărat, Căci știe ce s-a întâmplat Acolo, și-adevăr rostește; Iar prin aceasta, urmărește Ca voi, acuma, să puteți, Tot ce s-a zis, ca să credeți.
36 Așa, ceea ce au vestit Scripturile, s-a împlinit: „Un os, nu Îi va fi sfărmat”.
37 În altă parte-a arătat Scriptura: „Iată, au ajuns Să vadă pe cine-au împuns”.
38 Un om, cari Iosif s-a numit Și-n Arimatia-a locuit, Să-l roage – pe Pilat – s-a dus, Să îi dea trupul lui Iisus. Era și Iosif, ucenic Al lui Iisus, însă, nimic – Pe față – nu destăinuia, Căci, de Iudei, el se temea. Când învoire a primit, De la Pilat, el a venit Și-a luat trupul lui Iisus,
39 Iar Nicodim, iute-a adus Un fel de-amestec aromat, Ce-l foloseau la-mbălsămat. Această amestecătură – Pe care, cei doi o avură – Era aproape către-o sută De litri și era făcută Din smirnă și aloe, care Se foloseau la-nmormântare. Pe acest om – pe Nicodim – La începuturi, îl găsim, Noaptea, când – pe ascuns – mergea Și, cu Iisus, se întâlnea.
40 Al lui Iisus trup, au luat – Cei doi – și l-au înfășurat În pânză-apoi, de in, curată, Care fusese-nmiresmată, Precum era datina lor, Adică, a Iudeilor.
41 Acolo unde, răstignit, A fost Iisus, ei au găsit – Într-o grădină-apropiată – Un mormânt nou, ce, niciodată, Nu mai fusese folosit.
42 Din pricină că s-au grăbit – A Pregătirii zi sosise, Iar timpul, mereu, îi zorise – Locul fiind apropiat, Cei doi discipoli au luat Trupul și la mormânt l-au dus, În el, să-L pună, pe Iisus.