Job 38
1 Din mijlocul de nepătruns Al vijeliei, i-a răspuns, Atuncea, lui Iov, Dumnezeu:
2 „Cine încurcă planul Meu, Prin cuvântări nepricepute?!
3 Încinge-ți dar, mijlocul, iute, Ca un viteaz, iar apoi stai Să te întreb și tu să-Mi dai
4 Învățătură! Unde-ai fost Când toate le-am făcut cu rost? Pricepere de-ai căpătat, Atunci când am întemeiat Pământul, tu unde erai?
5 De-a lui măsură, tu știai? Dar știi cine le-a stabilit? Și știi tu cine a zvârlit Frânghia pentru măsurat, Peste-a lui față? N-ai aflat?
6 Pe ce stă temelia lui? Piatra din capul unghiului, Cine i-a pus-o – spune-Mi Mie –
7 Când izbucneau, de bucurie, În cântec, stelele din zori, Iar toți ai Domnului feciori De veselie-au chiuit?
8 Știi cine a zăgăzuit Marea cu porți, când răzvrătită – Din pântecul mamei ieșită – Peste pământ s-a aruncat?
9 Dar haine noi, cine i-a dat? Și scutec, cine i-a făcut, Din nor și negură țesut?
10 Unde ai fost tu așadar, Când mării, Eu i-am pus hotar, Iar porții ei, i-am pus zăvoare?
11 Când i-am vorbit, unde-ai fost oare, Spunându-i „Pân’ aici să vii! De-aici n-ai să mai treci, să știi! Aicea vreau să îți oprești Mândrele valuri!”? De când ești
12 Tu, dimineți-ai poruncit? Sau zorilor tu le-ai vorbit Să știe unde se pot duce,
13 Pământul ca să îl apuce De capete și scuturându-l, Cei răi să-și capete mormântul,
14 Iar el să fie-astfel schimbat – Ca lutul pe cari s-au presat Peceți – și lucrurile toate Cu hainele adevărate Să poată a se-nveșmânta?
15 Știi căci cel rău va căpăta Ce merită, fiind lipsit De-a lor lumină, și zdrobit Îi va fi brațul? Ai pătruns
16 În mare tu, și ai ajuns Ca peste-al ei izvor să dai? Pe-al ei fund, pașii ți-i plimbai?
17 Porțile morții s-au deschis În fața ta? Măcar în vis, Văzut-ai tu acele porți De care-s străjuiți cei morți?
18 Oare-al pământului întins, A ta privire l-a cuprins?
19 Spre a luminii casă, drum Tu îți croiești, te-ntreb acum? Sau unde are locuință Bezna, oare ai tu știință?
20 Poți, oare, să le urmărești Casele lor, să le găsești?
21 Știi, căci atunci erai născut Și multe zile ai avut!
22 Privirea-ți a putut să vadă Cămara-n care e zăpadă? Sau cea în care-am așezat Bobul de grindină, păstrat
23 De Mine, pentru vremi în care Va fi război și strâmtorare?
24 Pe ce cale s-a împărțit Lumina? Dar cum a venit Al estului puternic vânt Să se împartă pe pământ?
25 Și cine, ploii, i-a deschis, Un loc de scurgere-n abis? Cine-a trasat fulgerului – Și-asemenea tunetului – Un drum pe care să îl vadă
26 Al ploii nor și-astfel să cadă Peste-un pustiu neprimitor, Lipsit de vreun locuitor,
27 Ca aste locuri – chiar uscate – Cu apă a fi adăpate, Ca și pe ele să-ncolțească Al ierbii fir și să-nverzească?
28 Tu ce spui, are ploaia tată? Roua, de cine este dată Și cine oare-o zămislește?
29 În sânul cui se-adăpostește Gheața, și cine – ca-ntr-o joacă – Acoperă cu promoroacă
30 Cerul, încât apa îngheață Făcându-și piatră a sa față?
31 Poți, Găinușei, să îi faci Tu, legături? Pentru ce taci? Sau poți tu, Orionului, Să îi dezlegi frânghia lui?
32 Știi ca să scoți, la vremea lor, Tu, semnele zodiilor? Poți, oare, tu să cârmuiești Ursa cea mare? Deștept ești,
33 Încât ale cerului legi, Să le cunoști, să le-nțelegi? Sau stăpânire-i rânduiești Peste pământ, precum voiești?
34 Se-nalță glasul tău, la nori, Ca peste tine să cobori Râuri de ape? Sau atunci,
35 Ești tu în stare să arunci Fulgere cari să te slujească? Venit-au ele să-ți vorbească, Și ți-au răspuns când le-ai chemat, „Aici suntem! Ne-am prezentat!”?
36 De știi acum, te rog a-Mi spune: Cine a pus înțelepciune În întunericul din nori? Acela-i dintre muritori? Cine-a dat din știința lui, La facerea văzduhului?
37 Dar cine poate face oare, Și norilor, numărătoare, Burduful ploii să-l dezlege,
38 Noroi țărâna să se lege Ca ai ei bulgări când se-adună Să se lipească împreună?
39 Gonești tu, prada leului? Îi potolești tu, foamea lui
40 Și-a puilor de lei când stau În vizuini și hrană n-au?
41 De corb, cine se îngrijește? Oare pe el, cine-l hrănește Când puii lui – flămânzi, mereu – Umblă strigând la Dumnezeu?”