1Din mijlocul de nepătruns Al vijeliei, i-a răspuns, Atuncea, lui Iov, Dumnezeu:
2„Cine încurcă planul Meu, Prin cuvântări nepricepute?!
3Încinge-ți dar, mijlocul, iute, Ca un viteaz, iar apoi stai Să te întreb și tu să-Mi dai
4Învățătură! Unde-ai fost Când toate le-am făcut cu rost? Pricepere de-ai căpătat, Atunci când am întemeiat Pământul, tu unde erai?
5De-a lui măsură, tu știai? Dar știi cine le-a stabilit? Și știi tu cine a zvârlit Frânghia pentru măsurat, Peste-a lui față? N-ai aflat?
6Pe ce stă temelia lui? Piatra din capul unghiului, Cine i-a pus-o – spune-Mi Mie –
7Când izbucneau, de bucurie, În cântec, stelele din zori, Iar toți ai Domnului feciori De veselie-au chiuit?
8Știi cine a zăgăzuit Marea cu porți, când răzvrătită – Din pântecul mamei ieșită – Peste pământ s-a aruncat?
9Dar haine noi, cine i-a dat? Și scutec, cine i-a făcut, Din nor și negură țesut?
10Unde ai fost tu așadar, Când mării, Eu i-am pus hotar, Iar porții ei, i-am pus zăvoare?
11Când i-am vorbit, unde-ai fost oare, Spunându-i „Pân’ aici să vii! De-aici n-ai să mai treci, să știi! Aicea vreau să îți oprești Mândrele valuri!”? De când ești
12Tu, dimineți-ai poruncit? Sau zorilor tu le-ai vorbit Să știe unde se pot duce,
13Pământul ca să îl apuce De capete și scuturându-l, Cei răi să-și capete mormântul,
14Iar el să fie-astfel schimbat – Ca lutul pe cari s-au presat Peceți – și lucrurile toate Cu hainele adevărate Să poată a se-nveșmânta?
15Știi căci cel rău va căpăta Ce merită, fiind lipsit De-a lor lumină, și zdrobit Îi va fi brațul? Ai pătruns
16În mare tu, și ai ajuns Ca peste-al ei izvor să dai? Pe-al ei fund, pașii ți-i plimbai?
17Porțile morții s-au deschis În fața ta? Măcar în vis, Văzut-ai tu acele porți De care-s străjuiți cei morți?
18Oare-al pământului întins, A ta privire l-a cuprins?
19Spre a luminii casă, drum Tu îți croiești, te-ntreb acum? Sau unde are locuință Bezna, oare ai tu știință?
20Poți, oare, să le urmărești Casele lor, să le găsești?
21Știi, căci atunci erai născut Și multe zile ai avut!
22Privirea-ți a putut să vadă Cămara-n care e zăpadă? Sau cea în care-am așezat Bobul de grindină, păstrat
23De Mine, pentru vremi în care Va fi război și strâmtorare?
24Pe ce cale s-a împărțit Lumina? Dar cum a venit Al estului puternic vânt Să se împartă pe pământ?
25Și cine, ploii, i-a deschis, Un loc de scurgere-n abis? Cine-a trasat fulgerului – Și-asemenea tunetului – Un drum pe care să îl vadă
26Al ploii nor și-astfel să cadă Peste-un pustiu neprimitor, Lipsit de vreun locuitor,
27Ca aste locuri – chiar uscate – Cu apă a fi adăpate, Ca și pe ele să-ncolțească Al ierbii fir și să-nverzească?
28Tu ce spui, are ploaia tată? Roua, de cine este dată Și cine oare-o zămislește?
29În sânul cui se-adăpostește Gheața, și cine – ca-ntr-o joacă – Acoperă cu promoroacă
30Cerul, încât apa îngheață Făcându-și piatră a sa față?
31Poți, Găinușei, să îi faci Tu, legături? Pentru ce taci? Sau poți tu, Orionului, Să îi dezlegi frânghia lui?
32Știi ca să scoți, la vremea lor, Tu, semnele zodiilor? Poți, oare, tu să cârmuiești Ursa cea mare? Deștept ești,
33Încât ale cerului legi, Să le cunoști, să le-nțelegi? Sau stăpânire-i rânduiești Peste pământ, precum voiești?
34Se-nalță glasul tău, la nori, Ca peste tine să cobori Râuri de ape? Sau atunci,
35Ești tu în stare să arunci Fulgere cari să te slujească? Venit-au ele să-ți vorbească, Și ți-au răspuns când le-ai chemat, „Aici suntem! Ne-am prezentat!”?
36De știi acum, te rog a-Mi spune: Cine a pus înțelepciune În întunericul din nori? Acela-i dintre muritori? Cine-a dat din știința lui, La facerea văzduhului?
37Dar cine poate face oare, Și norilor, numărătoare, Burduful ploii să-l dezlege,
38Noroi țărâna să se lege Ca ai ei bulgări când se-adună Să se lipească împreună?
39Gonești tu, prada leului? Îi potolești tu, foamea lui
40Și-a puilor de lei când stau În vizuini și hrană n-au?
41De corb, cine se îngrijește? Oare pe el, cine-l hrănește Când puii lui – flămânzi, mereu – Umblă strigând la Dumnezeu?”