1Elihu, după-aceste toate,
2A zis iar: „Crezi că ai dreptate Și crezi că te îndreptățești Față de Domnul, dar greșești
3Când zici: „Cu ce mă folosesc Eu, dacă nu păcătuiesc?”
4Ascultă-mă dar Iov, că vreau, Acum, răspuns ca să vă dau, Prietenilor tăi și ție! Vreau dar ca toți de-aici să-l știe!
5Privește cerul! Ce-ai de spus? Oare, cu cât vor fi mai sus Norii acei, față de tine? Îi vezi? Acum gândește bine:
6Ce rău Îi faci lui Dumnezeu, Dacă păcătuiești mereu? Dacă păcatu-ți înmulțești,
7Ce îi faci Lui? Dacă drept ești, Ce Îi dai Lui? Ce dăruiește Mâna-ți, iar Dumnezeu primește?
8Dacă te porți cu răutate Sau dacă vrei să faci dreptate, Are să fie-ndreptățit Sau de-al tău rău va fi lovit Numai unul asemeni ție, Deci tot un om – asta se știe!
9Oamenii strigă ne-ncetat, Către cei cari i-au apăsat. Se plâng de silnicia lor,
10Dar nu zic: „Al meu Ziditor Unde-i? Unde e Dumnezeu, Cari ne insuflă, tot mereu – Noaptea – cântări de veselie?
11Unde e Domnul care știe, Învățătură, să ne dea, Mai multă decât pot avea Toate-ale lumii dobitoace, Și care să ne poată face Mai pricepuți în lumea Lui, Decât pasărea cerului?”
12Degeaba strigă ei, mereu: Nu le răspunde Dumnezeu, Căci au mândrie foarte multă.
13Zadarnic strigă – nu-i ascultă, Și nici măcar nu ia aminte Domnul, la ale lor cuvinte.
14Chiar dacă spui tu că nu-L vezi, Pricina ta – poți să mă crezi – În fața Lui se află, iar Tu, răbdător, așteaptă-L doar!
15De n-a fost încă pedepsit, Nu-nseamnă că s-a dovedit Că de nelegiuit nu-i pasă.
16Așadar Iov, mai bine, lasă… Că ți-ai deschis gura și-au fost Noian de vorbe, fără rost!”