1„Acum Iov, am o rugăminte: Ascultă-mă și ia aminte!
2Privește! Gura-mi pregătesc Și îmi mișc limba, să-ți vorbesc!
3Cu curăție-ți voi vorbi: Voi spune, făr’ a mă grăbi, Cu buze și cu gând curat, Doar adevăru-adevărat:
4Al Domnului Duh m-a făcut, Și Cel Puternic m-a umplut De viață, cu a Lui suflare.
5Ce poți răspunde-n apărare? Fii gata să-ți susții pricina Și să-ți înlături – de poți – vina!
6Al tău seamăn, mă aflu eu Aici, privit de Dumnezeu. La fel ca tine-am fost luat, Tot din noroiul frământat.
7În acest fel, frica de mine N-o să te tulbure pe tine, Iar greutatea mea trupească Nu are să te copleșească.
8Ai spus tu, în auzul meu:
9„Eu sunt curat și-am fost, mereu, Neprihănit. Nu este-n mine Fărădelege – știți prea bine!
10Doar Domnu-mi caută pricină Și îmi găsește-ntr-una vină. Dușman al Său, mă socotește,
11Toate mișcările-mi pândește Și în butuci mi-a așezat Picioarele.” Te-am ascultat
12Și-ți voi răspunde: tu greșești, Prin vorbele ce le rostești, Căci n-ai dreptate! Dumnezeu A fost, e, și va fi mereu, Decât umilul om, mai mare!
13Cu El vrei să te cerți tu, oare, Că n-a dat, pentru fapta Lui, Vreo socoteală omului?!
14În multe feluri – când dorește – Domnul, din ceruri, ne vorbește, Dar omul – fără să se teamă – Nu-ntotdeauna-L ia în seamă.
15Prin vise, prin vederi de noapte Ajung la noi ale Lui șoapte, Când omul e întins în pat Și-n somn adânc e cufundat.
16Pe ale cerului cărări, El ne trimite înștiințări Și-n mintea noastră-ntipărește
17Învățături, căci ne ferește, În felu-acesta, de mândrie. Iată dar cum Dumnezeu știe Să ne abată de la rău, Cum sufletul omului Său,
18Știe, de groapă să-l păzească, De sabie să nu-i răpească
19Viața din el. Omu-i mustrat Și prin durere, când culcat Se află în culcușul lui: Atunci, de mâna Domnului Ființa-i este frământată Ca într-o luptă necurmată,
20Fiindu-i și de pâine greață. A doua zi de dimineață, Bucatele atent gătite, Ajung a-i fi nesuferite.
21Apoi, carnea-i s-a prăpădit Și oasele-i s-au dezvelit.
22Sufletu-i e în fața porții Mormântului; trimișii morții Sunt gata, viața, să-i răpească.
23Doar dacă o să mijlocească Un înger, pentru omu-acel,
24Domnul se va-ndura de el, Zicând apoi, îngerului: „Salvează viața omului, Pentru că am găsit că are Un preț, pentru răscumpărare!”
25Atunci, carnea lui o să fie La fel ca în copilărie, Ba chiar cu mult mai frăgezită, Căci îi va fi iar dăruită A tinereții dulce vreme.
26Când o să-L roage și-o să-L cheme Pe Domnul, binevoitor Îi va veni în ajutor, Îl va lăsa să-I vadă fața Și are să îi cruțe viața Pentru că îi va da-napoi Neprihănirea. Omu-apoi,
27În fața semenilor lui, Va cânta slavă Domnului Zicând: „Eu am păcătuit, Dar Domnul nu m-a pedepsit! Iată, dreptatea am călcat Și totuși, Domnul m-a iertat,
28Iar sufletul mi-a izbăvit! De-a morții gură, m-a ferit, Mi-a șters Măritul, toată vina, Iar viața mea vede lumina!”
29Aceste lucruri, Dumnezeu Le face – după cum cred eu – Prin mare îndurarea Lui – De două, trei ori – omului,
30Ca astfel să-l îndepărteze De groapă și să-l lumineze Puternic, cu a celor vii Lumină. Da. Asta s-o știi!
31Deci Iov, ascultă! Ia aminte! Oprește-ți valul de cuvinte Și-ți voi vorbi. De ai, cumva,
32Răspuns și vrei să-mi spui ceva, Vorbește-atunci, pentru că vreau, Dreptate, dacă pot, să-ți dau!
33Dar dacă n-ai nimic a spune, Taci; căci te-nvăț înțelepciune!”