Bible

1 Iov a sfârșit de cuvântat. Prietenii l-au ascultat În liniște, iar Elifaz Și-a ridicat al său obraz, Spre el, și astfel i-a vorbit: 2 „Să fie, oare, potrivit, Să dea răspuns, cu multă artă, Un înțelept, însă deșartă Să fie-nțelepciunea lui? Ca vântul răsăritului, Are să-și umfle pieptul el? 3 Se apără-nțeleptu-acel, Doar prin cuvinte fără rost, Prin cuvântări care n-au fost Folositoare la nimic? 4 Tu, însă, nimicești – îți zic – Teama de-al nostru Dumnezeu, Evlavia care, mereu, 5 I-o datorăm. Nelegiuirea Gura-ți conduce; iar vorbirea Pe care noi ți-am ascultat-o, Pare că ai împrumutat-o De la vicleni. Nu te uita! 6 Căci nu noi, ci chiar gura ta Te osândește. Îți vorbesc Și-n contra ta mărturisesc 7 Buzele tale. Ești tu, oare, Cel cari întâietate are? Ești primul care a văzut Lumina? Oare ești născut ‘Nainte să se fi-nălțat Dealuri și munți? Sau tu ai stat În adunarea Domnului? 8 Ai fost la sfaturile Lui, Și-nțelepciune ai sorbit Din toate câte s-au vorbit? 9 Ce știi, ca să nu știm și noi? Ai, oare, cunoștințe noi, Pe care nu le-am dobândit? 10 Se poate. Dar le-au auzit, Desigur, alții. Precum știți, Avem bătrâni mai înziliți Decât al tău părinte-a fost. Deci iată, n-are nici un rost Să credem că ai întâlnit Ceva ce nu s-a pomenit, Căci orice s-ar fi întâmplat, Bătrânii – sigur – au aflat 11 ‘Nainte-ți. Puțin lucru, oare, Sunt mângâierile pe care Ți le dă Domnul, orișicând, Și vorbele ce-atât de blând, Acuma, ție îți vorbesc?… 12 Dar încotro – iată-ndrăznesc Să-ntreb – inima te îndeamnă? Privirea-ți țintă, ce înseamnă? 13 Oare-mpotriva Domnului, Mânia-ți este? Contra Lui Sunt vorbele necugetate, Potop, de gura-ți revărsate? 14 „Ce-i omul, pentru-a fi curat? Poate cel care s-a-ntrupat Dintr-o femeie pământeană, Să fie fără de prihană? 15 Iar dacă Domnul nu se-ncrede În sfinții Săi, și dacă vede Necurăția cerului, 16 Atunci ființa omului Mult mai puțin apreciată Are a fi, căci e stricată, Omul sorbind cu bună știre – Ca apa – din nelegiuire.” 17 Ascultă-mă, căci iată, vreau, Învățătură să îți dau! 18 Am să vă spun ce-am constatat; Tot ce-am văzut, ce-au arătat Cei înțelepți – ce au vorbit, Tot ceea ce-au descoperit, Ceea ce din părinți aflară 19 Căci ei primit-au astă țară Ca să o aibă-n stăpânire, Iar printre ei, n-avem de știre Că vreun străin s-ar fi aflat. 20 „Omul cel rău e-nspăimântat; Anii ce-i are de trăit Sunt, pentru cel nelegiuit, 21 Plini de neliniști. Temeri vechi Îi țipă-ntruna, în urechi Și-n plinul fericirii lui, Mâna pustiitorului, Asupra sa, are să cadă. 22 El, îngrozit, are să vadă Amenințarea sabiei. Pătruns fiind de teama ei, El este deznădăjduit, Căci orișicât și-ar fi dorit, De întuneric, n-o să scape. 23 Sudori îl scaldă-n val de ape, Aleargă-n colo și încoace, Urzește intrigi, planuri coace Doar ca să capete o pâine. Dar știe că va fi un mâine În care este așteptat, În care nu va fi iertat De-a întunericului zi. 24 Se teme și-oricât s-ar păzi, Necazul și neliniștea, Ce-l înspăimântă, vor cădea Asupră-i, ca un împărat Gata de luptă, înarmat. 25 Căci ridicat-a mâna lui, Chiar împotriva Domnului; Și astfel, s-a împotrivit Celui Puternic și-a-ndrăznit 26 Ca să găsească el, o cale, Scoasă din bezna minții sale, Prin cari, cu scuturile lui, Să stea-mpotriva Domnului Și-apoi să poată-n acest fel, Să năvălească peste El, Trecând peste al Său hotar. 27 Grăsimea-i scaldă fața, iar Osânza, coapsa, i-a umplut; 28 Drept locuințe, a avut Cetățile ce-s nimicite Și numai case părăsite, Urmând să fie dărâmate. 29 Să-și înmulțească, nu mai poate, Averea, căci nu va mai crește; Nici bogăția nu-i sporește; Ea n-are să se mai întindă, Pământ întins ca să cuprindă. 30 Din întuneric, n-o să poată Ca să mai iasă, niciodată. Mlădița lui are să ardă În flăcări și o să îl piardă Domnul, cu-a gurii Lui suflare. 31 Cel cari, în rău, nădejde are, Va fi-nșelat și negreșit, Cu rău doar, fi-va răsplătit. 32 Răsplata sa are să vină, Iar el o va simți deplină, Mai înainte să-și sfârșească Viața de-aici. N-o să-nverzească 33 Ramura lui. Are să fie, La fel precum este o vie Pe care despuiată-o vezi, De ale sale roade, verzi; Ca un măslin, de vânt bătut, Căruia floarea i-a căzut. 34 Casa nelegiuitului, Stearpă, va fi, iar omului Celui viclean, rău și stricat, De foc, cortu-i va fi mâncat. 35 El, răutăți doar, zămislește Și naște rău; în sân dospește – Ca aluatul într-o oală – Doar roade care îl înșeală.”