Bible

1 „Toate acestea, le-am zărit; Urechea mea a auzit, Tot ceea ce v-am spus aici. 2 Cred că v-ați dumirit că nici Eu nu sunt mai prejos ca voi. Ceea ce știți, o știm și noi, 3 Toți ceilalți oameni. Eu doresc, Lui Dumnezeu, să Îi vorbesc! În fața Lui, am să m-așez, Căci vreau ca să-mi înfățișez, 4 Pricina mea. Voi sunteți buni, Numai să făuriți minciuni! Doctori sunteți, dar niciodat’, Pe nimeni nu ați vindecat. 5 O, dacă voi ați fi tăcut, Cu mult mai bine-ați fi făcut Și-atunci aș fi putut a spune Că dovediți înțelepciune! 6 Acum, vă rog să ascultați Și apărarea mea. Luați La ale mele vorbe-aminte! 7 Oare, prin multele cuvinte Rostite-aicea, voi doriți, Lucruri nedrepte, să vorbiți, Din dragostea de Dumnezeu? De ce spuneți minciuni, mereu? Prin ele, oare, încercați, Pe Domnul să Îl apărați? 8 Îi țineți parte Domnului? Sunteți apărătorii Lui? 9 Dar dacă vă va cerceta, Puteți, în Fața Lui, a sta? Vă va găsi El oare, bine? Faceți cu El, precum cu mine, Voind ca să Îl înșelați Ca pe un om? Să nu-ncercați! – 10 Nu, nu! – căci vă va osândi, Atunci când se va dovedi Că în ascuns vă străduiți, În lucru și Îl părtiniți! 11 Iar măreția Domnului Nu vă-nfioară? Groaza Lui Nu cade peste voi? Spune-ți! 12 ‘Geaba, multe păreri aveți, Căci ele, de cenușă, sânt. De lut de-asemeni – de pământ – Sunt ale voastre întăriri. 13 Sfârșiți deșartele vorbiri! Tăceți, căci eu, acum, doresc – Orice se-ntâmplă – să vorbesc! 14 Carnea, în dinți am să mi-o iau, Iar viața, miză-n joc, o dau! 15 Știu bine că voi fi ucis, Dar nu-i nimic: ce am de zis, Voi spune! Nu mă voi lăsa! Am să-mi susțin, în Fața Sa, 16 Neîncetat, a mea purtare, Căci poate voi avea scăpare. Eu știu că un nelegiuit, Să vină, nu ar fi-ndrăznit, 17 În Fața Lui. Deci ale mele Cuvinte le-ascultați! La ele, Atenți, acuma, vreau să fiți! 18 Să-mi apăr pricina – priviți! – Sunt gata. Știu că am dreptate! 19 Sau spuneți voi: credeți că poate Ca să se afle cineva, Să spună-n contra mea, ceva? De este, iată ce-am să fac: Nu spun nimic, ci am să tac Și nu mai vreau decât să mor. 20 Acuma eu, biet muritor, Doar două lucruri Doamne-Ți cer, Mai înainte ca să pier, Să pot să stau în fața Ta: 21 Cu groaza-Ți, nu mă-nspăimânta Și ia-Ți mâna, de peste mine! 22 Mă cheamă-apoi, de vrei, la Tine Sau lasă-mă acolo unde Mă aflu-acum, de mă pătrunde Durerea, ca să Îți vorbesc, Iar Tu răspunde-mi! Îndrăznesc 23 Să-ntreb: cât am păcătuit? Ce făr’delegi am săvârșit? Arată-mi, să pot înțelege Călcările mele de lege, Păcatele făcute-n viață! 24 De ce Îți ascunzi a Ta Față Și drept vrăjmaș mă iei că-Ți sânt? 25 Lovești frunza dusă de vânt? Un pai uscat Tu urmărești? 26 De ce oare, mă chinuiești Doar cu dureri grele și amare? Vrei să mă pedepsești Tu oare, Acum – ajuns la bătrânețe – Pentru greșeli din tinerețe? 27 De ce-n butuci îmi zăvorești Picioarele și îmi pândești Mișcările, de parcă vrei, Hotar să pui, pașilor mei, 28 Când trupul meu cade acum, În putrezire, la fel cum O haină veche și uzată, De către molii, e mâncată?”