1Țofar, cuvântul, a luat Și-a zis: „Noi toți te-am ascultat!
2Vorbele tale ne-au împuns Auzul. Pot, fără răspuns, Lăsa năvala-ți de cuvinte, Să crezi – limbut fără de minte! –
3Că ai dreptate? Au să-i facă Pe oameni, oare, ca să tacă, Vorbele tale? Peste poate! Sau crezi, cumva, că îți vei bate De alții joc, și n-o fi cine Ca să te facă de rușine?
4Ai spus: „Drept este felul meu De a vedea. Curat sunt eu,
5În ochii Tăi”. Aaa! Să dorească, Doar, Dumnezeu să îți vorbească! La tot ce-ai spus, de ți-ar răspunde
6Și de te-ar face a pătrunde În taina-nțelepciunii Sale, Vedea-vei că pe a tale, Multe greșeli înfăptuite, Nu sunt prea aspru răsplătite.
7Te adâncești tu, în știința Lui Dumnezeu?! Ai cunoștința, Perfectă, a Celui Puternic, Sărmane om? Oare ești vrednic
8Să faci ceva, când mare-I este Știința, încât stăpânește Peste înaltul cerului? Ce poți să-I faci, atuncea, Lui? Decât a morții locuință, E mai adâncă-a Lui știință! Cunoașterea pe cari o are
9Mai lată-i decât orice mare, Și-n lung întrece chiar pământul. Dacă va apuca Prea Sfântul
10Sau dacă va închide El, Ori judecă, cine-i acel Ce Îl oprește? Poți a crede
11Că este cine? Domnu-i vede Pe toți cei care-s vinovați Și-n făr’delege-s cufundați.
12Dar dimpotrivă, omu-ți spun Că are minte de nebun Și-asemenea este născut, Ca mânzul care l-a avut Măgarul cel sălbatic. Eu
13Te sfătuiesc, spre Dumnezeu, Să-ți îndrepți inima. Aici, Tu, mâinile, să îți ridici
14Spre El. Apoi, vei depărta Fărădelegi, din casa ta Și-astfel n-o să se pripășească, În cortu-ți, să mai locuiască – Vreodată – nedreptatea. Deci,
15Ridică-ți fruntea și, în veci, Vei fi fără de frică, tare,
16Iar suferințele cu care, Acuma, tu ești încercat, Atuncea le vei fi uitat Și toate îți vor fi părut Ca apele care-au trecut.
17Cum e lumina, când e soare, În miez de zi, strălucitoare, Îți vor fi zilele și ție, Iar bezna ta are să fie Precum lumina zorilor.
18Vei fi, din nou, încrezător. Nădejdea nu-ți va fi-nșelată. Ochi-ți, să vadă, au să poată Ce liniște-ai să dobândești. Putea-vei să te odihnești
19Și nu vei mai fi tulburat, De nimenea. Ci căutat Vei fi, pentru bunăvoință.
20Cei răi – după a mea știință – Se vor topii – nu au scăpare – Căci moartea este acea care Se va-ngrijii de soarta lor! Astfel, cu toții pieri-vor!”